
lor la alegerile locale de la anul. De hazul unui râs cu lacrimi profund rămân sclipirile părții de dezvoltare, de promovare a bazaconiilor, în fond o afacere din care destui se înfruptă în circuit închis, dând însă vina pe alții.

Astfel, cu Surugiu fiind lămuriți, întrebarea corectă de sezon e cine să fie al treilea deputat eligibil? (Al patrulea are consistența unui vis prea îndepărtat, unul extrem de costisitor, care impune multă muncă, ceea ce, să fim serioși, nu e cazul.) Adăugând locul de senator presupus a-i fi rezervat lui Eugen Țapu, stăpânii liberalii rămân stresați de o singură încurcătură, musai de depășit înainte de parlamentare. Încurcătura se cheamă alegeri locale.
Inevitabil, indiferent de cale, adevărul iese la iveală. Praful s-a ales de toate vrăjelile cu meritocrația, cu competiția internă pe valori. Afacerea e pe bani, oameni buni! Și pe prostii. Ai bani de pus la bătaie, căci partidul e gata pregătit să te promoveze și unde nu vrei? Bravo, înseamnă că exiști. Nu ai, nu exiști. Când celor 8 doritori a fi primar de Piatra Neamț li s-a explicat – lunea trecută, în clasicul cadru politic de crâșmă – ce „investiție” preliminară au de făcut în echivalentul a mii și mii de euro, s-a lăsat liniștea. Mai rău, ca în filmele cu proști și remarcabil de proști, trebuie să depună liste cu semnături unice de susținere. Acolo, vreo 5.000 de aspirant. De unde atâtea, deștepților? Cine le verifică, savanților?…
Detaliile sunt de prisos. Inacceptabila reducere a județului la Roman și Piatra Neamț (în această ordine), negociată prin Arsene Land a devenit o normalitate. La fel gingășia etalată de Cozmanciuc și Drăgan de când au dat în patima frăției de nezdruncinat. Pe de altă parte, la anunțarea schemelor alea de selecție, cu sondaje de opinie imposibil de realizat, PNL dădea senzația unei căruțe prea mici pentru sacii așa de mulți și mari. De-acum, gata cu senzațiile, încep a prinde rădăcini certitudinile. Cea a zilei vine de la fitilul pe care tocmai l-au pus butoiului de pulbere de sub poponețele lor reunite odată cu anunțarea regulilor reale de selecție internă. A-l aprinde nu-i mare lucru. De undeva sigur apare o înregistrare a ultimului „colocviu”. Dacă nu-l dau jos pe Ponta mai repede, atunci să vezi alte certitudini în cascadă pe capul lui Cozmanciuc și Drăgan. Dacă scapă de el, lăsând deoparte fireasca resetare a calculelor politice, subpoporul nemțean e condamnat a se înfrăți în suferință cu activul nevinovat de partid. Și cu PDL, și cu PNL la guvernare, beneficiile s-au consemnat numai în contul stăpânilor politici, stăpâni a căror lipsă de rușine e o altă certitudine. (Viorel COSMA)





2 comentarii
Aveti mare dreptate.Mai nou,luni 10 aug.spuma pnl nt s-a reunit la pensiunea Carol din Oglinzi,a lui Stoica Mihai(oare el sa fie al treilea deputat de Neamt?).Printre clinchetele de pahare si tacamuri,se auzea din spatele usilor inchise(presa nefiind anuntata iar cei care erau acolo neavind acces)vocea seniorilor pusi sa comande viitoarele candidaturi ale celor dispusi sa contribuie cu 2500E,5000E,10000E,20000E,corespunzator functiilor ce se doresc.Ramane inca necunoscut in mod oficial cine candideaza la Tg.Neamt.Vine din urma cineva impins de Arnautu? Se joaca la cacealma pana in februarie viitor cu dl viceprimar?Oricum ,acest pnl nu este ceea ce se dorea.Va bazati prea mult pe proverbiala prostie a electoratului.Nu mai aveti in mod sigur sustinerea majoritatii.
Dl. Viorel Cosma demonstreaza inca o data ca e cel mai bun ziarist politic din Neamt!Cunoaste realitatea din fiecare partid, cunoaste oamenii si are curaj sa spuna lucrurilor pe nume!Intr-adevar ,la PNL ca si la PSD , factorul ce va decide candidaturile va fi acela financiar.Bineinteles, fondurile cele mai multe vor veni din zona negra sau gri ,asa ca vom avea primari si deputati sprijiniti de interlopi!In timul asta, fiscul si organele se ocupa de cei cu afaceri cinstite, la vedere, nu de “investitorii” imobiliari si de camatari!