Puțină lume știe că, dincolo de gardul Spitalului județean Piatra Neamț, o instituție în a cărei curte este zilnic același peisaj – mașini, bolnavi, asistente, constructori, agitație, claxoane, ambulanțe, forfotă, halate albe -, se deschide o altă lume. Nu trebuie să faci decât un pas peste o bucată de beton, ca să pătrunzi într-un decor demn de cel mai reușit film horror: peturi, ciorapi, o furculiță, crengi dese de copaci împletindu-se într-o junglă aproape de nepătruns, pietre de mormânt, oase umane, haine aruncate, cartoane, plastic. O liniște sinistră, spartă din când în când de un lătrat de câine, pustiu, niște cărărui folosite totuși de cineva, un corn plin de fructe, crescut într-un fel de luminiș, și niște pari pregătiți pentru a-l bate, abandonați alături. În tot cimitirul, care mai are puține morminte intacte, este o singură lumânare, genul modern (parafină în suport din plastic roșu), semn că, totuși, un temerar s-a încumetat să meargă aplecat prin desiș, ca să ajungă la un mormânt. Cimitirul evreiesc din spatele spitalului este cel mai vechi din Piatra Neamț și cel mai îngropat în nepăsare, în ciuda faptului că este poziționat în „inima” orașului, dar „camuflat” de un gard, dincolo de care pare că nu s-ar mai afla nimic.
Abandonat de mulți ani de zile, deși face parte din istoria orașului, cimitirul pare a fi ieșit cu totul atât din preocupările comunității, cât și din cele ale primăriei. Singurul care a încercat să facă niște demersuri, dar fără să fie ajutat de lege, este comisarul Vitalie Josanu, care se ocupă cu protejarea patrimoniului cultural al județului. Cimitirul nu este clasat în patrimoniu, prin urmare nu este protejat în niciun fel și nici nu există vreo pârghie prin care proprietarul de drept – comunitatea evreilor – să poată fi obligat să ia măsuri.
„În anul 2007, după ce am fost prima oară în acest cimitir, am trimis adrese și către comunitatea evreilor, și către Primăria Piatra Neamț”, ne-a declarat comisarul Josanu. „Comunitatea mi-a răspuns că nu are fonduri pentru a curăța și îngriji cimitirul, iar primăria nu mi-a răspuns nici până acum. Am găsit curți în cimitir, amenajate de cetățenii de la blocurile din zonă, care voiau să țină și ei un porc sau niște găini, și fasole cultivată printre morminte. Comunitatea este cea care trebuia să facă solicitare de desființare a acelor curți, dar dl. Solomon, cu care am vorbit la acea vreme și care între timp a murit, nu părea prea deranjat de situație. Ba dimpotrivă, la un moment dat era în discuții cu primăria să cedeze o parte din cimitir pentru construirea scărilor rulante de pe Pietricica. Eu n-aș fi de acord cu astfel de «investiții» peste mormintele strămoșilor, dar se pare că restul lumii nu gândește la fel. Mă rog, până la urmă proiectul a căzut, dar cimitirul a rămas la fel. Intrau câinii, săpau sub pietre și scoteau osemintele. Am avut reclamații de cadavre cu identitate necunoscută găsite în curte spitalului și, de fapt, erau oase dezgropate din cimitir. După părerea mea, comunitatea ar trebui să aducă un specialist, care știe să evalueze textele de pe pietrele funerare și elementele de decor și apoi să facă propunerea de clasare. Că doar așa, să spui că este junglă peste morminte, nu impresionezi pe nimeni, trebuie argumente. Bineînțeles că posibilități de valorificare există, prin înființarea unui traseu de comunicare între sinagogă și cimitir și prin găsirea unei variante de expunere a traducerilor de pe pietrele funerare. Este păcat, pentru că acel loc face parte din istoria orașului, iar evreii – negustori, farmaciști, bancheri, cămătari sau arendași – care au trăit la Piatra Neamț au avut o contribuție incontestabilă la dezvoltarea orașului”.
Teoria e sacră
Într-o lucrare despre cele 810 cimitire evreiești din țară, semnată de dr. Aurel Vainer, președintele Federației Comunității Evreiești din România, se vorbea, la sfârșitul anului 2007, despre planuri de viitor: „De-a lungul a foarte mulți ani, natura, intemperiile și trecerea vremii au marcat vizibil aspectul cimitirelor evreiești – vegetația a crescut, în multe dintre acestea fiind abundentă și acoperind pietrele tombale. Lipsa întreținerii, a îngrijirii cimitirelor în întregul lor, ca și a mormintelor, fiecare în parte, a lăsat urme adânci și neplăcute… Suntem conștienți că avem o datorie sacră, care decurge din calitatea noastră de evrei – să ne cinstim părinții și strămoșii. Cele «10 Porunci» vorbesc despre acest lucru. Respectul nostru constă și în grija față de cimitirele unde sunt îngropați, unde își veșnicesc numele. Legea vorbește despre dreptul la proprietate, despre calitatea de proprietar a Federației Comunităților Evreiești din România asupra cimitirelor evreiești și a sinagogilor, încă din anul 2002. Această calitatea conferă proprietarului, Federației Comunităților Evreiești din România, dreptul de a lua decizii cu privire la proprietate, dar, deopotrivă, datoria de a menține proprietatea în condiții bune, prin întreținere și supraveghere”.
Practica e scumpă
Din punctul de vedere al președintelui Comunității evreilor din Piatra Neamț, fără fonduri nu există soluții. „Problema întreținerii cimitirelor evreiești a ținut întotdeauna de bani”, a declarat Emil Nadler. „Situația este cunoscută, nu este o excepție la nivel de țară, dar, fără fonduri, nu se poate face nimic. Probabil că o problemă de acest gen ar trebui rezolvată la nivel guvernamental sau la nivel internațional, între guverne. Pe de altă parte, cimitirul de pe Pietricica era, la un moment dat, pe lista monumentelor, ca sit istoric, acum nu mai este. Nu știu de ce. Faptul că acolo sunt pietre datate 1620-1640 îi conferea automat calitatea de sit istoric și o anumită protecție prin lege. Acum n-o mai are. Dar nici în preocupările firmei care se ocupă cu administrarea cimitirelor ortodoxe din oraș nu ar putea intra, din două motive. Primul este că în cimitirele musulmane și în cele evreiești nu se dezgroapă nimeni, niciodată, iar locul de veci e pe veci de-adevăratelea. De aceea s-au și întins cimitirele pe orizontală. Rezultă că nu se pot vinde locurile, deci nu iese profit. Al doilea este că, la noi, locurile de veci nu sunt contra cost. Se dau degeaba și e un motiv în plus pentru cineva care vrea să facă afaceri în acest domeniu să se abțină. Chiar nu știu ce soluții ar putea fi în acest moment, e o situație dificilă. Să presupunem că, dacă am avea bani, am putea intra cu niște mașini prin spatele blocurilor duplex, pe unde și-au făcut locatarii grădini, să facem curățenie. Dar nu e suficient să faci o dată, ci este nevoie de întreținere în fiecare an, pentru că vegetația crește continuu. Am încercat cu tot felul de substanțe și nu am avut succes. Știu că e un peisaj sumbru. Nu am putut decât să merg să verific dacă îngrădirea e la locul ei. Același lucru îl facem și în privința cimitirelor din Bicaz Ardeal, Borsec și Tulgheș, pe care tot comunitea noastră le-a primit în grijă”.
Cimitirul evreiesc de pe Pietricica a fost închis în 1880, după ce o carieră de piatră din apropiere s-a prăbușit și a antrenat pietrele de mormânt. Astăzi, mai toate sunt deplasate de la locul lor inițial. Spațiile rămase pe sub pietrele tombale au și permis câinilor să ajungă la schelete și să le poarte prin curtea spitalului. E greu de estimat cât ar putea costa un proiect complet de reabilitare a cimitirului, cu atât mai mult cu cât federația a apeciat că doar pentru întreținerea celor 810 cimitire din țară ar avea nevoie de 30 de milioane de euro anual.
Cristina MIRCEA
2 comentarii
Evreii, ca să își îngrijească mormintele, țipă după fonduri. Nu au auzit de muncă voluntară? Ca să pui mâna pe o greblă nu ai nevoie de fonduri. Îți trebuie olecuță de curaj.
tot in spate la spital mai era pe vremea lui ceasca si un teren de fotbal/tenis sus in padure (in dreapta cimitirului) si ala la fel in paragina.