VĂ PLACE ISTORIA? Primul asasinat al României moderne: autori necunoscuți, conspirație masonică

În Principatele Unite, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, în 1862, nu existau prea mulți oameni care să propună un proiect de țară pentru viitorul unui stat aflat la începuturile existenței sale moderne. Unul era liberalul Ion C. Brătianu, omul școlit în Franța, sub influență puternic francmasonă, celălalt era Lascăr Catargiu, reprezentatul curentului conservator. Primul dorea o dezvoltare prin „revoluții” continue, prin miza exclusivă pe Franța, care, în mod direct, rupea o tradiție de dezvoltare. Singurul om care i se putea opune era Barbu Catargiu, om politic de mare valoare, ale cărui idei au fost împărtășite de alți mari români, precum Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Titu Maiorescu și Petre Carp. El spunea că România trebuie să se integreze în circuitul european, pe baza instituțiilor sale tradiționale, a pragmatismului economic, și că stabilizarea unui mod de viață specific românesc era vitală în dezvoltarea țării. Practic, el spunea că statul trebuie să fie rezultatul dezvoltării societății, nu societatea produsul artificial al statului, cum sintetiza, și mai bine, lucidul I.L. Caragiale.

În 1862, în iunie, Barbu Catargiu era prim-ministru și singurul în stare să se opună atât încercărilor lui Cuza de a institui dictatura, cât și încercărilor lui Brătianu de a impune legi care ar fi dus, credea el, la destabilizarea țării. Barbu Catargiu a înțeles să guverneze fără a acorda puteri domnitorului și a încercat să promoveze legi, una electorală și una agrară, care să permită conservatorilor să păstreze controlul asupra statului și societății. Pe 8 iunie, el ieșea de la ședința Adunării Deputaților, după ce ținuse un discurs fabulos. Finalul său a fost profetic: „Pacea, domnilor, pacea și odihna sunt scăparea țării și voi prefera moartea înainte de a călca sau a lăsa să se calce vreuna din instituțiile țării”.

Imediat după ce a ieșit din clădire, a fost împușcat.

Filmul unui asasinat

Barbu Catargiu părăsește clădirea Parlamentului, din Dealul Mitropoliei, și cere să i se aducă trăsura. Înainte să îi vină echipajul, este invitat să urce în altă trăsură, dar apare prefectul poliției, colonelul Nicolae Bibescu, care îi oferă un loc în trăsura sa. În momentul când trec pe sub bolta porții Mitropoliei, se pare că asasinul s-a urcat pe scara trăsurii și a tras două gloanțe, de aproape. Primul glonț l-a izbit pe Barbu Catargiu. Prefectul poliției ar fi strigat, surprinzător, că s-a tras de sus, din clopotniță. Cu greu, Nicolae Bibescu a oprit trăsura, s-a întâlnit cu un fost prefect al Bucureștilor și ministru de finanțe, care a dus victima acasă. Iar prefectul a pornit ancheta.

Când s-a răspândit vestea asasinatului, nimeni în epocă nu-și punea problema autorilor asasinatului. Toată lumea credea că este opera liberal-radicalilor, reprezentați cel mai bine de Ion C. Brătianu și C.A. Rosetti. Unul dintre cei care au lăsat amintiri din perioada aceea, I.G. Valentineanu, vorbea despre pata neagră lăsată asupra unui partid și asupra a două familii din cele mai onorabile, Cuza Vodă și Bibescu. Numai din această înșiruire ne dăm seama cât de mult a marcat moartea lui Barbu Catargiu în istoria României.

Ancheta

Deși, imediat după asasinat, poliția a operat peste 200 de arestări, cercul de suspecți s-a restrâns repede la trei persoane: un ungur – Gheorghe Bogati – și doi refugiați din Transilvania, Dimitrie Dunca și amicul său Iulian Grozescu. Cu toate că au existat mulți martori oculari, asasinarea lui Barbu Catargiu este și astăzi un mister, deoarece cercetările au fost sistate rapid, din ordinul lui Cuza. Dosarul inițial, din 1862, a dispărut din arhive și chiar restul dosarelor, făcute în anii următori, au fost mult timp interzise la cercetare. Totul conduce spre ideea unui asasinat politic, însă cine ar fi comandat acest asasinat este destul de greu de descifrat, în condițiile în care lipsesc documente.

Au existat mai mult ipoteze. Prima, cum spuneam, ar fi aceea a unui asasinat comandat de liberalii radicali, care l-ar fi folosit pe Dimitrie Dunca. Apare, în acest scenariu, celebrul mason Eugeniu Carada, care era omul de încredere al Ion C. Brătianu și care a fost chiar și arestat, pentru puțin timp. În general, s-a renunțat la această idee, a unei conspirații directe a liberalilor. Nu și la cea privind o implicare mai mult sau mai puțin directă.

O a doua variantă ar fi aceea a unui asasin fanatic și ea îi aparține lui I.G. Valentineanu, care susține că doi refugiați transilvăneni, Dimitrie Dunca și Iulian Grozescu, ar fi venit la ziarul condus de Valentineanu și ar fi spus, arătându-I acestuia un pistol, că îl vor omorî pe Catargiu. De ce Valentineanu nu i-ar fi denunțat pe cei doi este greu de înțeles, dar, dacă ținem seama de orientarea sa politică – era fruntaș liberal -, faptul s-ar putea explica.

A treia variantă, aceea a unui asasinat politic, a prins contur din ce în ce mai mult și conduce spre oameni din jurul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Șeful anchetei a fost procurorul I. Deșliu. Conservator convins, promovat chiar de primul ministru asasinat. El a fost cel care l-a interogat, printre alții, pe un suspect arestat în prima fază a anchetei. Este vorba despre Gheorghe Bogati, care pare să fi fost un informator al poliției și care îl cunoștea bine pe prefectul Nicolae Bibescu, în trăsura căruia a fost asasinat primul ministru. În momentul când procurorul cere să fie interogat chiar prefectul poliției, pentru a corela depoziția acestuia cu cea a lui Gheorghe Bogati, îi este retras cazul și este dat altui procuror, I. Șoimescu. Acesta oprește cercetările și închide cazul.

Ce s-a întâmplat cu eroii acestei anchete?

LEGENDĂ: CRUCEA CARE A CĂZUT CÂND ERA ASASINAT BARBU CATARGIU

Zece ani mai târziu, când prim-ministru era Lascăr Catargiu, procurorul Deșliu face o interpelare în Parlamentul României și spune că asasinul lui Barbu Catargiu, Gheorghe Bogati, trăiește, bine-mersi, în Alba Iulia. După zece ani, acesta este interogat și cam atât.

După zece ani, declarația lui Bogati cuprinde amănunte ciudat de precise și în cadrul ei spune că, în epocă, a circulat varianta că el l-ar fi asasinat pe primul ministru la îndemnul lui Cuza. Cert este că cercetările inițiale ale Parchetului arată că situația materială a lui Bogati s-a schimbat în bine imediat după asasinat. Într-un raport, se spune că „îndată după asasinare, parvenitul a părăsit viața mizerabilă și a cumpărat bijuterii scumpe de la Roche și Herdan și s-a bucurat de o mare încredere a Guvernului de atunci, care i-a confiat înaltul post de inspector silvicultor în ambele principate, deși asta nu era specialitatea sa”. Este ciudat cum un suspect arestat pentru crimă, străin, este numit inspector silvic, numire care nu putea fi făcută direct de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Interesant este că, în momentul când Cuza a fost obligat să abdice, Bogati și-a părăsit imediat funcția și s-a refugiat în Transilvania.

Nici colonelul Nicolae Bibescu, prefectul poliției capitalei, nu se afla într-o postură foarte fericită: să fii șeful poliției, să-l ții pe după cap pe primul ministru, acesta să fie asasinat de la un metru depărtare cu un pistol și să nu poți oferi niciun indiciu despre asasin, este destul de ciudat. Unii spun că prefectul poliției îi era îndatorat lui Alexandru Ioan Cuza până peste cap, acesta salvându-i moșiile de la vânzare de mai multe ori.

Un lucru greu de explicat este și cum Cuza îl însărcinează pe Nicolae Bibescu, în același an, cu organizarea Serviciului de Informații al României, aproape imediat după asasinarea lui Barbu Catargiu. Peste câțiva ani, C.A. Rosetti lansa un scenariu și mai șocant: că domnitorul se pregătea să abdice și să-l pună pe tronul Țării Românești pe Nicolae Bibescu.

Este greu de susținut că Alexandru Ioan Cuza a fost implicat în asasinarea lui Barbu Catargiu, dar este sigur că moartea acestuia a deschis drumul pentru instaurarea regimului spre care tindea Cuza. O simplă enumerare a calităților lui Barbu Catargiu ne arată cât de diferit era acesta de Cuza: incoruptibil, lipsit de patimi, cu o căsnicie perfectă, om de partid.

Și, în final mai trebuie consemnat ceva: dintre toți prim-miniștrii care au ocupat funcția sub domnia lui Cuza, până la asasinat adică Ion Ghica, Manolache Costache Epureanu, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Golescu, Anastase Panu, Barbu Catargiu s-a individualizat într-un mod care nu putea să scape în epocă: a fost singurul nemason.

Valentin BĂLĂNESCU