În timp ce o parte din reprezentanții Ministerului Educației se „gândesc” dacă să mențină ora de istorie în planul cadru, la nivel de gimnaziu, în Neamț sute de copii au luat cu asalt etapa locală a olimpiadei de istorie. O etapă importantă pentru selecția elevilor participanți la etapa județeană a acestui concurs.
„Au participat un număr total de 287 de elevi, dintre care au fost selectați pentru etapa județeană un număr de 148 de elevi care au obținut note între 8.50 și 10.00. Peste 80% dintre note sunt peste 9.00, fapt care garantează o competiție foarte strânsă pentru etapa județeană. Din punct de vedere al participării, menționăm că un procent de 28% dintre elevi provin de la școlile din mediul rural și 72% din mediul urban. Adresăm mulțumiri colegilor profesori de istorie care încurajează studierea istoriei și elevilor care aleg să participe la concursurile specifice disciplinei istoria”, a precizat inspectorul Elena Preda, purtător de cuvânt al ISJ Neamț.
Etapa județeană, în urma căreia se vor stabili cei calificați pentru națională, va avea loc în 12 martie, la centrul de organizare și evaluare de la Școala Gimnazială Nr. 3 din Piatra-Neamț. Premergătoare acestei reacții naturale a elevilor față de o disciplină de care se simt atrași, profesorii de istorie din Neamț n-au fost nici ei indiferenți la intențiile unora care-și spun ”specialiști în educație”. Detalii aici.
(M. TEODOROF)