Începutul anului bisericesc: Îndrumar creștin la vremuri anevoioase

Spre deosebire de anul civil, care începe pe 1 ianuarie, anul bisericesc începe pe 1 septembrie. Conform hotărârii Sinodului I Ecumenic, ținut în Niceea în anul 325 d.H., la 1 septembrie, creștinii încep un nou an bisericesc, în amintirea momentului în care Hristos și-a început activitatea de propovăduire, prin citirea unui text din profetul Isaia la sinagogă. Potrivit tradiției, moștenită din Legea Veche (transmisă prin Vechiul Testament), în această zi s-a început creația lumii. La romano-catolici, anul bisericesc începe cu prima Duminică din Advent, adică Duminica cea mai apropiată de 30 noiembrie, deci cu aproximativ patru săptămâni înainte de Crăciun. Evreii încep calendarul cu luna Tisri, adică cu septembrie. În prima zi din luna septembrie, evreii aveau zi de odihnă și aduceau Domnului „ardere de tot”. Mai existau și alte motive pentru care evreii serbau în mod deosebit luna septembrie. În aceasta lună, conform tradiției iudaice, apele potopului au scăzut, iar corabia lui Noe s-a oprit pe Muntele Ararat. Tot în această lună, se spune că Moise a coborât de pe Sinai cu tablele Legii.

* Împărțirea anului bisericesc creștin-ortodox

Anul bisericesc sau liturgic este împărțit în trei mari perioade, în centru fiind sărbătoarea Sfintelor Paști.

Prima perioadă este numită Perioada Triodului. Triodul ține zece săptămâni și se încheie în Sâmbăta Mare. Numită și perioada prepascală, Triodul precede perioada Penticostarului – de la Paști până la Rusalii – și urmează perioadei celei mai lungi, a Octoihului. Este un interval de timp pentru pregătire, de pocăință pentru întâmpinarea celei mai mari sărbători creștine, Învierea Domnului. Triodul este și cartea de cult care cuprinde cântările, citirile și regulile tipiconale din perioada liturgică a Triodului. Denumirea cărții provine de la numărul odelor (cântărilor) din canoanele utreniei acestei perioade.

A doua perioadă a anului bisericesc o reprezintă Perioada Penticostarului (perioada pascală). Penticostarul începe din ziua Paștilor și ține până în Duminica Tuturor Sfinților (a 8-a după Paști). Penticostarul este carte liturgică în care sunt cuprinse cântările din cele 8 săptămâni, citite la slujbe în această perioadă. Ea a fost alcătuită de Sfântul Iosif Studitul, Arhiepiscopul Tesalonicului (serbat pe 11 noiembrie în calendarul creștin ortodox). Numele Penticostarului provine de la grecescul Pentikostarion, adică perioada de cincizeci de zile ale cărei cântări le cuprinde, numită Cincizecime (gr. ”penticosti”). Cartea Penticostarul conține ”cântările de veselie ale Învierii lui Hristos, în care se vădește pretutindenea bucuria cea mare a creștinului”.

A treia perioadă a anului creștin ortodox o reprezintă Octoihul sau perioada postpascală. Aceasta cuprinde tot restul anul bisericesc, din lunea de după Duminica Tuturor Sfinților și până în Duminica Vameșului și Fariseului. Numele perioadei provinde de la Ohtoih, care în limba greacă înseamnă „opt tonuri”. Octoihul a fost compus de Sfântul bizantin Ioan Damaschinul, în secolul al VIII-lea d.H. Cel mai vechi octoih în manuscris copiat pe teritoriul României, în limba slavonă, datează din secolul XIII (Octoihul de la Caransebeș, adus din Moldova în această localitate). Cel mai vechi octoih tipărit, în aceeași limbă, care se numără și printre primele tipărituri din România, este Octoihul Ieromonahului Macarie, din anul 1510.

* Îndrumar creștin la vremuri anevoioase – Credință vs. religie

Ospitalieri și respectând credințele altor popoare, românii au manifestat o vie opoziție la încercările de deznaționalizare prin intermediul religiei, pe care le-au înțeles în reala lor semnificație. Astfel, remarca guvernatorului Transilvaniei, Heydendorff, făcută în fața împăratului austriac Iosif al II-lea, că, în materie de credință, românii sunt de neclintit, apare justificată.

Simion Mehedinți completează profilul sănătos al românului autentic, aducând argumente ancestrale.

„Pietatea geților a fost unică în toată antichitatea. Strabo o mărturisește ca o trăsătură caracteristică cunoscută de când lumea. Aceeași părere o avea și Socrate. El admira pe Zamolxe ca pe un genetic. În opoziție cu cei ce puneau mare preț pe educația fizică, Zamolxe predica doctrina mai subtilă, că numai sănătatea sufletului poate da sănătatea și frumusețea corpului. Așadar, cu mult mai adânc și mai adevărat decât «mens sana in corpore sano»”.

Seneca revelează modul autentic creștin: „Să nu crezi că fiecare om care râde se și bucură… Adevărata bucurie este un lucru serios… Dumnezeu este aproape de tine și în tine; El este cu tine și în tine. Aceasta este adevărata credință”.