Se face un secol de când altețele regale ale României au vizitat străbunele plaiuri nemțene. Ne referim la călătoria oficială a reginei Maria, făcută la începutul lunii august ’15. Itinerariul drumeției: Piatra Neamț, Văratec, Agapia, Mănăstirea Neamțului, Durău, Ceahlău. Nu intrăm în detalii, sunt arhicunoscute. De ce s-a oprit M.S. Regina sub Muntele Sfânt al dacilor? A vrut să verifice la fața locului dacă zicerea populară „Cine n-a urcat pe Ceahlău, nu cunoaște Moldova” este adevărată. A dorit să se convingă singură că, acolo, sus, OMUL e mai aproape de zei. Și s-a convins.
A urcat pe Ceahlău, cu un popas la Fântâna Măcărescului. „După dejun, M.S. Regina împreună cu principesa Mărioara și cu suita, au semnat placa de amintire pregătită în peretele casei de adăpost”. Ministrul de interne Vasile Morțun scria: „După Dochia străbună, în ziua de Sânta-Maria-Mare, venit-a aici să cuprindă cu privirea toate plaiurile locuite de neamul românesc, M.S. Regina Maria. La Piatra Neamț i s-a arătat M.S. Regina locul unde este cel mai frumos ecou, făcându-se haz de strigăte felurite cu ecoul lor. Unul dintre însoțitori a zis că la cuvântul România ecoul răspunde Dacia. M.S. Regina a zâmbit, dar nu a crezut”. Evident că această călătorie regală, de acum o sută de ani, va rămâne neștearsă în mintea și inima norodului. Destui martori oculari s-au lăudat în acele vremi cu vorbele: „Am văzut-o pe Regină”.
Datele de mai sus ne-au rămas de la G.T. Kirileanu, care, în revista „Vestitorul satelor”, din 15 septembrie ’15, a fost darnic cu cititorii avizi de cunoștințe. Cine a fost G.T.K.? Un fecior de țăran, din Holda Broștenilor, care a „mâncat” cartea în anii tinereții și a ajuns cărturar la senectute. Are și bibliotecă, județeană, pe Bd. Republicii din Piatra Neamț, cu cărți minunate despre Creangă.
În drumeție pe cărările frumosului
Dacă Iașii, „dulcele târg”, au chemat dintotdeauna pe moldoveni la carte și lumină, „Piatra lui Crăciun” de sub Cozla a fost permanent o bază de lansare pentru turiștii anonimi spre frumusețile tainice ale Ceahlăului. Din Piatra lui Hogaș, au plecat spre Toaca și Panaghia Asachi, Tonitza, Caragiale, Vlahuță, Ibrăileanu, Sadoveanu… și tot neamul lor de iubitori de natură și aer ozonificat. În cocheta capitală de județ, vocabula „Ceahlău” e întâlnită peste tot. Și pe firma unui elegant hotel din municipiu, și pe prima pagină a gazetelor nemțene, și pe tricourile unor fotbaliști de pe Borzoghean, picați recent, cu eroism, din Liga A la matineu. Avem și o comună de munte cu numele acesta. Și străzi, ulițe și fundaturi… Generațiile foarte tinere nu știu că, la Piatra Neamț, a existat, destui ani, I.M.S. „Ceahlăul”, o întreprindere de mare prestigiu care producea utilaje agricol pentru export. Toate străzile din preajma întreprinderii erau pline de grape cumpărate de ruși. Dar ce n-am avut noi? Pentru amuzamentul dumneavoastră, vă reamintesc că pe vremea „odiosului regim”, în scumpa noastră patrie existau 15 case scriitorești. Câte mai avem astăzi? Una, cea de la Neptun, populată de oameni care n-au nicio legătură cu pana. Ei vin la mare, din obișnuită.
Noi, nemțenii, oameni cu bun simț, am moștenit ce ne-au lăsat înaintașii. În consecință, dimineața deschidem larg fereastra de la bloc, etajul X, și privim admirativ spre apus. Ce vedem? Ați ghicit, falnicul Ceahlău, patriarhul Moldovei. E muntele sfânt, care umple orizontul, gravitează între cer și pământ, impresionează, prin măreție, pe oricine. Și, paradoxal, ne simțim bogați, fericiți. Mai mult, privind Ceahlăul, știm și timpul probabil, mai exact ca buletinul meteo, prezentat de „specialiști”.
Lista cu nemțenii împătimiți de Mama Natură, de frumusețile mioritice, de munții noștri, nu-i cuprinde pe toți cei care iubesc Floarea de Colț (Edelweis sau Leontopodium alpinum), nici pe toți turiștii care beau apă la Fântâna Rece. Amintește doar numele celor care au slujit copleșitoarea frumusețe a acestor locuri din Carpați: C. Mătase, D. Almaș, Gh. Iacomi, Gh. Amaicei, Cătălin Stupcanu… În Neamț, nu există om care să nu vorbească cu respect despre Muntele Sfânt.
Iată ce ne scrie preotul C. Mătase, în lucrarea sa „Prin Moldova de sub munte”: „Ceahlăul este regele munților din întregul șir al Carpaților Orientali, nu numai pentru că este cel mai înalt (Toaca are 1904 m. alt.) dar și pentru creasta lui de o măreție impresionantă, de unde și panorama nesfârșită și variată ce se desfășoară de jur împrejur. Numele de Ceahlău vine de la cel al unei specii de vulturi. Acest vultur, cel mai mare de la noi (atinge 1.20 m. cu aripile întinse) este cunoscut în știință sub numele de Gypaetus barbatus. El trăiește numai pe munți înalți, prin crăpăturile stâncilor…”.
Nici istoricul Almaș nu s-a lăsat mai prejos în privința Ceahlăului, pe care îl cunoștea cu ochii închiși. În fiecare vară, venea „acasă” în concediu, își lua ranița și toiagul și pleca în Munții Neamțului. Universitarul din București devenea drumeț pe cărări de munte. Cea mai temerară aventură a fost dedicată râului cu nume de fată, Bistriței. A început la Rodna, de unde izvorăște râul, și s-a încheiat la unirea cu Siretul.
Despre „fiul munților”, medicul Gh. Iacomi, e imposibil de spus banalități. Doctorul a fost de 14 Karate, un pietrean get-beget. S-a logodit cu Bistrița și s-a căsătorit cu muntele Ceahlău. Iată cum îl caracteriza, mai demult, un condeist de la săptămânalul nostru: „A fost membru al Clubului Alpin din ’39, făcând parte din colectivul de conducere al acestui organism. A fost, împreună cu bunul său prieten, Gh. Amaicei, inițiatorul concursurilor de drumeție și orientare turistică «Ștafeta munților» și «Amicii drumeției». A fost președinte al Asociației Turistice «Prietenii Ceahlăului» și președinte de onoare al «Alpin Clubului Petrodava» Piatra Neamț. Sala de operație în care a folosit bisturiul în cadrul Spitalului Județean Neamț îi poartă numele, iar omul Gh. Iacomi a fost și rămâne cineva” (N. Sava).
Paradoxal, și yankeii s-au interesat de străbunii noștri daco-geți, trăitori în vârf de munte. Un nord-american, prof. Paul MacKendrick, de la Universitatea din Wisconsin, a scris o carte intitulată „Pietrele dacilor vorbesc”. Frumoasă, instructivă, dar n-a rupt gura nimănui cu datele publicate. Prea sunt cunoscute de toți. E doar o sinteză istorică, a cărui singur beneficiu e că ne face cunoscuți pe noi, ca români, și peste Atlantic.
Sărbătoarea Muntelui Ceahlău
În fiecare vară, la începutul lunii august, Muntele Sfânt al dacilor intră „în gura lumii”. E Sărbătoarea Muntelui, un moment înălțător. Într-o liniște asemănătoare celei din biserică, credincioșii, alături de măicuțe, călugări și preoți, pornesc spre vârful Toaca, de dimineață. Iar Toaca se aude pe toată Valea Bistriței.
După exegeții din domeniu, dacii se urcau pe culmile munților pentru a se ruga, pentru a fi mai aproape de cer, în care credeau că sălășluiau zeii, veneau în contact cu divinitatea. Cine urcă pe 6 august pe Kogaionul românilor e învăluit de o aură multicoloră, care cuprinde și mister, și legendă. Pe 6 august și muntele își schimbă fața.
Mii de oameni, unii veniți de departe, alții de prin părțile locului, sărbătoresc Ziua Muntelui, cu muzică, dans, grătar și mici. Cei comozi se bulucesc în stațiunea Durău, locul de desfășurare a manifestărilor cultural-religioase. Partea artistică a programului e asigurată de formațiile și ansamblurile folclorice din comunele Ceahlău, Pipirig, Tupilați, Bârgăoani, Poiana Teiului, Bicaz Chei… Anul trecut, de pildă, la Festivalul Internațional de Folclor „Ceahlăul”, ediția a XVII, au participat și artiști din Spania, Croația, Polonia, Ucraina, Republica Moldova. A fost o sărbătoare a culorii, muzicii și dansului popular. Festivalul a adus în județul Neamț peste 3000 de invitați de peste hotare. Cum va fi în acest an? Poftiți la distracție! Știți ce înseamnă Schimbarea la față? Vara a ostenit. Vine toamna și șase luni de frig. Brrrr!
Prof. Dumitru RUSU