Un bărbat din Alexandria a provocat un carambol, în seara de 25 decembrie, pe bulevardul Traian, la intersecția de la Poșta Mărăței, și a boțit 7 mașini cu tot cu a lui. Șoferul era foarte beat (avea o concentrație de 1,3 mg/ l alcool pur în aerul expirat) și a fost la un pas de a fi luat la bătaie de ocupanții mașinilor pe care le-a lovit. Norocul lui a fost că polițiștii au venit repede la locul accidentului și, după ce l-au testat, l-au condus la ambulanța care l-a transportat la spital. Bărbatul avea niște leziuni, dar abia după ce va fi investigat în amănunt se va stabili dacă e rănit grav sau ușor. În afară de el a mai fost rănită o femeie din altă mașină. Polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele vinovatului, care va fi cercetat pentru conducere sub influența alcoolului și pentru vătămare corporală din culpă.

Parteneri
Mesagerul Bacău Anul școlar 2026-2027 vine cu noutăți pentru bobocii de clasa a IX-a
ZCH VIDEO. Accident în Piatra Neamț – Poliția și Ambulanța la fața locului
NewsEdge Povestea datornicului nemilostiv. De ce iertarea rămâne cea mai grea lecție a creștinismului
BusinessEdge Turismul a generat un deficit de 4,6 miliarde euro. Românii cheltuie în vacanțe aproape de două ori mai mulți bani decât reușește industria locală să atragă
















Un comentariu
FEREASCA DUMNEZEU CE POT FACE BETIVANII ASTA!!!! INCA NU SUNT ASPRE LEGILE PENTRU NEMERNICII ASTIA CARE BEAU SI PAPUCII MAICII DOMNULUI!!!!