„Închipuiește-ți, zice mama emoționată. Să-l persecute pe băiat! să-i zdrobească băiatului cariera!… Cum este el simțitor, e în stare să se prăpădească… Știi ce mi-a zis? „Mămițo, dacă pierz un an, mă omor!…” E în stare, cum e el ambițios… închipuiește-ți, să-i dea nota 3, și lui îi trebuie 6… Și la ce? tocmai la Morală… Acu, dumneata îl cunoști pe Ovidiu de când era mic… Știi ce creștere i-am dat!…” (I.L.Caragiale, „Bacalaureat”).
Un dialog care străbate timpul, fără a-și pierde din autenticitate în România. „Curat, murdară tradiție!” ar spune Pristanda. Și care este cvasinecunoscut de absolvenții de liceu de astăzi.
Cuvintele rostite de personajul „mama”, descris de Caragiale în „Bacalaureat”, au fost și sunt pe buzele tuturor „ocrotitoarelor” elevilor care au fost eliminați de la bac din cauza fraudelor dovedite sau care l-au picat, ele „cunoscând ce creștere au oferit” odraslelor lor.
Dar să revenim la tema din titlu- virtuțile creștine. Conform Legii nr. 77/1929 din legea învățământului secundar referitoare la examenul de bacalaureat: ”Absolvenții liceelor de Stat sau particulare (ale confesiunilor, comunităților și ale particularilor) cu sau fără drept de publicitate, care doresc să continue studiile în învățământul superior, trebuie să depună un examen de bacalaureat. Scopul acestui examen este de a verifica cunoștințele dobândite de elevi la materiile de studii cele mai importante și mai ales de a dovedi influența studiilor făcute asupra formării cugetării lor, deci, cu chipul acesta a selecționa dintre absolvenții liceului pe cei care dovedesc că sunt în stare să urmeze cu folos studiile de specializare universitare.”
La acel moment, liceul era foarte dificil de absolvit, Bacalaureatul fiind cu adevărat un examen de maturitate. Adică mult mai apropiat de valorile creștine decât astăzi.
Cu alte cuvinte, proaspătul absolvent de liceu din perioada interbelică – dar și de astăzi – trebuia/ trebuie să facă dovada însușirii și manifestării următoarelor virtuți creștine: știința – studiul temeinic al disciplinelor, timpurile – rezolvarea cerințelor în timpul examenului, puterea – capacitatea de a susține examenul, pacea – starea interioară lipsită de emoții negative în timpul examenului, grija altora – să nu îi ispitească pe colegi să copieze de la ei, blândețea – modul cum își tratează profesorii, comunicarea – modul cum transmit cele învățate, cinstea – să nu copieze, bunătatea – să nu se răzbune pe alții pentru rezultatele lor, optimismul – bucuria, energia pozitivă cu care participă la examen, sinceritatea – recunoașterea faptului că nivelul demonstrat este cel arătat de notă, logica și încrederea – modul cum tratează subiectele precum și această etapă din viață, ordinea – ierarhizarea corectă a lucrurilor în viața proprie, înțelepciunea – soluții deosebite la problemele prezentate, fermitatea – rezistența la tentații în timpul examenului, autocontrolul – stăpânirea emoțiilor, armonia – înțelegerea faptului că absolvirea acestui examen te urcă într-o nouă etapă, speranța – încrederea în faptul că examenul va fi depășit cu succes prin propriile forțe, generozitatea – nu se referă la împărțirea ciornelor în timpul examenului, iertarea – profesorilor, deoarece nu sunt ei dușmanii, smerenia – recunoașterea obiectivă a propriei valori, predicția – intuiția căpătată prin îndelungi eforturi de realizare a problemelor, curajul – intrarea la examen, vitejia – abordarea cu succes a tuturor subiectelor, iubirea – nu înseamnă să rezolvi subiectele altora!
Dragi părinți! Având acest sinoptic creștin al personalității și caracterului unui tânăr absolvent al testului maturității, puteți evalua dumneavoastră înșivă „ce creștere” ați oferit odraslelor și unde îi va conduce înțelepciunea celor „șapte ani de acasă”: în Rai sau…
Încheiem în aceeași notă de început, oferită de maestrul Caragiale: „Uf! Am dat și bacaloriatul ăsta!”
Mesagerul de Neamț
