Nu mai puțin de 7 absolvenți de liceu din Neamț au fost eliminați astăzi, 1 iulie, de la proba obligatorie de profil (Matematică sau Istorie) a examenului de bacalaureat. Grosul a fost la centrul de examen de la Liceul ”Mihail Sadoveanu”, din Borca, unde 4 candidați au fost descoperiți cu telefoane și căști de către polițiștii nemțeni care, așa cum au precizat inspectorii școlari, au acționat ca urmare a unei sesizări.
Alți doi candidați și-au luat adio de la „ediția de vară” a bacalaureatului, dintr-un sentiment de solidaritate neinspirată. Cei doi au schimbat ciornele între ei, iar supraveghetorii, drept „răsplată”, i-au scos din examen.
Reamintim că, tot la Bicaz, la prima probă scrisă, un alt elev a fost eliminat din cauză că nu a renunțat la telefon în timpul examenului. Cel de-al șaptelea absolvent de liceu care și-a semnat „sentința” astăzi a fost de la centrul de examen Colegiul Tehnic ”Miron Costin” din Roman. Celor 7, care nu au reușit să trișeze, li se adaugă 172 de foști liceeni, care s-au înscris degeaba la această probă și care nu s-au mai prezentat la examen. La prima probă scrisă, au absentat 160 de candidați. Vineri, 3 iulie, este programată ultima probă de bacalaureat (sesiunea iunie-iulie), cea la alegere a profilului și specializării.
(M. TEODOROF)
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital




