„Am dat la medicină pentru că mi-a promis tata că mă îndrumă. Când am ajuns în ultimul an de facultate, i s-a năzărit lui, așa, să iasă la pensie, în plină putere de muncă, șef de secție de chirurgie infantilă la Spitalul Sf. Maria din Iași. M-am simțit trădat, ne-am certat tare de tot și n-am dat statul. Atunci era stat, nu licență, ca să obții repartiția. Oricum nu-mi trebuia. Hotărâsem deja să mă duc voluntar la Salvamont. După ani de zile, când am făcut prima hartă a traseelor din masivul Ceahlău, i-am trimis-o lui tata și i-am scris pe spate: fiecare are drumul lui în viață!”.
”La 7 ani, cunoșteam copacii, animalele și bureții”
Drumul lui Raul Papalicef spre cariera de salvator montan a început la 3 ani, când a făcut prima drumeție în Ceahlău, cu bunicul matern, care locuia la Durău. Până la 7 ani, când a mers la școală la Iași, în orașul natal, a bătut Bucegii și a învățat toate speciile de copaci și de bureți. ”Bunicul a fost inspector șef la Pădurile statului, apoi economist la Mitropolia Moldovei, de unde și-a dat demisia și m-a pus să-i promit că n-am să-l îngrop cu popă. M-a dus prin munți, am fost cu el la pescuit, la 7 ani cunoșteam copacii, animalele și bureții atât de bine că niciodată n-am adus acasă vreo ciupercă otrăvitoare. Pe urmă am început școala, am făcut handbal, am urmat liceul și la «Racoviță» și la «Garabet Ibrăileanu» și am plecat în armată, la Câmpeni, în Alba, lângă Apuseni. Faptul că tatăl meu era șef de secție a fost un avantaj în timpul studenției. Am mai prins câte o sală de operație, câte o «mâna a doua» la intervenții, lucruri de care colegii mei nu prea aveau parte. Poate că și de aceea m-am simțit atât de lezat când a spus că el vrea să se retragă la Durău și m-a lăsat baltă. Am vrut să-i arăt că pot și fără el, dar fac ce vreau eu!”.
Cu un fond bun – doctorul Papalicef a făcut nu doar chirurgie, ci și schi alpin de performanță și handbal, fiind inclusiv medic de lot de-a lungul carierei – Raul s-a hotărât să salveze viețile oamenilor, nu în sala de operație, ci pe munte.
”Nu știu cât a contat iubirea de aproape în alegerea mea. În fond, nici pe omul pe care ți-l aduce pe targă, nici pe cel pe care-l scoți din prăpastie nu-i cunoști. Ba chiar, de cele mai multe ori, îi vezi pentru prima oară în viață. Cred că a fost orgoliu! Am vrut să demonstrez că pot, în condițiile în care sporturile pe care le făceam eu – schi alpin și alpinism – nu erau sporturi de masă și nu te ajuta nimeni, nici cu echipamentul, nici cu antrenamentele. În plus, am fost voluntar salvamont din vremea studenției și mi-am petrecut toate vacanțele pe munte. Pe vremea aceea, salvamontiștii erau niște voluntari entuziaști”.
”Moștenirea” Salvamont: o pereche de pantaloni cu bretele și 10 căști de motociclist
Apariția Serviciului Salvamont ca formă de organizare se leagă de Raul Papalicef. Dintr-un grup de ”entuziaști”, care se întâlneau pe trasee și pe la cabane, el a fost cel votat să fie șef. În 1993, pe vremea când spitalele – pe lângă care funcționaseră așa-zisele structuri de salvare montană de pe vremea lui Ceaușescu – trecuseră la Ministerul Sănătății, iar comitetele județene de partid deveniseră consilii județene. Salvamontul nu-și mai găsise loc nicăieri și fusese, aruncat, pur și simplu, la gunoi.
”Îmi amintesc cum ne-am dus vreo trei oameni la dl. Onisei, care era președintele CJ, și i-am spus că e necesară înființarea unui serviciu. Se întâmplase un accident mortal, el ne-a ascultat și ne-a spus că nu există legislație și să ne facem un ONG. Așa s-a născut Asociația salvatorilor montani din județul Neamț. Și ne-am apucat să căutăm patrimoniul. Am ajuns la spital, la un domn Titi Tănase, care ne-a dus într-o magazie, unde, sub un strat de 2 centimetri de praf, erau o pereche de pantaloni de fâș cu bretele – roși de șoareci, o coardă – ruptă în două, niște truse medicale de pe la Crucea Roșie, din care nu prea mai aveai ce folosi, și 10 căști de motociclist albastre. Jucam fotbal cu ele când așteptam autobuzul de Furcitură. Mai târziu, am primit de la Stația de Salvare niște stații de emisie-recepție, din alea de băteau polițiștii infractorii cu ele, la două kilograme bucata! Nu erau telefoane mobile, erai Dumnezeu pe munte dacă aveai o stație din aia! În 1998, când era Raul Constantin Bobeanu președinte la CJ, am căpătat personalitate juridică – am fost primul serviciu din țară cu acest statut – și am devenit Serviciul Salvamont și de protecție a rezervației naturale Ceahlău. Între timp, construisem Baza Dochia, cu 11 tone de ciment, 16 tone de lemn și mii de cărămizi cărate cu spatele și de noi, și de turiști”.
”Am dormit prin parcări și am băut toată noaptea”
Pornind, practic, de la zero, dar cu oameni de bună calitate, având spiritul de competiție în sânge, în câțiva ani, Serviciul Salvamont Neamț a ajuns recunoscut, ca performanțe, și dincolo de granițele țării. Una din cele mai frumoase amintiri din viața lui Raul Papalicef se leagă de internaționalele la salvare montană, din Slovacia, în 1999. ”Am câștigat tot ce se putea câștiga în țară și am fost selectați în echipa națională care să meargă în Slovacia, dar nu aveam bani. Am obținut o sponsorizare de la Romsilva, ne-am înghesuit într-o mașină, două zile am dormit prin parcări, că nu ne ajungeau banii de cazare la hotel, și ne-am prezentat la competiție. Eu, ca antrenor, Alexandru Berceanu și Horațiu Buzoianu. Prima zi, băieții au mers foarte bine. Eu, deși de obicei prefer ceaiul, în noaptea aia m-am dus la băut cu instructorii bulgari și nemți. Dimineață, la 4, am ajuns în cameră, iar la 5 jumătate au venit băieții și m-au trezit că Berceanu are un abductor umflat și nu poate concura la slalom, să mă duc eu. Am făcut dușuri reci, m-am plimbat prin parc, nu aveam o zi de antrenament, m-am uitat așa, pe pistă, mi s-a părut că văd cam jumătate din ea; erau 22 de porți, am zis că pot. Când mergeam spre punctul de start și am numărat exact 82 de porți, am vrut să sar din telescaun. Însă, după ce-am ajuns sus și am auzit numele meu din toate megafoanele, am rupt tot. Am ieșit pe locul III. Păstrez și acum numărul de concurs – 10 am avut – și, după ce m-am întors acasă, l-am bătut într-un cui la grindă”.
Dar viața lui Raul Papalicef nu a fost doar soare și succes, deși, din punct de vedere profesional nu prea mai are ce obține. Este instructor de scufundări, instructor monitor de schi atestat, are atestat și în acordare de prim-ajutor, licență în scufundare de salvare și calificare în operațiuni aeriene și terestre.
”Mi-am sacrificat prima căsnicie pentru meseria asta. Într-o zi, soția mea, sătulă să mă vadă cu bocancii în picioare și cu rucsacul în spate ori de câte ori eram căutat prin stație, mi-a spus că nu mai poate trăi cu gândul că plec și poate mă vede pentru ultima oară. Fiica mea, care avea 3-4 ani și auzea discuții în casă, a venit la ușă după mine și mi-a spus «Tati, te rog să nu mori!». Acela a fost momentul când soția mea a dat divorț. După foarte mulți ani, mi-am refăcut viața, iar Beatrice vede altfel lucrurile. E și diferența mai mare de vârstă între noi, de 15 ani, și ea a preluat o altă imagine a omului Raul: dacă-l prinde avalanșa și-l lovește, nu se clatină, dacă rămâne fără oxigen la 20 de metri sub apă, suge el aer dintr-un pește, dacă-l calcă ATV-ul, se ridică, adică în orice situație se descurcă el cumva”.
Dur, controversat, admirat profesional, ba chiar invidiat uneori, Raul Papalicef și-a ghidat relațiile interumane după zicala ”nimeni nu-i sfânt, nimeni nu-i drac” și s-a ferit să-i judece pe ceilalți. S-a ferit să ajungă la nivel de compromis, iar când a greșit, și-a asumat greșeala și a mers mai departe. Dincolo de profesie, marea sa pasiune sunt câinii ciobănești cehoslovaci. Abia a participat cu Drako la un concurs, la Suceava, unde a ras toate premiile. De ce Drako? ”Pentru că-mi place să văd reacțiile oamenilor când îl strig. Mai ales ale celor care știu că Biblia a fost scrisă de Mihai Eminescu și Ion Creangă, iar Maica Domnului s-a născut undeva între Bârlad și Vaslui”. (Cristina MIRCEA)
Un comentariu
Un bărbat deosebit , cu o mare noblete sufletească !