A doua ediție după întreruperea determinată de criza atotstăpânitoare și a patruzeci și doua de la începuturile din anii ’70. Ce au devenit, între timp, Vacanțele Muzicale de la Piatra Neamț? Lucrurile s-au schimbat – și nu neapărat în bine, ba, dimpotrivă – socialul, politicul și chiar mentalul colectiv se află situat pe alte coordonate, realitățile sunt altele față de acum aproape o jumătate de veac și poate și percepția muzicii are acum alte dimensiuni. E adevărat, astăzi oricine poate avea cel mai facil acces la muzică, informația a devenit copleșitoare și, tocmai din această pricină, contactul direct cu arta sunetelor capătă o valoare mai mare. Și astfel s-ar părea că festivalurile de acest gen sunt esențiale și necesare. Numai că, din păcate, în mare parte ele au devenit un fel de pretext seral pentru loisir. Dimensiunile comerciale ale acestor manifestări se încadrează perfect în spiritul ușuratic al epocii. Am citit, deunăzi, o pertinentă însemnare a unei doamne din Bacău, care regreta – fără a fi propriu-zis nostalgică – sensul pierdut al acestui fenomen, invocând spiritul anilor ’70, când, fără a avea scene imense, amplificări sofisticate și jocuri de lumini, muzica își făcea datoria față de sufletele celor care, chiar dacă umpleau sala pe jumătate, constituiau, prin emoție, trăire și sinceritate a percepției, aristocrația locală a sunetului. Dar, așa cum am mai spus, acum realitățile sunt cu totul altele și faptul că publicul, statornic sau fortuit, există încă, nu poate fi decât un semn al normalității viețuirii umane și al perenității muzicii de calitate.
* Mozart, înainte de toate!
Vom rememora aici, succint, câte ceva din programul celor șapte zile ale festivalului, încercând să punctăm momentele care definesc convingător alura Vacanțelor. Ca de obicei, prima seară a marcat semnificativ debutul seriei de manifestări prin aportul de calitate al orchestrei brașovene Kamerata Kronstadt, dirijată de Cristian Oroșanu și având-o ca solistă pe violonista Cristina Anghelescu. Un program Mozart, potrivit, zicem noi, atmosferei estivale. Uvertura la opera ”La finta giardiniera”, scrisă de Mozart la doar 18 ani, în 1775, inspirându-se, se spune, din lucrarea cu aceeași temă a lui Pasquale Anfossi. O poveste cu final fericit, dintre Contele Belfiori și marchiza Violante Onesti. Un intro miniatural, interpretat inspirat și în spiritul mozartian, de talentații artiști brașoveni. Ultima dată pe scena Vacanțelor (ce-i drept, în sala Teatrului Tineretului), Concertul în La major, nr. 5, KV 219 pentru vioară și orchestră de W.A. Mozart s-a cântat acum exact 34 de ani, pe 5 iulie – ce coincidență! – 1981, de Orchestra Simfonică a Conservatorului ”George Enescu” din Iași, sub bagheta lui Sabin Pautza și avându-l solist pe Cristian Pintilie. În același concert, au mai evoluat soprana Ada Bolocan-Strungariu, clarinetistul Doru Albu și pianista Venera Anghel. Scris în 1775, la Salzburg, concertul turc – așa cum mai este cunoscut, datorită izului oriental din secțiunea mediană a părții a treia – beneficiază, pe lângă multă cantabilitate, și de o scriitură violonistică de o mare acuratețe. Ei bine, tocmai această caracteristică a fost pusă în valoare de violonista Cristina Anghelescu. Frazare corectă și expresivă, cantabilitate subliniată cu grație feminină, sunet corect dozat. Din păcate, efectele dinamice, foarte importante într-o interpretare nuanțată, au suferit din pricina spațiului deschis. Este, de altfel, și principalul reproș pe care solista l-a adus numeroasei, dar eclecticei asistențe. Dincolo de acesta, Cristina Anghelescu a ținut să ne mărturisească, printre altele: ”Am auzit foarte multe lucruri bune despre Vacanțe, lucru ce m-a determinat să-mi doresc foarte mult a cânta aici. Iată că acum am reușit, iar așteptările legate de ceea ce se întâmplă aici mi-au fost confirmate. Locul acesta, centrul istoric – sau Piața Turnului, cum îl numesc cei de aici -, este încântător. Chiar am avut senzația că mă aflu într-un mic orășel din Germania, unde se întâmplă ceva asemănător. Loc deschis, aerisit, vestigii istorice la un pas de scenă, lume destinsă… M-am simțit minunat!”
* Câte ceva pentru fiecare
Seara muzicii corale ne-a prilejuit reîntâlnirea, după mai bine de 10 ani, cu renumita formație corală a centrului Tinerimea Română, corul de cameră Preludiu, pregătit și dirijat cu măiestrie și dragoste de cântec de maestrul Voicu Enăchescu. Și, chiar dacă anii au trecut, chiar dacă realitățile zilelor noastre sunt altele, chiar dacă însuși maestrul a mai îmbătrânit, sonoritatea impecabilă a rămas aceeași. Un repertoriu divers și, pe alocuri, destul de dificil, a fost expus cu virtuozitate, claritate și simț al măsurii, într-o manieră autentică, fie că a fost vorba de partituri renascentiste, clasice, romantice sau de inspirate prelucrări folclorice.
În seara dedicată muzicii de cameră, programul a fost susținut de Cvartetul Gaudeamus. Formația, născută la Iași și transferată, prin forța lucrurilor, la Brașov, dovedește o maturitate sonoră de invidiat într-un teritoriu în care se intră și, mai ales, se rezistă destul de greu. Lucrările lui Mozart, Dvorak, Johann Strauss sau Fritz Kreisler au fost interpretate curat și cu aplomb de cei patru protagoniști, care au dovedit omogenitate și percepție acută a stilului cameral.
Tinerii artiști nemțeni au fost reprezentați la această ediție de Daniel Ciobanu, un pianist ce străbate cu pași siguri teritoriul afirmării și actrița Cristina Giurgea. Ca și în alte rânduri, câteva instituții de învățământ superior artistic au ținut să fie prezente, prin muzicieni reprezentativi. Universitatea Națională de Muzică București, Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” Cluj-Napoca și Universitatea de Arte ”George Enescu” Iași au fost reprezentate de violonista Alexandra Tănase, violoncelistul Alexandru Totan, fagotistul Alin Dănilă, pianista Bianca Murariu și tenorul Sergiu Coltan. De altfel, acesta din urmă a efectuat un adevărat tur de forță prin partiturile repertoriului clasicizat al liedului, de la primele șapte lucrări de gen din ciclul schubertian Dichterliebe, op. 1, la miniaturile semnate de Mozart, Enescu, Ottorino Respighi sau Edvard Grieg. Un tenor de perspectivă, cu o sonoritate personală și un autentic simț al lirismului dramatic.
Dacă, în alte rânduri, am fost obișnuiți să descoperim virtuțile interpretative ale unor tineri soliști din domeniul bel-canto-ului, în acest an cursurile de măiestrie au fost dedicate chitarei și flautului. Sub îndrumarea conf. univ. dr. Constantin Andrei și a conf. univ. dr. Dorel Baicu, nouă chitariști și șase flautiști, încă învățăcei la Liceul de Artă ”Victor Brauner” din Piatra Neamț, Liceul de Artă ”Octav Băncilă” din Iași, Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și Universitatea de Arte ”George Enescu” din Iași, s-au învrednicit a demonstra că perfecțiunea artistic se obține prin muncă și trudă asiduă. În această competiție a virtuozității instrumentale s-a distanțat elocvent, după părerea noastră, chitaristul David Orosz, student în anul II la Cluj, cu o impresionantă interpretare a ”Variațiunilor pe o temă de Fernando Sor”, de Miguel Llobet. Bravo!
Dincolo de toate astea, muzica populară cu Ansamblul folcloric ”Maria Tănase” din Craiova, jazz cu Tudy Zaharescu și Jazz&Soul Project, muzica veche cu formația Anton Pann, muzica pop cu Taxi și, mai ales, mult gustata reprezentație a Muzicii militare a Brigăzii 15 Mecanizate Podu Înalt din Iași.
* Măreția operei
Păstrând tradiția ultimelor ediții, și în acest an cea din urmă seară a fost consacrată genului liric; cu aportul substanțial, îndatoritor și de calitate adus de Orchestra simfonică a Filarmonicii ”Mihail Jora” din Bacău, dirijată de maestrul Valentin Doni, solistă fiind soprana Irina Iordăchescu. O cântăreață plină de temperament, cu o sonoritate plină și pregnantă, aflată în acest moment pe drumul afirmării depline pe tărâmul teatrului liric. Și, dacă ansamblul băcăuan ne-a oferit un program de forță, plin de sonoritate, ilustrând epoci și stiluri extreme de variate, solista Operei Naționale Române din București, nimeni alta decât fiica marelui bariton Dan Iordăchescu, a propus un repertoriu de adevărate șlagăre ale genului liric, foarte potrivite, de altfel, într-un concert de asemenea factură. Unde mai bine decât aici putea răsuna melodioasă ”O mio babbino caro” din Gianni Schicchi sau ”Ebben, ne andro lontana” din La Wally? Afinitatea cu sonoritățile veriste nu a estompat însă și abordarea unor partituri mai specioase, precum cele din Debussy sau din musicalul lui Leonard Bernstein. Ca să nu mai vorbim de o mai veche partitură semnată de George Grigoriu sau de bis-ul cu celebra ”Cine iubește și lasă”, tratată simfonic și mult apreciată de publicul numeros și îndatoritor, rămas până la sfârșit și luminat de focurile de artificii care au încununat spectaculos o seară frumoasă, întipărită deja în memoria Vacanțelor. Și în acest context, dincolo de toate meritele sau neîmplinirile manifestării, trebuie să remarcăm eforturile organizatorilor, ale inimoasei echipe a Centrului pentru Cultura și Arte ”Carmen Saeculare”, în frunte cu directoarea acestuia, Carmen Nastasă, și cu directoarea artistică a acestei ediții, Mihaela Spiridon, ale finanțatorilor – Consiliul Județean Neamț, Primăria și Consiliul Local Piatra Neamț – și ale partenerilor care, printr-un efort conjugat, au făcut ca Vacanțele și, de ce nu?, spiritul lor să supraviețuiască în vremuri nu tocmai prielnice.
Ioan AMIRONOAIE