Pe Alexandru Balercă l-am găsit acasă. Acasă la bunicii săi, în Topolița, comuna Grumăzești. La cei 13 ani pe care îi are, Alexandru și-a adjudecat cam tot ce se putea în materie de premii la categoria sa de vârstă. Vorbim de karate, artă cu care a făcut cunoștință pe când avea șase ani și de care nu s-a mai îndepărtat de atunci.
De la șase ani a îmbrățișat Ashihara. Are centură maro cu tresă neagră. În toamnă, intră în clasa a VII-a la Liceul ”Vasile Conta”, din Târgu Neamț, prilej cu care va continua drumul pe care a apucat în ultimii ani: va îmbina sportul cu învățătura, într-un mod exemplar.
Alexandru e sub tutela îndrumătoare a bunicului său, Vasile Ailioaei, sau Bubu, cum îl alintă băiatul. Bubu îi este, practic, și părinte, și mentor, și profesor, și psiholog. Tânărul karatist locuiește de luni până vineri la bunici, iar la sfârșit de săptămână își vizitează părinții, care locuiesc în Țolici, la Petricani. Are și o soră, în vârstă de 8 ani, care practică, și ea, karate.
Lungul șir al premiilor
Să tot fie vreo patru ani de când Alexandru a început să prindă gustul premiilor obținute la diferite concursuri de profil. În 2011, avea să ocupe locul IV la Campionatul Mondial de la București și, tot în același an, la Piatra Neamț, oficialitățile sportive aveau să-l declare sportivul anului.
Tot pe locul IV s-a clasat și în anul următor, la Campionatul Național de la Pitești, pentru ca, apoi, la Brașov, la cupa Shigitai, să obțină locul al III-lea. În același an, a prins podiumul, locul II, la Europene de la Budapesta, Ungaria. Tot locul secund, dar la Campionatul Zonal de la Piatra Neamț, i-a adus, din nou, titlul de sportiv al anului 2012.
2013 a fost cu noroc și medalii: locul I la Cupa Shingitai (Brașov), locul III la Campionatul Mondial de la Brașov și, pentru al treilea an consecutiv, titlul de ”Sportivul anului”, la Piatra Neamț.
După medalii de bronz și argint obținute la competiții naționale și internaționale și pe parcursul lui 2014, anul acesta, Alexandru a luat bronzul la Naționalele de Kata de la Brașov. În aprilie, la Gala Internațională a Premiilor de Excelență Demos TN, desfășurată la Târgu Neamț, a primit Premiul de Excelență în Sport și singurul lui premiu în bani, 400 de lei. Un palmares impresionant pentru un copil.
”Am început să fac karate de la șase ani. Prima oară, am mers la karate la o sală din Barieră, în oraș, apoi am început să fac naveta la Piatra Neamț, la o altă sală. De mic am fost atras de acest sport, mai ales că mă uitam la filme cu karate. Nu am un actor anume pe care să-l prefer, mă uitam la toate. Iar mama și tata m-au încurajat și mă încurajează să continui acest sport”, spune băiatul.
Înfruntându-se cu sute de competitori în campionatele de profil, reușind să urce pe podium la cele mai multe dintre ele, Alexandru spune că ”marele secret” este munca. Multă muncă. Acum, Alexandru are trei zile de antrenament pe săptămână, câte două ore la fiecare. Se antrenează, momentan, la sala de sport a liceului ”Vasile Conta”. Își dorește să continue drumul de performanță în artele marțiale și, în timp, de ce nu?, să ajungă să aibă propria lui sală de karate, ca să antreneze, la rândul său, și alți copii.
Bubu – manager, impresar, antrenor, psiholog și tată
Bubu, așa cum își alintă Alexandru bunicul, e tare mândru de nepotul lui: „La început de carieră, când trebuia să intre în clasa I, l-am întrebat cam ce sport i-ar plăcea să facă. Și mi-a spus: «Bubule, aș vrea să fac karate». Așa că m-am interesat prin oraș și am găsit o sală, undeva în Barieră, la o sală privată. Pe 3 octombrie e ziua lui, pe 4 octombrie l-am dus la sală. M-a întrebat de ce l-am adus aici. I-am spus să aibă răbdare, că o să vadă. Iar când i-a văzut pe ceilalți copii îmbrăcați în kimono, s-a luminat la față și mi-a zis: «Aici rămân, Bubule!» De pe 4 octombrie 2007, a început activitatea. Eu i-am fost și sunt și mentor, și impresar, și manager, de toate. Este mai ceva ca și copilul meu! La orice concurs, numai eu am fost cu el. Mi-a interzis cu desăvârșire să-l iau pe tatăl lui, pentru că-i provoacă emoții. El stă la mine de luni până vineri și doar sâmbăta și duminica merge la părinții lui, la Țolici. Eu îl duc la școală, eu îl aduc de la școală. Nu vă mai spun că și surioara lui face karate. Îi încurajez pe amândoi, și material, și moral. De la vârsta de 6 luni, Alexandru a stat numai la noi. La părinți, merge sâmbăta și atât. El este învățat cu mine și cu bunică-sa. Odată, a venit la mine după un concurs și mi-a zis: «Bubule, eu îmi țin medalia, iar ție îți dau diploma»”.
Ca orice copil de vârsta lui, Alexandru are și pasiuni, pe lângă dragostea de karate. Adoră calculatorul, drumețiile prin pădure și plimbările cu bicicleta. La școală merge bine, are medii peste 9. Și, pentru toate, este recunoscător.
„Lui Bubu, categoric îi datorez totul. Toate premiile pe care le-am luat până acum, i le dedic lui. Îi mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru mine”.
Ciprian Traian STURZU
Un comentariu
Cipriane, din ciclul tau caracteristic … intai scriem si-apoi ne documentam!
Alex trece din toamna in clasa a VIII-a …
Deh’ omul cat traieste invata … dar cat sa mai avem noi rabdare cu tine???