Invitat permanent la Zilele orașului Piatra-Neamț, Mihai Trăistariu a demonstrat că și cu păr, și fără păr, și cu mușchi și fără mușchi, cântă la fel. Aceeași lejeritate în a sări de la “Say something”, la “Lie ciocârlie” și, desigur nelipsitele hituri de pe vremea Valahiei – “La mare, la soare”, “Banii și fetele”, plus banana furată, de mulți ani, de Roxana și Suzana. N-au lipsit nici succesul lui cel mai mare “Tornero” și nici poveștile despre tinerețe, familie, ani de liceu. Vedeta neproclamată a serii a fost, însă, o femeie venită în concediu din Italia, după cum a mărturisit în fața scenei, într-un dialog de câteva minute cu fiul orașului. Bună dansatoare și într-o formă de zile mari, l-a întrebat pe Trăistariu ce-ar spune dacă l-ar pupa “în direct”, după care și-a lăsat poșeta și geaca pe scenă și s-a pus pe dansat.
Lumea, în general, a gustat recitalul, dar nu prea s-a dat în vânt, probabil și pentru că nu era nimic nou față de concertele anterioare. În schimb, Vasile Șeicaru a fost o surpriză foarte plăcută, deși primele piese s-au auzit cam prost, până ce specialiștii de la Best Show Event au reglat cât de cât instalația de sonorizare. Într-un amestec echilibrat de piese foarte cunoscute și unele mai puțin ascultate de public, Vasile Șeicaru a demonstrat că era nevoie de un cântăreț de folk la zilele orașului și că este loc pentru acest gen de muzică. Și, mai ales, a demonstrat că nu pune virgulă între subiect și predicat, nici când scrie (singur a spus că, în general, cântăreții de folk respectă limba română) și nici când cântă.
Seara s-a încheiat cu trupa “The Sky”, care n-a rupt gura târgului. Costumele luminoase erau atractive, însă membrii trupei păreau ușor anchilozați și spectacolul n-a fost, nici pe departe, pe măsura așteptărilor.

Mesagerul Bacău Noapte de căutări în Bacău: un octogenar dispărut de acasă a fost găsit într-o pădure
ZCH Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț
NewsEdge Controlul riscurilor, al consturilor și infrastructurii IT cu ajutorul tehnologiilor Quartz Matrix și HP Inc se face pe o platformă nouă
BusinessEdge Prețul petrolului coboară sub 103 dolari pe baril. Anunțul lui Donald Trump privind Iranul reduce temerile legate de aprovizionare














