Colegiile Naționale ”Calistrat Hogaș” și ”Petru Rareș” din Piatra-Neamț vor găzdui, în perioada 18-22 aprilie, etapa națională a Olimpiadei de limbi romanice. Astfel, potrivit inspectorului școlar Valentin Cezar Teodorescu, la Colegiul Național ”Petru Rareș”, cei mai buni elevi olimpici din țară se vor întrece pentru un loc fruntaș la Limba franceză, în timp ce la Colegiul Național ”Calistrat Hogaș” vor avea loc finalele celorlalte limbi romanice: italiană, spaniolă, portugheză. Etapa locală a Olimpiadei de limbi romanice va avea loc în 30 ianuarie, iar etapa județeană se va desfășura în 5 martie. Anul trecut, din județul Neamț, s-au calificat la etapa finală a Olimpiadei de limbi romanice 7 elevi. Dintre aceștia, o elevă de la Colegiul Național ”Calistrat Hogaș” a obținut locul I la Limba italiană, iar școlile din Roman au dat 3 olimpici care au obținut mențiuni speciale, din partea Inspectoratului Școlar Județean Maramureș. Detalii, AICI. (Marian TEODOROF)
PSD Bacău îl exclude din partid pe primarul Benone Moraru, după ce a fost prins că a luat mită- Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027
- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
Zimbrii și elanii din Parcul Vânători Neamț, beneficiarii unei întreceri unicat în România- Caz ciudat la Roman. Polițist-negociator pentru calmarea unei femei care bătea cu o butelie în ușă
- Catastrofă. 46 de persoane decedate și zeci de răniți într-un accident feroviar din Spania. „A fost ceva brutal”
- Run Iași 2026: 1.000 de alergători pe traseul de 10 kilometri. „Un oraș, 5 universități, sute de mii de pași împreună”
- Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA





