În urma analizei unei comisii stabilite la nivelul Inspectoratului Școlar Neamț au fost stabilite mai multe paliere de culpă pentru cele 27 de cadre didactice considerate vinovate de pactizare cu elevii în timpul examenului de bacalaureat. După vizionarea imaginilor s-a stabilit că există 27 de profesori vinovați, dintre care s-au prezentat doar 23 la sediul Inspectoratului pentru a primi decizia. Dintre aceștia, 3 au aflat că nu vor mai fi profesori, decizia luată de comisie fiind aceea de desfacere a contractelor de muncă. Sancțiunile au continuat gradual: pentru 4 cadre didactice s-a diminuat salariul cu 15 % pentru o perioadă de 6 luni, pentru 14 aceeași sancțiune, doar că pe 4 luni și pentru alți 2 pentru o perioadă de 2 luni.
În privința celor 4 care au lipsit , se pare că doi vor fi și ei sancționați cu desfacerea contractului de muncă.
Comisia a mai stabilit și sancționarea președinților celor două centre de examen, de la Liceul Economic ”Vasile Conta ” Târgu Neamț și Colegiul Național ”Ștefan cel Mare”. Florin Irimia a fost sancționat cu 70% din indemnizația de președinte de comisie, iar Ilie Bologa cu 30%.
Componența comisiei a fost următoarea: inspector Constantin Corlățeanu, președinte, Gabriela Grigore, din partea sindicatului, directoarea de la Colegiul Gheorghe Asachi, prof. Constanța Chelaru și inspectorii Gheorghe Brânzei și Tudoran Moga.
”Această comisie a acționat profesionist, cu maturitate și seriozitate, analizând fiecare situație incriminată cu simțul răspunderii. Fiecare din imaginile supuse analizei a fost clasată într-una din cele 4 categoriii de sancțiuni funcție de gravitatea faptei”, a declarat Viorel Stan, inspector școlar general la Neamț
3 comentarii
Comisie de comisie in frunte cu CORLATEANU, BRANZEI …. SAMD….
Domnule General Stan : crezi ca toti profesorii suntem nepriceputi ? sau pesedisti? pana cand ne mai indobitociti?
CEREM PUBLIC VERIFICAREA DOSARELOR CU CARE S-AU OBTINUT GRADATII DE MERIT IN ULTIMII TREI ANI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Nu stiu daca trebuie sa ne mai incredem si in comisie. Te poti astepta la orice.