Rotunda Doljeștilor – ”Iisus e inima mea!”

pietricica turism

Zilele trecute, în satul Rotunda, din comuna Doljești, a avut loc o manifestare de o amploare rar întâlnită în mediul rural, destinată copiilor. Intitulată «La sărbătoarea Copiilor 2015 – ”Iisus e inima mea!”», evenimentul a adunat, după socoteala organizatorilor, peste 4.000 de copii din județe aflate sub oblăduirea Episcopiei Romano-Catolice, reprezentată la această acțiune de episcopul Petru Gherghel. Întâlnirea copiilor a avut loc sub directa coordonare și organizare a Parohiei Rotunda, dar și a administrației locale. Cu acest prilej, slujba a fost oficiată de un sobor de preoți de la parohiile romano-catolice din județul Neamț, în frunte cu episcopul Petru Gherghel. Din partea instituțiilor statului, au fost prezenți, printre alții, deputatul Ioan Munteanu, prefectul Vlad Angheluță, vicepreședintele Dan Manoliu, de la Consiliul Județean Neamț, Viorel Stan, inspector general la ISJ Neamți. Nu au lipsit primarul Iosif Șoican, viceprimarul Virgil Enache, șefii instituțiilor locale și cadrele didactice de la toate școlile din comună. 

După terminarea slujbei, pe scena montată în centrul satului Rotunda au urcat ansambluri de tineri și copii din mai multe parohii ale Episcopiei Romano-Catolice Iași, remarcându-se cele de la Hălăucești, Slănic Moldova, Buruienești, Roman, Bacău, Barticești, Gherăești, Pașcani, Oțeleni, Nicolae Bălcescu, Răchiteni, Dărmănești, Adjudeni, Șomușca, Mogoșești – Siret, Săbăoani, Pildești, Dofteana, Tomești, Sarata Băi, Corhana, Luncași și multe altele. Pe parcursul întregii manifestări, ambianța specifică celor tineri a fost elementul definitoriu care a caracterizat frumoasa zi de vară, atât de importantă pentru comunitate.

”Colaborare, respect și prietenie”

”Acțiunea de la Rotunda a avut în spate o organizare impecabilă, cu sute de voluntari, care au asigurat participanților condiții foarte bune”, a precizat Iosif ȘOICAN, primarul comunei Doljești. ”Mulțumesc celor implicați în această acțiune, preoților din comună, enoriașilor – și mai cu seamă părintelui Carmil Duma, de la Parohia Rotunda -, care, împreună, au avut grijă de toți cei care au fost prezenți. A fost un prilej de cunoaștere a celor care ne-au vizitat comuna, dar și de a participa la o slujbă religioasă aparte, dedicată numai copiilor. Pe lângă personalitățile importante ale județului Neamț, prezente la acest eveniment, la slujbă și spectacol a fost prezent și episcopul Petru Gherghel, de la Iași. Este important că organizarea a fost bună. Trebuie să mai remarc faptul că a fost o adevărată minune ca într-un sat oarecare, nu într-o reședință de comună, într-o singură zi, să poposească în jur de 4.000 de copii. Alături de cei mici, au fost prezenți și locuitori din satele noastre, dar și din comunele învecinate. Mulțumesc tuturor celor care ne-au ajutat și care au fost alături de noi. Trebuie să recunoaștem, nu a fost ușor să primim atâția invitați într-o singură zi. Ne-am descurcat, în primul rând, datorită ajutorului venit de la Dumnezeu, precum și datorită eforturilor părintelui Duma. Nu am voie să uit ajutorul locuitorilor din satul Rotunda și din celelalte așezări ale comunei Doljești. Pentru noi, a fost o întâlnire formidabilă, pe care nu o s-o uităm curând. Încă o dată, felicitări și mulțumiri Grupului de voluntari de la Parohia «Sfântul Francisc din Assisi», Rotunda. De asemenea, în calitate de reprezentant al administrației locale, în scurtul interval al funcției de primar, am căutat să ajut toate unitățile de învățământ din comună și să fiu prezent la toate manifestările. Mă bucură faptul că printre cei prezenți s-au aflat și creștini ortodocși, atât printre cei mici, cât și printre cei mai mari, demostrându-se astfel că în comuna noastră există o comuniune perfectă între creștinii romano-catolici și cei ortodocși. Mai mult, între preoții celor două confesiuni a existat dintotdeauna colaborare, repect și prietenie”, a adăugat primarul Iosif Șoican.

”Rotunda – un sat modern”

”Am asistat, la Rotunda, la cea mai mare acțiune care are loc anual, pentru copiii din cadrul Episcopiei Romano-Catolice Iași. De aceea, în fiecare an, particip cu mare plăcere, în calitate de parlamentar, dar și de simplu locuitor al județului Neamț”, a declarat deputatul Ioan MUNTEANU.

”De obicei sunt prezent la mai toate activitățile culturale, religioase, dar și de altă natură din cadrul Colegiul 5. Am fost și sunt alături de instituțiile locale din acest colegiu, iar dacă am avut ocazia și posibilitatea, am oferit o mână de ajutor cu toată plăcerea și cu toată disponibilitatea. Pentru mine, în calitatea de părinte, dar mai cu seamă de bunic, prezența într-o mare de copii și de tineri a fost ca o binecuvântare a Celui de Sus. Am remarcat faptul că la Doljești a fost o mobilizare deosebită, la care și-au dat concursul toate porohiile din comună. Adaug faptul că nu este ușor să aduni câteva mii de copii și sute de cadre didactice din mai multe județe ale Moldovei. Dar, cu toții au găsit la Rotunda un sat cu oameni primitori, gospodari și buni creștini. Nu vreau să laud pe nimeni, dar, la această oră, satul respectiv are cam tot ceea ce îi trebuie unei localități care se respectă: școală modernă, dispensar nou, drumuri asfaltate, apă, canalizare și multe altele. Îi felicit pe toți din toată inima și să nu uite că au în deputat Ioan Munteanu un adevărat prieten”, a încheiat parlamentarul.

(Mesagerul de Neamț)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.