ACTUALIZARE: Inspectoratul Școlar Județean Neamț a publicat, finalmente, pe site-ul propriu, un comunicat referitor la decizia ministerului 342 din 02.09.2015.
„Raportul concluzionează că din cele 160 de cereri aprobate, doar 21 de cereri întrunesc condițiile de medie, singurul criteriu luat în considerare de experții corpului de control”, se precizează în comunicatul amintit.
Comunicatul integral, AICI.
ISJ Neamț a afișat la sediu listele cu cei 21 de elevi ale căror transferuri au fost aprobate corect. Fotografii cu aceste liste, AICI.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Ministerul Educației a anulat transferurile ilegale de la Neamț.
Astăzi, 4 septembrie, a ajuns în școli ordinul ministerului 342 din 02.09.2015, prin care s-au revocat toate acordurile date privind transferurile efectuate în Neamț după admiterea computerizată.
Asta înseamnă că 130 de elevi vor trebui să revină la școlile unde au fost repartizați inițial conform notelor obținute la examen.
Până la ora publicării acestei știri, pe site-ul ISJ Neamț nu exista vreun comunicat referitor la această decizie și nici lista cu cei 130 de elevi. (Mesagerul de Neamț)
Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
- Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș
- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
Ce riscă un elev care se comportă violent în școală. Poate pierde bursa, nota la purtare și chiar un an de exmatriculare- Șofer de microbuz școlar, prins cu alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Târgu-Neamț
- Zece tramvaie noi pentru Iași: 30,7 milioane de euro, fonduri europene. Cine intră în licitație
- Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână
- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”






3 comentarii
Acum se posteaza pe site-ul ISJ? Dar de ce nu s-au postat si repartizarile intiale??????
Eu zic ca ar trebui sa se reanalizeze din nou cu mare atentie cazurile de gemeni si cele speciale pe caz de boala
Da…. eventual gemenii nascuti in ani diferiti! si cazurile de boala care nu fac fata la Cartianu ci doar la Rares!!!!!