Tradiții de Sânt-Andrei sau Grădinetul Șchiop

Sfântul Apostol Andrei a fost cel care a propovăduit religia păcii și a iubirii pe plaiurile românești. Izvoarele istorice și ultimele cercetări în domeniu aduc dovezi că Întâiul chemat a fost însoțit de Sfântul Apostol Filip. Tradiția ne învață că Sfântul Apostol Andrei a fost fratele Sfântului Apostol Petru. Cei doi erau originari din Betsaida, localitate situată pe malul Lacului Genezaret, din provincia Galileea, în nordul Țării Sfinte. Ei erau pescari, asemenea tatălui lor, Iona. Conform Evangheliei Sfântului Apostol Ioan, Sfântul Apostol Andrei ar fi fost mai întâi ucenic al PrOorocului Ioan Botezătorul. Acesta l-ar fi îndrumat să-l urmeze pe Iisus Hristos. El a fost numit ”cel întâi chemat’ și se spune că a primit puterea de a lega și dezlega păcatele oamenilor. Se spune că, în noaptea Sfântului Apostol Andrei, se deschid cerurile.

Tradiții – Gădinetul Șchiop

Pentru noaptea dinaintea Sfântului Andrei, românii păstrează și respectă tradiții unice, care s-au transmis încă de pe vremea dacilor. În noaptea de 30 noiembrie, se spune că lupii se adună, iar Sf. Andrei împarte prada fiecărui lup, pentru iarna care începe.

Ziua Sfântului Andrei se cheamă și Ziua lupului sau Gădinetul Șchiop. Se credea în popor că, în ziua de 30 noiembrie, lupul devine mai sprinten, își poate îndoi gâtul țeapăn și nimic nu scapă dinaintea lui. De aici și credința că ”își vede lupul coada”. Ziua se serba prin nelucru în casă, crezându-se că, în acest fel, vitele vor fi protejate de atacurile lupilor. Primejdia nu este numai pentru vite, ci și pentru oamenii care îndrăznesc să plece la drum, în ziua când pornește și lupăria.

Oamenii de altădată credeau că își pot apăra gospodăria de lupi, dacă își ungeau țărușii de la poartă, ferestrele și pragul ușilor cu usturoi. În unele zone, se ungeau cu usturoi chiar și fântânile. Alți gospodari făceau o cruce de ceară și o lipeau pe cornul din dreapta al vitelor, însă numai la cele de parte bărbătească: boi, berbeci, țapi.

Se spunea că, în această noapte, vorbesc toate animalele, dar cine ascultă ce spun moare.

Noaptea strigoilor

În credințele poporului român de pretutindeni, în noaptea spre Sf. Andrei, pe 29 noiembrie, ies strigoii. În credințele populare, aceștia sunt spirite ale morților, care nu au reușit să ajungă în lumea de ”dincolo” după moarte, din anumite motive: ori au fost strigoi în viață, ori, ca oameni obișnuiți, au făcut păcate foarte grave sau au acceptat iubirea unor mari păcătoși. La înmormântare, li s-a greșit slujba sau nu li s-au făcut rosturile de înmormântare. Ori au refuzat să se mai întoarcă ”acolo”, după ce și-au vizitat rudele, la marile sărbători religioase.

Ei se întorc printre cei vii, în special printre rudele apropiate, pentru a le provoca mari suferințe: aduc moarte, boală, molime în animale, grindină.

Se credea că strigoii sunt foarte periculoși pentru cei vii: iau viața rudelor apropiate, aduceau boli, grindină și alte suferințe. După relele provocate și locul unde activează, ei pot fi de apă și de uscat, de vite și de stupi, de ploi și de foc. Ei călătoresc pe Pământ și pe ape, strigând și miorlâind, călare pe meliță, pe coasă, pe mătură, pe butoi sau în butoi.

Prin unele părți se credea despre strigoi că iau coasele și limbile de meliță pe care le găsesc pe afară, prin curțile oamenilor, și se duc la hotare, unde se bat cu ele. Femeile au grijă ca asemenea obiecte să nu fie lăsate afară. Se mai spune că ei dansează pe la răspântiile drumurilor, până la cântatul cocoșilor. Ei se bat cu strigoii vii, adică cu strigoii-oameni.

În lumea fantastică populară, există și oamenii-strigoi. Aceștia, înainte de a ieși din casă, pe horn, se ung pe tălpi cu untură. Adeseori, ei trag clopotele pe la biserică. Când nu au cu cine să se războiască, strigoii-oameni se duc pe la casele oamenilor. Dar gospodinele de altădată cunoșteau metodele de apărare: mâncau usturoi, se ungeau pe frunte, pe piept, pe spate și la încheieturile trupului cu usturoi. Ele agățau usturoi la ferestre, deasupra ușilor, pe hornuri, la scări, pe clanțele ușilor, ba chiar și la ladă și la topor.

Se spunea că, dacă strigoii nu găsesc niciun loc pe unde să intre în casă, atunci caută să-i cheme afară pe cei dinăuntru. Strigoiul vine și strigă la fereastră: ”Ai mâncat usturoi?”. Dacă omul răspunde, îl muțește; iar dacă tace, se duce în treaba sa și încearcă pe la cei care n-au mâncat usturoi.

Dragostea în nouă ceșcuțe

Numeroase sunt tradițiile și obiceiurile care ajută la descifrarea viitorului în dragoste. Noaptea de Sântandrei abundă în astfel de jocuri. Ele erau practicate mai ales de tinerele fete care doreau să se mărite.

Fetele care doreau să își viseze ursitul puneau busuioc sau 41 de boabe de grâu sub pernă, în noaptea de 29 spre 30. Dacă ele visau că un bărbat le lua boabele din acest grâu, acel bărbat era considerat ursitul care le va cere în căsătorie.
O alta cale de a afla soarta era metoda celor 9 ceșcuțe. În ajunul sărbătorii Sfântului Andrei, fetele tinere necăsătorite trebuiau să umple nouă ceșcuțe cu apă și să le verse într-o strachină mai mare. Vasul respectiv se așeza sub icoana Sfântului Andrei. În ziua următoare, apa din strachină era măsurată cu aceleași ceșcuțe. Dacă în strachină mai rămânea apă, aceasta însemna că fata respectivă își va afla alesul în curând. Dacă, în schimb, ultima ceșcuță nu se umplea, fata respectivă mai avea de așteptat.

Alte jocuri aveau ca scop aflare unor detalii importante privind ursitul. Cititul în pari consta în ieșirea fetelor afară în miez de noapte. Ele atingeau unul din parii gardului, fără să se uite care este, după care numărau în continuare, până la al nouălea, însemnându-l totodată cu un fir de lână roșie. Ziua următoare, se duceau la parul respectiv, cel însemnat cu fir roșu. Dacă lemnul era neted, însemna că soțul va fi chipeș, însă sărac. Dacă parul era noduros, nu foarte înalt, atunci soțul va fi sărac, bătrân și nu va trăi prea mult. Dacă parul avea coaja groasă, soțul va fi foarte bogat.

Mersul timpului după Gromovnic

În vechime, nu-i lipseau acestei zile nici prevestirile meteorologice și astrologice.

Din „Gromovnicul din Bătrâni”, aflăm că „în ziua de Sfântul Andrei, adică la 30 ale lunii noiembrie, se umple un vas cu apă și se pune pe masă sau pe un alt loc neted, ca să nu se clătească nici într-un chip și, dacă apa singură din vas se varsă, închipuie anul ploios; iar dacă apa din vas nu se varsă, ci stă în ce chip s-a pus, arată anul secetos”.

Țăranii de altădată ziceau că, imediat după Sântandrei, ziua începe să crească ”cât bobul de mei”.

În calendarul popular al românilor, luna decembrie se numea ”Indrea”, ”Undrea” sau ”Andrea”, denumiri care au la origine numele Sfântului Apostol Andrei. Lunii decembrie i se mai spunea și Neios, pentru ninsorile de poveste aduse de Crăiasa Zăpezilor atunci când, preschimbată în fulgi de nea, cobora pe pământ să-și caute iubitul printre mestecenii albi.