Festivalul de Teatru, ziua a IV-a. Ana Ciontea: ”Am trăit un vârtej emoțional!”

A patra zi a Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț a fost prilej de reîntâlnire cu una dintre actrițele care au debutat la Teatrul Tineretului. O artistă fermecătoare, tonică, talentată și creativă, șefă de promoție. Ana Ciontea a jucat magistral în spectacolul ”Factorul uman”, alături de Dan Rădulescu și Ioana Mărcoiu. Căsătorită cu actorul Paul Chiribuță, concitadinul nostru, ea a câștigat premiul de interpretare pentru rolurile Mitzura din ”Jucăria de vorbe” (1983) și Maria din ”Piticul din grădina de vară” (1984), în perioada când făcea parte din trupa Teatrului Tineretului.

– De când nu ați mai pășit pe scena Teatrului Tineretului?

De când am realizat spectacolul ”De la chaire au trone” în coproducție cu Teatrul din Limoges, un spectacol în regia lui Alexandru Dabija, montat în 1997. De obicei, vin împreună cu soțul meu destul de des la Piatra Neamț pentru că avem rude, prieteni, dar de jucat nu am jucat din 1997.

– Cred că amintirile dumneavoastră legate de Teatrul Tineretului sunt multe, dar care ar fi acea amintire specială care vă revine acum în memorie?

Mi-e teamă să nu vă răspund printr-un hohot de plâns la întrebarea asta, pentru că mă lovește direct în inimă, în suflet. De la fereastra camerei de hotel m-am uitat spre teatru și am făcut un exercițiu de imaginație, știind că vin să joc pe scena asta, care face parte din corpul meu, din sufletul meu, din inima mea. În acest exercițiu de imaginație, i-am revăzut pe toți dragii mei colegi, care nu mai sunt printre noi: Dan-Corneliu Borcia, Ion Muscă, Constantin Ghenescu, Pufi Măcelaru, Traian Pârlog… L-am revăzut și pe profesorul meu, Ion Cojar, care a montat ”Vrăjitorul din Oz” la Piatra Neamț, piesă pe care mi-am adus-o aminte și pentru care, astă-seară, am avut și mai mulți fluturi în stomac, întrucât personajul meu din spectacolul ”Factorul uman” e influențat de povestea școlăriței Dorothy, din ”Vrăjitorul din Oz” și de actrița Judy Garland și de tot ceea ce înseamnă această minunată poveste. Am intrat în teatru și mi s-a părut că e domnul Melinte la poartă. M-am dus direct în cabina în care stăteam eu. M-am așezat pe același loc. Am trăit un vârtej emoțional, pe fiecare culoar îmi aduceam aminte de câte ceva. Aseară, când am ajuns, am intrat în teatru, însă n-am reușit să revăd toate fotografiile care sunt afișate pe peretele de la etaj. Astăzi, m-am uitat din nou și îmi aduceam aminte scene, replici din spectacole, deși, de obicei, nu-mi aduc aminte asemenea lucruri. Odată un rol făcut, îl pun într-un sertar și-l mai uit, pentru că trebuie să lăsăm loc memoriei să înregistreze altceva nou. Asta înseamnă Teatrul Tineretului. ”O să vedeți ce căldură are publicul din Piatra Neamț” le spuneam colegilor mei. Și așa s-a întâmplat. A fost și mai emoționant, pentru că am revăzut în public prieteni, oameni dragi.

– Ați spus cândva că ați avut un noroc extraordinar că pașii v-au purtat spre Piatra-Neamț după absolvirea facultății în 1982…

Îmi amintesc de aceea atmosferă creativă care a existat și există aici. M-am gândit așa: indiferent de cât și cum s-a renovat teatrul, eu cred că zidurile lui păstrează toate poveștile, toate spectacolele și toată energiile actorilor care au călcat pe această scenă. Niciun fel de tencuială dată jos nu poate să scoată din el ”sufletul” Teatrului Tineretului.

– Cum este colaborarea cu actorii tineri?

Echipele se formează de regizori. E dorința lor de a ne aduna împreună. Mie îmi place foarte mult că sunt înconjurată de tineri și că joc cu actorii tineri. Chiar dacă joc o mamă, și mai joc o mamă în altă piesă încerc și vreau, îmi doresc să trăiesc acea poveste, din acel loc, din acea scriitură. Îi admir foarte mult, îi ascult, învăț de la ei. Oricât de multă experiență ai avea, întotdeauna o iei de la început cu un rol și nu se poate să joci singur, nu se poate să nu-i asculți pe ceilalți. Vorbim despre întâlniri, despre căutări împreună. Asta e ceea ce mă preocupă.

– De Piatra Neamț vă leagă și întâlnirea cu actorul Paul Chiribuță, soțul dumneavoastră.

E o parte a vieții mele foarte importantă și prin această căsătorie cu Paul. Mă gândeam astăzi că teatrul, de fapt, era viață, viața era teatru, jucam împreună, au fost niște ani nemaipomeniți. Chiar dacă am plecat la București ori în străinătate, întotdeauna ne-am întors la Piatra Neamț. Am venit la sărbătorile teatrului, mergem la București de câte ori vine teatrul și suntem la curent cu toate spectacoele. Întreb întotdeauna dacă mai vine publicul cum venea pe vremuri, dacă atmosfera e la fel. Colegii mei de la Piatra Neamț trăiesc și ei experiența proprie. Nu e bine să spui că pe vremea noastră era altfel. Eu cred că fiecare lucru își are rostul lui în timpul lui. Timpul pe care trebuie să-l iei în considerare este cel prezent.

– Ce este actorul, doamnă Ana Ciontea?

Ce este actorul meu? Ce sunt eu ca actriță? Actorul se definește prin prezența concretă pe scenă, în fața spectatorilor, la fiecare reprezentație. Pentru mine, înseamnă a-mi deschide sufletul cât pot eu și cât sunt capabilă, pentru a trăi acea poveste, pentru care regizorul mă solicită. Vreau să dăruiesc spectatorilor, din toată inima, cât pot eu mai mult, din ceea ce percep, înțeleg, simt, mă emoționează din acea poveste. Dacă reușesc să fac asta, zic eu că sunt actor.

* Florin Piersic jr. a făcut show la Piatra Neamț

În prezența unei numeroase asistențe, Florin Piersic junior a dat măsura valorii sale în ”Freak Show”, spectacol realizat după un material, scris, regizat și interpretat într-un mod unic chiar de el.

Florin Piersic jr.: ”Mi-a plăcut la Piatra Neamț. Am avut un public de teatru, un public pe care-l vânez și pe care mi-l doresc. Sunt recunoscător pentru că ați venit la ora 22 să mă vedeți. Rămân cu o amintire foarte frumoasă. Eu am făcut aici armata, în urmă cu 100 de ani și am mai jucat pe această scenă acum vreo 15 ani”.

Emil Nicolae, poet, critic literar: ”A fost interesant ca exercițiu de pregătire a unui spectacol. Mi-a plăcut spectacolul lui Florin Piersic junior. Se dovedește că, în casele de actori, moștenirea unui artist mare poate fi dusă de-adevăratelea mai departe”.

Ana Moise