Marius MANOLE: ”Actorul este un om cu foarte multă carismă”

aleho

Marius Manole este actorul cel mai iubit, talentat și popular al tinerei generații din teatru. Sâmbăta trecută a jucat în ”Fă-mi loc”, la Festivalul de Teatru de la Piatra-Neamț, iar duminică, devreme, a plecat spre Capitală, pentru că seara îl așteptau încă trei spectacole, programate unul după altul. E obișnuit să facă adevărate tururi de forță, este fericit, iubește oamenii și spune că, pentru el, teatrul este viu.

– De unde provine pasiunea aceasta mistuitoare pentru scenă?

Habar nu am. Chiar nu știu. Poate-i moștenire de la tatăl meu, care era un histrion și care, la toate petrecerile, făcea amuzamentul și deliciul tuturor, și-i plăcea lui să fie un fel de bufon al petrecerilor în familie. Cred că de la el am luat bucuria și pofta asta de a mă juca. Cred că a fost cea mai bună variantă pentru mine, ca, în viața mea, lucrurile să se întâmple ușor și bine. Adică meseria am ales-o eu foarte bine, pentru că îmi permite să trăiesc exact cum vreau eu, să mă joc cât vreau eu, să rămân la fel de tânăr cât vreau eu și să nu mă plictisesc. Dar tot nu știu de unde vine. Cred că de la Dumnezeu. Cred că e un har.

– Este fericit Marius Manole?

Da. Foarte fericit. Da, da, da… și-mi pare atât de bine că pot să spun asta.

– Cum e să joci un spiriduș, un câine, roluri pe care le-ai interpretat cu multă măiestrie.

Îmi pare rău acum că cititorii dumneavoastră nu-mi văd fața, pentru că ar înțelege de ce nu joc oameni prea mulți. Da, joc roluri destul de ciudate, pentru că am o față destul de expresivă, într-un fel, și chiar mi-a plăcut foarte mult să le joc. E interesant să joci un câine, e interesant să joci un duh, e interesant să joci un nebun, nu prea am jucat oameni v-am spus. E bine că ai ocazia să-ți explorezi multe părți din tine și, datorită acestor personaje, eu am reușit foarte bine să mă cunosc, în 15 ani de meserie pe care-i împlinesc în curând. Căutând personajele, căutând să fac rolurile, am reușit să văd de ce sunt în stare, ce potențial am, ce defecte, am reușit să-mi transform defectele în calități. M-a ajutat foarte tare că nu am jucat numai ce se joacă de obicei.

– Părinții vin să te vadă în spectacole?

Au venit, au venit… Mama m-a văzut în ”Burghezul gentilom”, iar tata a venit la ”Inimă de câine”. Și m-a văzut, în rolul câinelui vagabond Sarik, că mâncam de pe jos. După spectacol, am mers acasă, tata tăcea, tăcea, avea încă programul în mână și, la un moment dat, nervos, s-a întors către mine și a zis: ”Da’ chiar era nevoie să mănânci de pe jos? Chiar nu se putea face rolul altfel?”. I-a plăcut foarte mult. De obicei, ai mei, când sunt foarte impresionați, nu prea mai vorbesc și noi nu ne lăudăm în familia noastră, nu avem obiceiul ăsta. Nu avem nici obiceiul de a ne spune că ne iubim și nici de a ne spune că ne adorăm. La noi, tăcerea a înlocuit aceste cuvinte și, atunci când se tace mult, e semn bun.

– Există actori care te-au marcat artistic?

Foarte mulți. În primul rând, eu sunt îndrăgostit de actorii din România. Să-i lăsăm pe Robert de Niro, Al Pacino, Meryl Streep, ș.a.m.d. Eu sunt îndrăgostit de actorii români Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Rodica Mandache, Rodica Negrea, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Ana Ciontea, Paul Chiribuță. Am fost îndrăgostit de Ștefan Iordache și Irina Petrescu. Avem atâția actori buni, atâția și atâția actori buni…! Și, pentru mine, fiecare în parte – și când am lucrat cu domnul Victor Rebengiuc, și când am lucrat cu Oana Pellea și cu doamna Maia – au fost lecții, pentru că meseria se fură. Meseria asta nu se învață de nicăieri, degeaba facem noi facultatea. Înveți acolo, pe scândură, lângă actorii mari… Și nu se poate să crești, dacă nu ai modele.

– În provincie, la capitolul actori, cum stăm?

La Iași, sunt actori minunați – Pușa Darie, Teodor Corban, care, acum, face film, face mult film și joacă bine, Doina Deleanu, Liliana Ghiță de la Brăila și mulți, mulți alții. Sunt actori foarte buni. Nu știu dacă sunt mai buni ca la București, dar își acordă mai mult timp pentru meseria asta. Nu sunt într-o continuă alergare după bani, după faimă, după glorie, după televiziuni, nu au atâtea posibilități de expunere și atunci ei – eu cunosc foarte bine, pentru că am lucrat mult în provincie – de dimineața până seara sunt în teatru. Și sunt nu ca să stea la cârciuma din teatru, nu ca să stea la bârfă, sunt în teatru, pe scenă, repetând și jucând în permanență. În privința publicului din provincie, mi se pare excepțional.

– Ce înseamnă să ai talent actoricesc?

Pentru mine, actorul este un om cu foarte multă carismă. Adică, pur și simplu, când îl vezi pe om, ți se lipește sufletul de el. Altceva nu știu ce înseamnă. Că talent eu nu știu ce înseamnă. Mă gândesc totuși că Dumnezeu pune o bucățică, o fărâmă de ceva acolo, care, pentru mine, se cheamă carismă și face ca oamenii să se îndrăgostească de tine.

– Ai jucat la mai multe teatre din România. A existat un loc anume unde ți-a plăcut mai mult?

Îmi place foarte tare să schimb trupele. Îmi place foarte mult să cunosc oameni. Lumea, la început, te privește un pic reticentă: ”Ia să vedem de ce l-a adus pe ăsta”. Și atunci tu trebuie să le demonstrezi că meriți să fii acolo, că în locul tău nu putea fi altcineva, iar asta te obligă pe tine, ca actor, să fii într-o permanentă căutare. Nu mi s-a mai întâmplat de mult, ceea ce înseamnă că nu mai sunt într-o continuă căutare, dar asta e… Probabil că nu toată viața trebuie să alergăm… Dar mi-a plăcut să lucrez la Brăila. Sunt foarte tare îndrăgostit de acest oraș, acolo am debutat, în ”Drept ca o linie”, în regia lui Radu Afrim. Și la Timișoara mi-a plăcut. Peste tot am povești, spectacole frumoase.

fa-mi loc foto asociatia INSPIRA– Ai o putere creatoare formidabilă. De unde provine pofta aceasta de a juca mult și bine?

Nu știu dacă joc chiar bine, dar mult joc. Știți de unde? De la faptul că am scăpat de frică. Nu mai am frica de public, nu mai am frica de a greși. Vreau să greșesc și câteodată este bine să greșești și nu o să-mi taie nimeni capul, că am jucat prost, că doar nu am operat pe cord deschis. Eu am încercat. Vin de pe drum, de la București, n-am dormit – sigur, asta nu trebuie să știe nimeni – și poate că o să greșesc spectacolul. Se întâmplă, Doamne-ferește!, asta e… Am emoții, dar nu sunt emoții de frică; e un soi de responsabilitate pentru publicul din seara aia, care a plătit un bilet și are niște asteptări. Poate au fost niște bătrâni care au ieșit din casă doar pentru spectacolul ăsta. Am responsabilitate față de partener, față de regizor, față de cel care a scris textul. Nu sunt de capul meu și pot să mă lăfăi eu pe scenă cum vreau, dar e o responsabilitate bună, nu e frică. Eu și râd pe scenă dacă-mi vine. Pentru mine, teatrul e foarte viu. Lumea simte când teatrul e viu.

– Pentru care dintre genurile dramatice simți mai multă atracție?

Îmi plac toate, îmi place și drama. Mi se pare foarte greu de jucat, la fel de dificil cum mi se pare de jucat și comedia. Îmi place comedia, pentru că simt că oamenii din România au, în acest moment, nevoie de comedie de bună calitate. Oamenii au nevoie și să râdă, să râdă bine și cu poftă și, pentru două ore, să uite de ei.

– Se spune despre Marius Manole că este 100% actor…

Sincer, nu vreau să mă gândesc prea mult la asta. Vreau să rămân cu picioarele pe pământ. Și-mi place să stau de vorbă cu oamenii, și-mi place să vorbesc moldovenește, pentru că sunt de la Iași, pentru că vin dintr-o familie normală. Îmi place să fiu și sărac, îmi place să fiu și bogat și îmi place să nu uit de unde am plecat. Și, atunci, nu prea iau în serios lucrurile astea, trec pe lângă mine, mă amuză și, gata, am uitat. Nu mi-o iau în cap. Am primit, recent, un mesaj pe Facebook, de la o mamă care a fost cu fiul ei la teatru, la ”Însemnările unui nebun”. Băiatul i-a spus: ”Mami, eu trebuie să-i duc pe toți colegii mei la spectacolul ăsta, pentru că eu am văzut că se pot trăi la teatru niște stări pe care în viața de zi cu zi nu le trăiești”. Concluzia acelei femei a fost că băiatul ei se maturizează la teatru, datorită actorilor, și era foarte fericită. Eu sunt fanul tinerilor și nu sunt de acord că avem o generație care nu-i de succes. Ba da, avem tineri foarte deștepți, foarte bine informați. E adevărat, sunt și pramatii, totuși, e nedrept să judecăm, să generalizăm, la modul ”după noi, potopul”. Nu, după noi, vin copii foarte talentați și deștepți!

– Ai declarat că tu și filmul nu prea vă iubiți…

Recent, a avut loc premiera filmului ”2+2”, la Cluj, în regia lui Thomas Ciulei, fiul lui Liviu Ciulei. Am jucat și eu în această peliculă. Nu sunt foarte bun pe film, întrucât sunt foarte teatral. Sunt pe principiul că Dumnezeu îți dă atunci când ai nevoie, că nu trebuie să fii disperat că nu faci lucruri în viață, pentru că, dacă ai nevoie de ele, o să vină. Cred că o să fac film când filmul va avea nevoie de mine și eu de el. Toate la timpul lor. Nu e nicio grabă. Decât mai devreme și prost, mai bine mai târziu și bine.

Ana MOISE; FOTO: Elena SIMION, Victor LOGHIN și Asociația INSPIRA

pietricica turism

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.