In memoriam – Șase ani fără profesorul Ovidiu Țoc

Handbalul nemțean l-a omagiat, timp de o săptămână, pe profesorul Ovidiu Țoc, antrenor emerit din anul 2002. Reputatul tehnician s-a stins din viață în octombrie 2009 și, de atunci, în fiecare an, toamna, se desfășoară întrecerile memorialului care a ajuns la ediția a șasea. Prețuit pentru calitățile sale, profesorul Ovidu Țoc a dat handbalului românesc, de-a lungul celor patru decenii de activitate, numeroase jucătoare de mare valoare: Viorica Ionică, Luminița Huțupan-Dinu, Paula Pavăl și Maria Stan. La ediția din acest an, au luat parte echipe de juniori și junioare I, II și III și de minihandbal de la LPS Piatra-Neamț, LPS Roman, CSS Târgu Neamț, CS Cimentul Bicaz, LPS Vaslui, CSS și Top Bacău, LPS Iași, CS Handbal Buhuși, AS Ok Onești. ”Au participat aproape 200 de copii. Deși familia mea locuiește în America, nu mai am pe nimeni aici, eu am rămas fidel sportului pe care tatăl meu l-a iubit, căruia i-a dedicat întreaga viață. Când Gruia juca la Relonul, țin minte una dintre povești, reală de altfel, spusă de handbaliști. Tatăl meu și-a vândut mașina la acea vreme ca să poată plăti salariile jucătorilor. A iubit handbalul, a iubit jucătorii, jucătoarele. Întotdeauna și-a dorit să facă performanță pentru orașul Piatra-Neamț, deși a avut oferte să meargă în alte orașe mai mari din țară și chiar oferte de la echipa națională a altor state. Le-a refuzat de fiecare dată și a rămas la Piatra-Neamț”, a declarat profesorul Ovidiu Țoc junior, cadru didactic la LPS Piatra-Neamț.

Andreea Savin: ”M-a format ca om!”

Profesorul Dan Valentin, antrenorul emerit al echipei HCF Piatra-Neamț, a avut o colaborare strânsă și fructuoasă cu profesorul Ovidiu Țoc: ”Regret profund dispariția sa. În acest an, a fost o emulație extraordinară la memorial. Multe echipe participante, o organizare ireproșabilă. Toate se datorează fiului său, profesorul Ovidiu Țoc junior”.

Fosta elevă a lui Ovidiu Țoc, profesoara Andreea Savin (Șofa), antrenoare de handbal la LPS Piatra-Neamț, îi poartă o gratitudine profundă: ”Pentru mine, profesorul Ovidu Țoc a însemnat foarte mult. M-a format ca om! Mi-e dor să-l revăd în sală, mi-e dor să-mi dea sfaturi. Ca antrenor, era un profesionist desăvârșit. Ne cerea foarte multă muncă, seriozitate, însă, să știți că în spatele acelui om puternic se ascundea un suflet sensibil. Ne iubea foarte mult”.

Și profesoara Macrina Tomuleac, de la LPS Iași, păstrează amintiri frumoase despre profesorul Țoc: ”L-am cunoscut încă de pe vremea când eram junioară. Jucam în aceeași serie cu echipa de la Piatra-Neamț. Îmi pare rău că trebuie să vorbim la timpul trecut despre profesorul Ovidiu Țoc. Un antrenor foarte, foarte bun, care a descoperit multe jucătoare de talie națională și internațională”.

O revedere fără profesorul Ovidiu Țoc

În vară, a avut loc revederea de 50 de ani a promoției 1965, a Liceului ”Petru Rareș”, generație din care a făcut parte și profesorul Ovidiu Țoc. La aceasta n-a mai avut cum să participe, dar, cu zece ani înainte, a fost acolo; rămân mărturie fotografiile acestei promoții de excepție a învățământului pietrean.

Ștefan Gavril, profesor de matematică: ”Colegul Țoc s-a impus încă din anii de școală prin veselie, exuberanță, prietenie, sportivitate. Era un bun sportiv și faptul că a descoperit-o pe portărița lumii Luminița Huțupan-Dinu demonstrează că și-a făcut meseria așa cum trebuie, așa cum a învățat de la profesorul emerit Vladimir Lașcu. Doi ani am fost colegi de clasă la «Petru Rareș». Atunci se mergea 2 ani la comun, după care se împărțeau clasele, în real și uman. El a trecut la uman”.

Liviu Șulea, profesor de matematică la Sagna, timp de 36 de ani: ”Era un băiat inimos. Cred că a ars ca o făclie, prea mult. Avea un temperament vulcanic și nu știu ce s-a întâmplat. Am rămas descumpănit. Era o fire voluntară”.

Benedict Grințescu: ”Ovidiu Țoc a fost cel mai bun prieten al meu din liceu. A fost un om foarte ambițios, poate pe unii i-a deranjat, era bun prieten cu Gațu, cu Gruia. Așa i-am cunoscut și eu pe Gruia, pe Dincă și pe Coasă. Era mai mult decât pasionat. Trăia intens totul. Îi cunosc și arborele genealogic, cam toți au avut probleme cu inima și așa s-a întâmplat și cu Ovidiu. Dumnezeu să-l ierte!”.

Zamfira Roșu (Tătaru), profesor de limba și literatura română: ”Ovidiu Țoc a fost colegul meu de bancă, prietenul care m-a numit pentru prima dată, în loc de Zamfira, Zambilica și, după aceea, a trecut la Țampilica. A fost un adevărat prieten pentru mine, un adevărat coleg. Eu, fiind mai grăsuță în timpul liceului, mă prindea de mână și-mi spunea: «Zambilico, numai oleacă să te pișc». Am rămas buni prieteni și după terminarea liceului. Îmi amintesc că, la revederea de 40 de ani, a fost o gazdă ospitalieră pentru mine și încă o altă colegă de liceu, Anuța Heșcovici, acasă la el și ne-am simțit extraordinar de bine. Regret decesul acestui bun coleg”.

Neculai Urdă, profesor de educație fizică: ”Pe Ovidiu Țoc îl vedeam la antrenamente, la meciuri, trăia cu o intensitate extraordinară. Cred că asta i-a grăbit plecarea dintre noi. Ovidiu Țoc este un nume pe care generații de handbaliști și de oameni de sport îl regretă cu adevărat”.

Ioana Ghionea (Manolică), economistă: ”Ovidiu Țoc a fost un coleg nemaipomenit, un părinte devotat. Regret că nu este și el printre noi acum, la revederea de 50 de ani. Mergeam cu sania pe dealurile din împrejurimile orașului. Am avut o copilărie frumoasă”.

Ioan Pop, inginer: ”Ovidiu Țoc era un băiat robust, înclinat spre sport. A ajuns un foarte bun profesionist, un foarte apreciat antrenor. Totdeauna mă invita la meciuri și la lecțiile de antrenament pe care le susținea cu elevele sale. Am suferit foarte mult când am aflat că a murit. Ulterior i-am cunoscut fiul, care-i seamănă leit”.

Aurelian Hershco, prieten al familiei Țoc, stabilit de ani buni în Israel, vine anual la Piatra-Neamț: ”A fost un om special, ceva de vis. Îmi lipsește foarte mult. Era vesel, plăcut, un antrenor excepțional. Mi-e foarte dor de el și e greu, greu de tot fără el”.

Ana MOISE