Fostul președinte Traian Băsescu spune că este de acord cu președintele Klaus Iohannis în ceea ce privește întoarcerea Codului fiscal la Parlament, însă nu consideră corect că acesta nu s-a consultat cu Guvernul, el arătând totodată că nu este de acord că BNR s-a implicat în această problemă.
Zi: 29 iulie 2015
Numirea fără concurs în magistratură a avocaților cu 18 ani vechime și revenirea în profesie a unor judecători și procurori care au demisionat, propuneri făcute de CSM pentru modificarea Legii 303/2004, deschid calea numirilor politice sau preferențiale,potrivit unui comunicat semnat de trei ONG-uri.
Cu asistență juridică de înaltă clasă, Casa de avocatură Ioan Chelaru, Compania Județeană Apa Serv, declanșează un atac frontal împotriva…
Deputatul Sebastian Ghiță a uzat de dreptul la tăcere pe parcursul urmăririi penale în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru dare de mită și spălare de bani, iar fostul edil al Ploieștiului Iulian Bădescu, acuzat că a primit mită o casă, a spus că este nevinovat, potrivit rechizitoriului.
Zece membri ai unor grupări de trafic de droguri și de persoane au fost reținuți, miercuri, de DIICOT Bacău, pentru prinderea unui membru al rețelei, care încerca să fugă cu o mașină, polițiștii au fost nevoiți să tragă două focuri de avertisment.
Un autocar al Regimentului 30 Gardă a fost implicat într-un accident rutier, miercuri după-amiază, la ieșirea din localitatea Teiuș, județul Alba, un subofițer fiind rănit grav și acordându-i-se îngrijiri medicale de către un echipaj SMURD.
Un autocar al Regimentului 30 Gardă a fost implicat într-un accident rutier, miercuri după-amiază, la ieșirea din localitatea Teiuș, județul Alba, un subofițer pierzându-și viața, în urma rănilor grave suferite.
Companii mari din domeniul farmaceutic precum Roche, Pfizer sau GlaxoSmithKline sunt printre cele implicate în recompensarea unor medici oncologi cu vacanțe de lux, pentru ca doctorii să prescrie preferențial anumite medicamente, potrivit unor surse judiciare.
Apa este vitala pentru sanatate. In functie de greutate si varsta, cantitatea de apa in corpul uman variaza de la 50% pana la 70%. Corpul unui adult contine intre 50% si 60% apa, in timp ce corpul unui copil contine si mai multa. Citește mai mult
Apa este vitala pentru sanatate. In functie de greutate si varsta, cantitatea de apa in corpul uman variaza de la 50% pana la 70%. Corpul unui adult contine intre 50% si 60% apa, in timp ce corpul unui copil contine si mai multa. Citește mai mult