Socoteala le-a ieșit inspectorilor de integritate de la ANI, care au consemnat în dreptul fostului viceprimar actual consilier local Vasile Ouatu contracte totale în valoare de peste 41 de miliarde de lei vechi, adică fix 4.161.456 lei, încheiate în perioada 2008-2012. Comunicatul Agenției de Integritate vorbește de 48 de contracte de prestări servicii și 5 acte adiționale la acestea, încheiate între primăria Piatra Neamț și societăți ale Consiliului Local din care dl. Ouatu făcea parte și firme din care făceau parte Vasile Ouatu, pe persoană fizică, soția sau fiul acestuia. Fapt pentru care Vasile Ouatu a fost declarat incompatibil de ANI, urmând să apuce calea deja bătătorită a altor distinși membri ai administrației publice nemțene sau demnitari.
Cu acest prilej, Mesagerul de Neamț își face mea culpa, fiindcă noi am văzut în cazul dlui Vasile Ouatu de conflict de interese, pe când el era, de bună seamă, incompatibil. Desigur, până la o hotărâre definitivă și irevocabilă din partea unei instanțe căreia sigur dl. Ouatu i se va adresa, facem cuvenita precizare via ANI:
“S-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada exercitării mandatului 2008 – 2012, au fost încheiate un număr de 48 contracte de prestări servicii și 5 acte adiționale aferente acestora, în valoare totală de aproximativ 4.161.456 Lei, contracte încheiate de către Primăria Municipiului Piatra-Neamț sau societăți comerciale aflate în subordinea C.L. al Municipiului Piatra-Neamț și diverse societăți comerciale în cadrul cărora atât OUATU VASILE, cât și soția și fiul său au deținut sau dețin funcții și calități, încălcând, astfel, dispozițiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003“.
(D.O.)