Modificarea organigramei a fost unul dintre subiectele de discuții din ședința de Consiliu Județean (CJ) din 25 februarie. Consilierii PNL au refuzat să voteze, liderul acestora din legislativ, Cristian Tapalagă, întrebând care sunt atribuțiunile vicepreședinților Manoliu și Vasiliu, de vreme ce, după noua organigramă, reiese că doar președinta Emilia Arcan are puterea.
Ședința de Consiliu Județean a fost urmată de o conferință de presă, unde președintei Arcan i s-a amintit că, în perioada în care era vicepreședinte, avea aceeași problemă legată de atribuțiuni, chiar dacă și atunci când acestea se delegau. „Aveți dreptate, și la acea vreme erau atribuții sau, chiar aceleași atribuții pe care le-am avut și eu, pe care le-a preluat acum domnul Vasiliu, însă, tot prin dispoziția președintelui, fie că știa, fie că nu știa, erau făcute acele dispoziții pentru a-mi lua și acele atribuții pe care le aveam date prin organigramă. Scriptic, erau trase liniuțele și atribuțiile, dar, prin dispoziții nu mai eram pe aceeași lungime de undă. Exista liniuța, dar dispoziția bate liniuța!”, a răspuns Emilia Arcan.
Justificările pentru noua organigramă au fost date tot de președinta legislativului nemțean, dând de înțeles că, de fapt, problema nu este cu vicepreședinții, ci cu rolul secretarului de județ. O fi războiul divelor, o fi vorba de alte probleme, cert e că lucrurile s-au spus în public, dar în lipsa persoanei direct vizate: „De ce mai avem direcții și directori? Să muncească! Secretarul județului are atribuții foarte multe, așa îi dăm posibilitatea să și le facă cu profesionalism, așa cum le-a făcut și până acum, dar atât, atribuții de secretar de județ! Nimeni nu se va băga peste dânsa, peste atribuțiile secretarului de județ, așa că are totul la dispoziție să-și desfășoare activitatea în condiții onorabile”.
Rufele spălate în public
Președinta CJ Neamț a făcut referire și la o serie de așa zise-amenințări primite de angajații din instituție: „Eu îmi doresc ca, în Consiliul Județean să existe o disciplină și un grad de subordonare și că angajatul trebuie să-și facă treaba. Dacă în trecut se foloseau expresii «Dacă te trântesc cu capul de pereți», acum este inadmisibil. Vreau eleganță, vreau să ne respectăm unii pe alții. Au fost făcute amenințări de genul «Dacă îmi scoateți Direcția Juridică de sub secretarul județului, nu mai reprezint în instanță cu intervenții juridice»”.
Și, la provocarea presei, a continuat devoalând și cine a spus respectivele cuvinte, care se pare că au fost adresate pe timpul fostului președinte Iacoban: „Mă înțeleg extraordinar de bine cu doamna secretar de județ. (…) Aici a spus-o și defectul a fost că am auzit și am întrebat «De ce îl amenințați pe domnul președinte Iacoban?»”, a subliniat Emilia Arcan.
Răspuns elegant și diplomat din partea secretarului de județ
Pentru că nu a fost prezentă în sală în momentul în care președinta a făcut aluzie la cele mai sus menționate, am dorit să aflăm ce are de spus secretarul județului, Daniela Soroceanu. „Sunt funcționar public și există un cod deontologic, de integritate a instituției, care îmi interzice să fac afirmații sau să comentez astfel de lucruri. Țin la imaginea și integritatea instituției în care lucrez și chiar vreau să subliniați acest lucru”, a declarat Daniela Soroceanu.
Constantin Iacoban, între două doamne
„În nici un caz nu m-am simțit vreodată amenințat sau șantajat de doamna Soroceanu. Știu că au discutat odată cele două doamne, când, la fel, se vorbea de organigramă, dar în nici un caz nu mi s-a spus mie ceva în mod direct. De amenințări nici nu este vorba”, a spus și fostul președinte al CJ Neamț, Constantin Iacoban
Andreea AMARIEI
Parteneri
Mesagerul Bacău Tragedie la Comănești: un bărbat a murit și două femei au ajuns la spital în urma unui incendiu
ZCH Primarul comunei Crăcăoani acuzat că ar fi trucat o licitație publică – Alexandrina Raclariu este urmărită penal
NewsEdge Pilda lucrătorilor viei. Ce se întâmplă când omul uită Cui îi aparține via
BusinessEdge SUA preiau controlul parțial asupra rezervelor de petrol ale Venezuelei. Administrația Trump are nevoie de soluții pentru scăderea prețului la combustibili



Un comentariu
Toată lumea râde de ce întâmplă la CJ Neamț,sunt de (…)! Cert este ca ei se cred buni ,dar sunt cei mai (…) posibili,fac numai jocuri murdare,crezând ca ei sunt cei mai buni și ceea ce fac ei e cel mai bine! (…)