La începutul anului, realizam un interviu cu Dragoș Chitic, primar interimar la Piatra Neamț, un oraș în care fiecare investiție a costat mult mai mult decât era necesar, în care 2015 a venit cu probleme de o gravitate extremă pentru municipalitate. Datorii, investiții finanțate nefericit, bani aruncați, la propriu, constituie portofoliul unei primării unde scadențele vin una după alta în acest an. După rectificarea de buget, am realuat firul discuției, pentru a vedea, acolo unde este cazul, ce pași s-au făcut înainte. Sau înapoi. În postarea de astăzi despre Perla Invest, creditul de acolo și gradul de îndatorare al municipalității.
O Perlă de 10.000.000 de euro și o insolvență
– Care este următoarea vulnerabilitate care atârnă asupra Primăriei în acest moment? Bănuiesc că îmi veți vorbi despre creditul pentru telegondolă.
- Exact, am spus-o de când am preluat mandatul de interimar: din cele două riscuri, pe unul l-am rezolvat, acum a rămas acest credit, pentru care Primăria este garant. Să spunem că acel credit a fost luat în 2007, că valoarea a fost de 10 milioane de euro și că a beneficiat de o perioadă de grație de 5 ani. Deci, a fost simplu când s-a luat și nu s-a plătit nimic, în afară de dobânzi. Desigur că a ajuns complicat în momentul când au ajuns să se plătească și ratele, pentru că Perla nu reușește să scoată venituri care să ducă la plata ratelor și dobânzilor acestui credit. Ne așteptăm ca banca să se îndrepte împotriva primăriei. Am anticipat și nu stăm fără să facem nimic, am acționat din momentul în care am descoperit acest risc. Pentru a putea prelua acest credit, care există în acest moment la Perla, cu scadență 2027, încercăm o soluție. Deja este lansată o procedură de achiziție pentru o refinanțare a creditelor primăriei și mă refer la creditul de la BCR, prin care solicităm o extensie cu 5 ani a plății.
– Asta ar însemna o rată mai mică, plătită în mai mulți ani…
- Vreau să vă spun un lucru foarte clar: preluarea datoriei de la Perla va însemna că primăria se va îndrepta împotriva celor de la Perla pentru recuperarea acestor bani. Perla este o societate comercială și, chiar dacă Primăria este acționarul majoritar, ne vom îndrepta împotriva societății. De fapt, ne vom recupera bunurile de la Perla. E clar că bani nu vom obține de acolo, dar, repet, ne vom recupera bunurile care să acopere suma respectivă. Perla va trebui să intre în insolvență, este cea mai bună soluție. Insolvența este o modalitate de protecție pentru o firmă și ne va da posibilitatea să vedem dacă societatea va mai avea viitor, dacă mai poate fi salvată sau nu. Va trebui să facem acest lucru, este posibil ca cei care conduc societatea, CA-ul și AGA să solicite acest lucru, dacă nu cumva, între timp, va cere altcineva acest lucru.
– Există o cerere a unei societăți comerciale, Grup Est Security, pentru o sumă pe care eu o consider mică, chiar ridicolă, de 50.000 de lei. Dar să revenim la Perla Invest, ea și-a pierdut o activitate de bază, cea din ștrand. Acum sunt oameni trimiși acasă. Eu vă întreb: nu s-a negociat cu cel care a câștigat nimic despre preluarea personalului?
- E un subiect pe care l-am discutat. Fiind o fimă privată, noi nu putem interveni. Mi se pare nefiresc, o firmă privată trebuie să-și evalueze singură personalul. Am avut o discuție chiar ieri cu directorul societății Perla, este vorba despre 10 persoane. Pentru una s-a găsit un alt loc de muncă în interiorul societății, 3 dintre ele au fost preluate de noul administrator, care, este clar, le va evalua, și mai rămân 6 persoane, care vor fi trimise în șomaj. Firma care a preluat a zis că îi va chema dacă are nevoie. Oricum nu este o problemă, vorbim de 6 oameni care au, oricum, rezolvată problema finaciară, pentru o perioadă de timp cel puțin. Aș accentua puțin: Perla a pierdut administrarea ștrandului, pentru că nu a putut participa la licitație. Din postura de firmă aflată în insolvență, putea să facă lucrul acesta. Din păcate, având datorii la bugetul local, la bugetul de stat, nu a putut participa la licitație.
– Aici există o discuție, ei, în momentul când s-a făcut licitația, nu mai aveau datorii…
- Eu știu că aveau, aveau problema cu ANAF-ul cu…
– Noi știm că problema cu ANAF-ul era rezolvată, achitase Grup Est Security ratele rezultate din vânzarea terenului. Iar la bugetul local există un certificat fiscal, de la Direcția Taxe și Impozite locale, care arăta că nu mai sunt datorii…
- Vorbim de două tipuri de datorii, la bugetul local și de stat. Condiția era pentru ambele.
– Noi știm că nu mai erau datorii și Perla ar fi putut participa la licitație.
Gradul de îndatorare al municipiului Piatra Neamț
– După ce am văzut cum stăm cu ratele la E-On, cu creditul de la Perla Invest, haideți să vedem cum stăm cu gradul de îndatorare…
- Conform modului de calcul actual al gradului de îndatorare, care diferă de modul de calcul de la momentul luării creditului, că s-au schimbat regulile în timpul jocului, este depășit pragul de îndatorare, este de 35%. Legea spune că pragul acceptabil este la 30%. Tocmai de-asta noi vrem să refinanțăm creditele de la BCR, pentru a intra în pragul cerut de lege și, în acest procent, va încăpea inclusiv creditul de la Perla Invest. Așa a fost gândirea noastră, să avem un grad de îndatorare în limita legală și, totodată, suportabil pentru municipalitate, pentru că estimăm că, dacă vom obține o preluare a creditului în perioada de rambursare până în 2027, se va mai adăuga la plata lunară existentă a primăriei o sumă de 350.000 lei, însemnând rate plus dobânzi, până la 400.000, depinde de dobândă. Suportabilă pentru municipiu, în acest moment. Evident că nu ne-am fi dorit-o nici pe aceasta; cu banii aceștia, puteam să asfaltăm niște străzi sau alte lucrări.
– Dacă adăugăm 500.000 la E-On și 4 în plus față de ce se plătește acum…
- Da, se tot adună…
– Și ajungem la o sumă lunară foarte importantă, în condițiile în care este nevoie de acești bani.
(Valentin BĂLĂNESCU; FOTO: cozlaparc.ro și cityneamt.ro)
= VA URMA =