Inspectorii școlari au ajuns luni, 15 februarie, la Liceul ”Vasile Conta” din Târgu-Neamț cu o țintă clară. Aceea de a intra în unitatea de învățământ să verifice activitatea managerială a conducerii. Potrivit prof. Elena Preda, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Neamț, verificările nu s-au încheiat. „Vineri, 12 februarie, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar s-a luat decizia dispunerii unei comisii care să verifice activitatea managerială de la Liceul ”Vasile Conta” din Târgu-Neamț. Din comisie fac parte inspectorii școlari Ilie Țedli, Ioana Tudoran Moga, Elena Preda, Ion Bălan și jurista Elena Bicăjanu”, a declarat purtătorul de cuvânt. Raportul care va fi întocmit de comisie va fi pus din nou în discuție într-o altă ședință de CA. Verificările de la ”Conta” apar pe fondul unor scandaluri în care este pomenit numele directoarei Ingrid Karina Cojocariu. Și pentru că aceasta nu s-a gândit ca după aceste episoade să lase liber locul de director, acum are „ocazia” să o facă dacă raportul comisiei care o verifică va scoate la iveală cusururi în strădaniile manageriale. Pentru a înțelege mai bine contextul în care au apărut aceste verificări, citiți, aici, aici, și aici! (M.T.)