După ședința Adunării Generale a Acționarilor de la SC CMI Urban SA, cu 4 voturi pentru (Strungariu Viorel, Ouatu Vasile, Misăilă Ioan Cătălin, Iliesei Ecaterina) și două abțineri (Silvia Baidan și Iulius Trapiel), a fost luată hotărârea privind intrarea în insolvență a societății. Notarul Ana Ioniță, membru în același organism, și-a depus demisia înainte de ședință.
Rămâne de văzut dacă hotărârea AGA va fi supusă și unei discuții în Consiliul Local Piatra Neamț. Și cine va ajunge să se ocupe de insolvență, ca specialist, în condițiile în care se vehiculează deja câteva nume agreate, inclusiv al cuiva care este rudă cu un membru din Adunarea Generală a Asociaților.
Directorul Ioan Fiterău a declarat, imediat după aflarea hotărârii AGA: ”Vom contesta hotărârea AGA către plenul Consiliului Local Piatra Neamț. Este, de fapt, o execuție politică a unei societăți care oferea servicii publice. Eu cred că în plenul Consiliului Local se vor lămuri lucrurile și se va lua o hotărâre rațională”.
Actualizare: ”Decizia intrării în insolvență a fost luată de reprezentanții Consiliului Local în AGA a societății CMI Urban. Din punctul meu de vedere, este cea mai bună, pentru redresarea financiară a societății. Insolvența stopează penalitățile, permite participarea la viitoarele licitații pentru administrarea restaurantului Monte Carlo și a pieței centrale, când aceasta va fi finalizată. Totodată, obligă societatea să găsească soluții pentru creșterea veniturilor și reducerea costurilor. Sunt convins că vor traversa cu succes acest proces de insolvență, la fel cum s-a întâmplat și cu Publiserv, iar la finalul procesului de insolvență vom avea o societate CMI Urban solidă și capabilă să presteze servicii publice de calitate”, a declarat primarul Dragoș Chitic.
Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
- Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș
- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
Iași. 98 de elemente de muniție neexplodate, descoperite la Bogonos- Ce riscă un elev care se comportă violent în școală. Poate pierde bursa, nota la purtare și chiar un an de exmatriculare
- Șofer de microbuz școlar, prins cu alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Târgu-Neamț
- Zece tramvaie noi pentru Iași: 30,7 milioane de euro, fonduri europene. Cine intră în licitație
- Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână






Un comentariu
Pozitia lui Dragos Chitic e una singura :capra!