O „comoară” de monument, după cum o denumesc pietrenii de rând, dar și specialiștii, biserica lui Ștefan cel Mare din Piatra Neamț, a fost ocolită de proiectul de restaurare a Curții Domnești. Și nu pentru că n-ar avea probleme, ci pentru că așa s-a „întâmplat”. Dar, dacă ne raportăm la șirul lung de neajunsuri prin care a trecut Teatrul Tineretului după faimosul proiect european, poate că omisiunea a fost în favoarea monumentului. Preotul paroh Dan Ovidiu Cojan spune că s-a rugat de responsabilii de proiect să facă măcar un canal colector pentru apele pluviale, dacă tot au săpat până în apropierea lăcașului, dar nici asta nu s-a putut. Urmarea este că umezeala continuă să urce în ziduri, iar efectele deja se văd, atât la interiorul, cât și la exteriorul bisericii. În plus, pereții ar trebui curățați, catapeteasma – pe care nu se mai văd picturile din partea de sus din cauza fumului de lumânare – restaurată, sufitul schimbat, iar fisurile rezolvate cât mai repede. Părintele Cojan are speranțe mari că va reuși să obțină bani europeni pentru un proiect complet de restaurare, mai ales că monumentul este de clasa A, a împlinit 508 ani și este singura ctitorie a domnitorului așezată pe o colină din Târgul Pietrei.
Măsurătorile spun că nu s-au produs tasări
Biserica Sfântul Ioan, parte a Curții Domnești, ridicată în 1497-1498, a avut propriul zid de piatră, iar poarta se afla în locul în care este astăzi Muzeul Cucuteni. Un an mai târziu, în 1499, a fost construit turnul clopotniță, celebrul simbol al orașului. În timpul derulării proiectului, inima preotului Cojan a tremurat mai ceva decât utilajele care lucrau la pasaj: „Când am văzut că au săpat de jur împrejurul turnului, m-am gândit că biserica, dar mai ales turnul pot avea de suferit din cauza vibrațiilor și am făcut o adresă către primărie”.
Adresa a fost înregistrată la Primăria Piatra Neamț în iulie 2012, iar o lună mai târziu, preotul Cojan primea un răspuns edificator de la primar, care i se adresa cu formula clasică, dar oarecum nepotrivită „stimate domn”: „Referitor la adresa dumneavoastră nr. 16/27.07.2012, înregistrată la instituția noastră cu nr. 26212/02.08.2012 vă transmitem Fișele de Măsurători aferente mărcilor de tasare T1 și T2 amplasate pe corpul Bisericii Sf. Ioan Domnesc și marca de tasare T3 amplasată pe Turnul lui Ștefan cel Mare, înaintate de SC Euro Building SRL, diriginte de șantier al lucrărilor aferente proiectului «Restaurarea și punerea în valoarea a zonei istorice și culturale Curtea Domnească din municipiul Piatra-Neamț prin amenajări urbanistice, amenajări ale circulațiilor pietonale și carosabile – pasaj auto subteran, parcaje subterane».
Din fișele respective – realizate, subliniem, de o firmă aflată sub contract cu Primăria Piatra Neamț pe acest proiect, rezultă că nici turnul, nici biserica n-au avut de suferit. Menționăm că singura perioadă în care, datorită executării de lucrări în vecinătatea acestor obiective s-au resimțit vibrații a fost perioada 25 iunie-30 iunie 2012 când la lucrările de compactare a sistemului rutier din pasaj s-a folosit compactor cu vibrații, dar pentru perioade scurte, care nu au determinat tasări”.
Măsurătorile, soldate cu zero pe linie, nu l-au convins neapărat pe preotul paroh, care a găsit de nenumărate ori crucile de pe sfânta masă din altar deplasate, dar cel puțin l-au mai liniștit. În ciuda asigurărilor că biserica n-a avut de suferit, nevoia de restaurare este indiscutabilă. Și, în primul rând, este vorba despre canalul pluvial, care ar trebui să fie făcut cât mai repede, pentru ca umezeala să nu mai afecteze structura de bază a lăcașului. Apoi, fisurile din pereți și de la una dintre ferestre, pe exterior, și tencuiala inestetică interioară dintr-o parte a naosului. Sufitul amenință să devină o urgență, mai ales că se desprinde de la sine pe alocuri, chiar deasupra ușii pe care intră credincioșii, iar în rest este degradat vizibil de trecerea anilor și de acțiunea păsărilor. Și, desigur, dacă tot există un proiect de restaurare completă în plan, ar trebui puse la punct și „detaliile” care sar în ochi. Alimentarea cu gaz metan este făcută, stângaci și inestetic, printr-o țeavă poziționată strident lângă ușa altarului, iar instalația electrică și cea de încălzire au trasee vizibile și prost alese prin biserică, deși poate ar fi existat soluții ceva mai „discrete” ca să nu aibă de suferit aspectul de ansamblu.
Catapeteasma – pictată de ucenicul lui Grigorescu
Una din piesele de rezistență ale Bisericii Sf. Ioan este catapeteasma, absolut superbă, sculptată în stil baroc de Gherasim Monahul și Tănase Săpătorul, și lucrată cu foiță de aur. Astăzi, foița este degradată, dar nu imposibil de scos de sub pelicula compactă de fum care a afectat-o. Pictura, datată 1871, este rar întâlnită prin lăcașele de cult și poartă semnătura lui Constantin Basarab (ucenicul lui Nicolae Grigorescu) și a lui Panaite Mavrodin. Tot ei sunt autorii tablourilor în ulei pe pânză,în care sunt reprezentați ctitorii Ștefan cel Mare și Maria Voichița. Între cele două tablouri, a fost amplasată o placă în memoria ofițerilor căzuți în războiul din 1877. În partea de jos era stema regală, care a fost scoasă în timpul regimului comunist și nu se știe ce s-a întâmplat cu ea.
„Îmi doresc să o înlocuiesc, dar nu am găsit un model exact după dimensiunile inițiale de pe placă și nici nu știu unde să caut”, spune părintele Cojan.
Monumentul istoric nu are pictură interioară, iar acest lucru îi dă un aer sobru. „Nici nu pot să-mi imaginez cum ar arăta pictat, dar cred că tocmai lipsa picturii îi dă o notă de autenticitate și îi sporește valoarea”, adaugă preotul paroh.
Aspectul exterior este, însă, echilibrat cromatic, datorită discurilor smălțuite colorate și a brâurilor din cărămidă. Aproape de intrare a fost amplasată arcada, folosită acum de tineri ca un fel de poartă a sărutului. Rolul ei inițial a fost cu totul altul: era în biserică și separa naosul (locul rezervat domnitorilor) de pronaos (spațiul pentru oamenii de rând). Scoaterea arcadei în afara bisericii și „nașterea” unui spațiu comun au fost văzute drept o „mutilare” de o seamă de intelectuali care au studiat istoricul Curții Domnești. Mult mai pragmatic, istoricul Nicole Iorga a considerat că mutilarea ctitoriei domnitorului Ștefan cel Mare vine tocmai din adăugarea unui pridvor care n-avea nicio legătură cu restul construcției, așa că, în anul 1937, a făcut demersurile și intervențiile necesare pentru a-l demola. Astăzi, singura adăugire care strică aspectul monumentului este copertina susținută de stâlpi metalici, care ar fi bine să dispară odată cu restaurarea. Cu atât mai mult cu cât toate săpăturile făcute în jurul bisericii au scos la lumină cărămizi smălțuite, fragmente de vase, monezi de argint și obiecte din metal, care dovedesc că întregul ansamblu al Curții Domnești a avut parte de un tratament special din partea domnitorului. Iar datoria noastră, a tuturor, este să conservăm identitatea națională așa cum am moștenit-o, fără niciun fel de „îmbunătățiri” făcute în numele confortului, dar evident în detrimentul valorii și autenticității.
Nimeni nu poate spune, în acest moment, ce sumă ar fi necesară pentru un proiect care să readucă biserica la aspectul ei de odinioară, dar primul pas a fost făcut. Preotul Dan Ovidiu Cojan s-a suspus regulilor ierarhice și a cerut binecuvântare pentru demararea proiectului. Pe 7 septembrie 2015, a primit răspuns de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Adresa nu mai începe cu formula „stimate domn”, ci „prea cucernice părinte”, iar conținutul se referă la binecuvântarea pentru accesarea de fonduri europene, pe axa prioritară 5 „îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”. O alegere onestă, care nu scoate în față „dezvoltarea turismului”, pe care, de altfel, a invocat-o primăria când a început proiectul, dar până acum nu a inclus biserica în niciun program de profil. (Cristina MIRCEA)