Șeful „mascaților” iese la pensie cu 60 de ani vechime

Deși are doar 56 de ani, comisarul șef Mihai Păduraru, șeful „mascaților” din Poliția Neamț, va ieși la pensie cu vechime de „an pe an”, adică peste 60 la număr, pentru cei 31, lucrați numai pe intervenție și muncă de judiciar. Și a început ca lăcătuș mecanic la fabrica de utilaje agricole „Semănătoarea” din București, unde a muncit vreo 4 ani.

 Copilul cu două mame

S-a născut la Bahna, într-o familie cu trei băieți și o fată, și a învățat, ca toți copiii, la școala din sat. După ce-a absolvit liceul, la Roman, a plecat în armată, în 1978, la Timișoara, și vreme de doi ani a „mâncat” artilerie la UM 01008. Tatăl, ca să nu mai facă un drum, și-a dus la încorporare încă un fecior, apropiat ca vârstă. „Frate-miu a dus-o mai bine, că era membru de partid, avea calificare de electrician și a fost repartizat la parcul auto. Nu prea a făcut el instrucție, dar am făcut eu pentru amândoi. Și în prelungiri, că ne-a ținut peste termen 6 luni”.

După ce-a scăpat de cătănie, Mihai Păduraru a plecat la București, la sora tatălui său, care i-a fost a doua mamă. L-a botezat și, pentru că ea n-a avut copii, l-a considerat băiatul ei și chiar a vrut să-l înfieze. L-a luat la București în fiecare vacanță, l-a dus la circ și la aeroport și l-a îmbrăcat, în fiecare sezon, din cap până în picioare. „Când am văzut elefantul intrând în arenă, m-am urcat pe-un stâlp și nu mai voiam să cobor. Iar când povesteam prin sat de tramvai și de avion, toți mă întrebau cum poate să existe așa ceva. Am fost primul care am avut ghiozdan la școală”.

De la avioanele văzute în plimbările cu nașa s-a născut în el dorința de a se face pilot. Numai că a murit la fel de repede cum s-a ivit, după o întâlnire cu un aviator, care i-a explicat că aparatele de zbor sunt proaste, iar radarele de pe ele și mai proaste. S-a angajat la „Semănătoarea”, unde a devenit șeful organizației de masă UTC. Acolo, la fabrică, i s-a hotărât drumul în viață, odată cu sosirea unui ofițer, care recruta tineri și l-a „ochit” că ar fi potrivit pentru școala militară de pe Olteniței. A absolvit după un an, în 1985, ca sergent major și a fost repartizat direct la intervenție, într-o structură abia creată, care se numea Formațiunea Ordine și Intervenție (FOI) și era singura din țară. Nu erau mai mult de o sută de oameni și cu pregătirea lor s-au ocupat instructori aduși special din China. După terminarea antrenamentelor, au fost adunați toți șefii Miliției din țară să vadă demonstrația, la Băneasa. Au fost atât de uimiți, încât întrebau întruna de unde sunt oamenii ăștia și nu le venea să creadă că sunt români.

 „Nicu Ceaușecu aveau hotă și toți au spus că e bombă”

Primii scoși în stradă, și la Timișoara, pe 16 decembrie 1989, și la București, pe 21 decembrie, când Dan Iosif se urca pe stâlpi și citea proclamații, au fost forțele de intervenție de la FOI. Mihai Păduraru a trăit, pe viu, părțile revoluției care nu s-au văzut la televizor și a fost primul care a intrat în casa lui Nicu Ceaușescu. N-a vrut niciodată să dea declarații, însă a perceput foarte corect toate bâlbâielile, manipulările și exagerările. „S-au spart vitrine, s-au furat ceasuri Rolex, bijuterii, în Piața Revoluției erau numai papuci pe jos, cum au încercat să fugă cei din mulțime și le-au rămas încălțările în urmă. Armata a dat arme la toți proștii. În Comitetul Central, au tras în fișete, să le spargă, și ricoșau gloanțele din pardoseală peste tot. Unul trăgea aici, altul murea la capătul holului și pe urmă spuneau că l-au împușcat teroriștii. Erau filtre în trafic și se trăgea în mașinile care nu opreau, fără nicio reținere, pentru ca, pe urmă, să fie prezentați drept teroriști. Eu am intrat primul în casa lui Nicu Ceaușecu, voiau unii să-i omoare câinii din garaj și m-am dus să le dau drumul. În casă erau 10 costume de haine, două sticle cu whiskey, un televizor și niște gablonțuri cu UTC, de-au crezut toți că sunt din aur și s-au repezit să le ia. Iar în bucătărie era hotă, dar oamenii nu mai văzuseră până atunci și au spus că e bombă”.

Mihai Păduraru n-a prins doar revoluția la Capitală, ci și toate mineriadele și o sumedenie de revolte de stradă. La o manifestație din fața Guvernului, toate celelelte forțe s-au retras când și-au dat seama că nu mai fac față mulțimii și au rămas „ pe baricade” numai mascații de la intervenție. „Poți să faci o mie de teste psihologice pe hârtie și să-ți iasă bine, iar când ajungi în fața a 5000 de oameni furioși s-o rupi la fugă. Adevăratul test e acolo, în stradă, când nu trebuie să dai înapoi”.

 „Dacă împușcam un olog, nu mi-ar mai fi fost bine toată viața”

În 1990, după un examen, Mihai Păduraru a intrat în corpul ofițerilor și a trecut la DIAS (Detașamentul de Intervenții și Acțiuni Speciale) al IGPR, unde a lucrat până în 1997, când s-a hotărât să se mute la Piatra-Neamț, pentru că deja îl oboseau agitația și aglomerația din Capitală. A luat-o cu el și pe nașa lui, de care a avut grijă până în ultima ei clipă, când a trecut la cele veșnice, la vârsta de 95 de ani.

A fost repartizat la judiciar, la Poliția municipiului, unde a primit, ca linie de muncă, furturile din locuință, după care a „evoluat” la tâlhării.

„Pe vremea aia, se muncea enorm și nu dădea nimeni înapoi, chiar dacă era de stat până dimineața. Nu se lăsa o tâlhărie de azi pe mâine, se începeau cercetările imediat, nu se lucra după program. Chiar puteai să spui că ești în slujba cetățeanului. Aveam și șefi profesioniști, știau meserie, se uitau prin dosare, te îndrumau dacă te împotmoleai undeva. Tocmai pentru că se muncea ca la carte, erau foarte puține dosare cu autor necunoscut. Și poveștile astea, că prindeai unul și-l puneai să recunoască 10 fapte ca să scapi de dosare, sunt niște prostii. Niciun procuror nu mergea cu un dosar din ăsta în instanță fără probe, putea să recunoască ăla orice”.

După ce s-a „călit” în munca de la judiciar, Mihai Păduraru a devenit șef la compartimentul furturi de și din auto, unde s-a pomenit cu 40 de dosare deodată în brațe și cu Paul Tablan (actualul șef al Poliției Neamț) drept coleg. Amândoi au plecat la județ, la omoruri, exact în anul în care infracțiunile contra vieții au explodat și au fost la un pas de a fi sancționați de un șef de la București, care nu pricepea ce se întâmplă la Neamț de sunt atâtea crime.

„Am avut 60 de omoruri într-un an, dar niciunul n-a rămas cu A.N. A trebuit să mergem noi la toate cercetările la fața locului, pentru că, dacă se ducea altcineva și pe urmă preluam dosarul, nu era același lucru”.

În 2005, Mihai Păduraru a devenit șeful „mascaților” din Poliția Neamț și a constatat că trebuie să-și folosească experiența de la București, să-i învețe pe „băieți” ce înseamnă, de fapt, intervenția. „Trebuie să acționezi cu cap, nu să-i iei pe toți la bătaie. Răspunzi cu violență dacă ești tratat cu violență, că doar nu stai să fii călcat în picioare, dar în rest gândești înainte de acționa și a de a pune mâna pe pistol. Și cel mai clar exemplu este prinderea lui Falău. A venit cineva și ne-a spus că este într-o casă la Dârloaia. Am plecat imediat, dar, când am ajuns acolo și omul ne-a văzut că băgăm cartuș pe țeavă, n-a mai vrut să meargă cu noi. Până la urmă, ne-a arătat casa, am înconjurat-o și am somat. Au ieșit o bătrână, cu noră-sa și un copil mic. Ușa a rămas deschisă și Falău l-a împins pe hol pe unul fără picioare, prieten de-al lui, prezent pe la toate meciurile. Atât îmi trebuia să împușc un olog, că ar fi răsunat toată țara. Ca să nu mai spun că nu mi-ar mai fi fost bine toată viața! Am somat din nou și a ieșit Falău din cameră, cu mâinile ridicate, s-a așezat în genunchi, pe urma s-a culcat, a răspuns la toate comenzile. În schimb, n-a vrut nici în ruptul capului să dea declarații unui anumit ofițer, pentru că a spus că e mână în mână cu Mararu”.

După o sumedenie de întâmplări, pe care i-ar lua zile întregi să le povestească, Mihai Păduraru vrea să se retragă total din sistem. Intenționează să se mute la țară, să crească albine și să petreacă timp cu fetele sale și, mai ales, cu singurul nepoțel, care are 2 ani și 7 luni și este sufletul lui.

Cristina MIRCEA