
Interesul în jurul echipei de fotbal Ceahlăul pare să rămână intact, în pofida problemelor prin care trece clubul. Aflată în insolvență, societatea SC FC Ceahlăul SA, în acest moment, îl are acționar majoritar pe italianul Angelo Massone, care, însă, e în conflict deschis cu jucătorii și ceilalți acționari. Pe perioada insolvenței nu se pot face tranzacții de acțiuni și, de aceea, totul pare blocat în sistem, chiar dacă Massone spune că cedează acțiunile, iar un grup de oameni de afaceri susțin că ar putea prelua echipa dacă Massone dispare.
Dincolo de luări publice de poziții, pare să existe un plan, ce se dorește secret, prin care Viorel Măstăcăneanu, fostul boss în acte de la echipă, să reajungă la butoane. Acesta are pus gaj un teren, bine plasat, din Piatra Neamț, teren care ar trebui să fie valorificat de ANAF. În cazul în care terenul se vinde (poate îl cumpără chiar domnul Măstăcăneanu, de pe o altă societate, sau cineva din grupul de investitori dornici să sprijine fotbalul), atunci, ipoteca fiind executată, domnul Măstăcăneanu ar reajunge acționar majoritar la club. În condițiile în care Massone a venit cu intenția declarată de a da țeapă, poate că ar fi mai bine pentru fotbalul nemțean să rămânem cu ai noștri, care, se pare, sunt mai inteligenți decât ai lor. Și măcar îi cunoaștem și știm ce le poate pielea.
(V.B.)

Mesagerul Bacău Mobilizare UMB pe Autostrada Moldovei: 49 de kilometri între Bacău-Nord și Mircești se deschid circulației până la finele anului (Video)
ZCH Prima zăpadă serioasă pe Ceahlău: ninsoare pe Toaca și strat depus la Dochia
NewsEdge Kilogramele în plus nu afectează doar articulațiile. Dr. Carmen Meleșteu explică riscurile excesului ponderal
BusinessEdge Președintele Fed Kevin Warsh estimează că inteligența artificială va crește productivitatea economiei mondiale. Decizia privind o nouă majorare a dobânzii rămâne incertă





