Primăria Târgu-Neamț începe anul cu o problemă pe care trebuie să o rezolve neapărat în perioada următoare. Prin ordin de ministru s-a aprobat, în octombrie 2014, proiectul de reabilitare și modernizare a Pieței Agroalimentare din orașul Târgu Neamț prin Programul de Dezvoltare Locală. Valoarea proiectului este de 5.276.176 lei, o sumă importantă și care ar permite o modernizare a zonei. Problema este că nu s-a putut identifica un loc în care și comercianții să fie de acord să-si desfășoare activitatea în bune condiții până la terminarea implementării acestui program. Acesta este motivul pentru care primarul Daniel Harpa va purta o serie de discuții cu aceștia pentru aducerea la un numitor comun a intereselor comunității cu cele ale comercianților. Vestea bună pentru cei care vând în piață este că, și în acest an, așa cum se întâmplă din 2012, chiriile celor ce au spații comerciale și tarabe în piața din Târgu Neamț sunt reduse în lunile ianuarie și februarie, ținându-se cont de faptul că, în această perioadă, activitățile comerciale sunt mai reduse decât în restul anului. (M.B.)
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro






3 comentarii
Avem una din cele mai scumpe pieti din tara!Rusine!In lunile in care le merge vânzarea le mariti chiria?!
PIATA DIN TARGU NEAMT ARE PRETURI DE BUCURESTI SAU LITORAL TOT ANUL! SI HARPA,CA SI ARNAUTU STIU EI DE CE!
Chiriile nu sunt mai mari ca in alte orase, in schimb preturile practicate de acesti comercianti sunt cele mai mari din tara. Asta se intampla deoarece e o piata mica si toti se cunosc intre ei, si stabilesc preturile de comunacord, bineinteles cele mai mari. Asta se intampla cand nu exista concurenta. Toti sunt cumatri , vecini , veri, nu toti dar majoritatea. De aici trageti singuri concluziile.