Jurnal de părinte: Cupa României la Autoapărare

O competiție sportivă pentru copii, privită din poze, pare a fi ceva extraordinar de frumos: multe zâmbete, medalii, bucurie, dar și seriozitate și concentrare. Dar, pentru un părinte, un astfel de eveniment, e o aventură. Mai ales în România. Te trezești la ora 4 dimineața, pregătești sandvișuri, trezești copiii – noi avem doi karate kid, amândoi fac ju jutsu de câțiva ani buni – și îi pui pe direcție. La 5 și un sfert deja toți suntem pregătiți și se fac ultimele verificari: centură este? este!; tibierele sunt? sunt!; kimono proaspăt spălat și călcat este? este! (în cazul în care vă întrebați de ce trebuie kimono-ul să fie călcat, când știm că va fi tras, trântit, sucit în toate direcțiile, cu tot cu copilul din el, ei bine, așa cum am spus și la început, pozele sunt foarte frumoase!). Perfect, echipamentul e la locul lui! Pentru ambii copii. Sandvișurile, fructele și dulciurile sunt și ele pregătite. Câteva fașe elastice, pansamente și am pus tot ce trebuia să punem. Acum chiar suntem gata!

Pe la 5 jum’ate, copiii își pierd răbdarea: ”mergem?”, ”când mergem?”, ”dacă nu mergem acum, pierdem autocarul!” Păi hai să mergem! Și plecăm. Ajungem la autocar, două ore de somn, o oprire pentru tras aer în piept și-apoi iar vreo două ore de moțăială. Și-am ajuns în Săcele, locul de desfășurare a competiției.

Cred că am intrat în sală pe la 10 jum’ate. Sala plină, mulți părinți, și mai mulți copii. Fuga-fuguța la vestiare! Și-apoi la încălzire. Noi, părinții, ne-am aranjat, toți, lipiți de un perete al sălii, în picioare, cu bagajele lângă noi. Băncile și mica tribună erau ocupate. Copiii noștri s-au încălzit și răsîncălzit vreo oră jumătate, timp în care noi părinții, sătui să sprijinim pereții, mai ieșeam la o gură de aer. Sau două.

La ora 12, organizatorii au întrerupt activitățile de pe saltele și au făcut deschiderea oficială a competiției: prezentarea cluburilor participante, a stilurilor de concurs, s-au dat diplome de participare cluburilor și s-au făcut poze. Mergea și un imn, după gustul meu, dar nu a fost o tragedie fără. Poze frumoase, cu mulți copii nerăbdători și emoționați, cu antrenori serioși, cu arbitri îmbrăcați la costum. Și-apoi s-a dat startul competiției.

Prima probă la care participă copiii este kobudo, un soi de luptă cu un adversar imaginar, folosind un băț. Ca să vă dați seama de lungimea bățului, copiii se antrenează acasă cu bățul de la mătură. Ai noștri sunt repartizați la salteaua numărul 2, care e plasată, bineînțeles, în cealaltă parte a sălii. Lăsăm bagajele în grija unui părinte și, fuguța, fuguța, ne deplasăm și ne lipim de peretele din cealaltă parte a sălii. Și așteptăm să-i strige. Pregătim telefonul pentru poze. Și așteptăm. Auzim numele băiatului și, iar fuga-fuguța, mai aproape de saltea pentru a imortaliza momentul. Poze. Multe poze. Și s-a terminat. Mă retrag glorios. Un domn, simpatic altfel, îmi atrage atenția că nu prea am voie în zona aia destinată organizatorilor. Îi răspund politicos că am vrut sa-mi fotografiez copilul. Pare să-mi dea dreptate: ”Îmi dau seama că ați bătut atâția kilometri, dar astea sunt regulile impuse de organizatori…”. Ne zâmbim amical și mă retrag la locul meu, lipit de perete. Dar știu că urmează și Sorina, fiică-mea, și probabil o să trec ținând ochii închiși pe lângă domnul respectiv și-o să-mi obțin pozele. Oricum, când m-am dus a doua oară, domnul s-a facut că nu mă vede și eu am făcut la fel, așa că… poze, poze, multe poze. Între timp, au început să-i și premieze: Victor premiul II și-apoi Sorina premiul I. Poze. Felicitări!

S-a terminat proba de kobudo și urmează cea de autoapărare. Proba de autoapărare este o simulare a unei lupte reale, mai multe exerciții realizate de o echipă de doi sportivi, în care unul atacă și celălalt se apără. La proba asta, participă doar fiică-mea și a cam câștigat, împreună cu coechipierul ei, locul I la diferite competiții în ultimii ani. De data asta, alți sportivi au fost mai buni: locul II. În ciuda felicitărilor și încurajărilor, e tristețe mare. Lasă că trece, îmi zic. Oricum mai urmează o probă, cea de kumite – cafteală, cum îi zic eu – și uită. Dar, pe salteaua II, este anunțat un alt stil. Așa că pauză. Iar aer, iar sprijinit peretele și, în cele din urmă, pentru că avem o vârstă și o rezistență, ne hotărâm să nu mai sprijinim peretele, ci și să ”curățăm” podeaua… cu pantalonii. Și așteptăm.

Aflăm de la sensei că aceia care au intrat pe salteaua II sunt veniți de la 7 dimineața și și-au cam pierdut răbdarea, iar proba de kumite se va desfășura mai târziu. Mai târziu a însemnat cândva după ora 17. Fiecare din ei a avut câte 2 lupte. Emoții mari, de 4 ori. Multe poze. Galerie de pe margine: și noi, și părinții copiilor cu care se luptau ai noștri. Am câștigat 3 lupte, am pierdut una. Și gata! Am terminat cu emoțiile pe ziua de azi și am terminat chiar bine: 5 medalii, purtate cu mândrie de soția mea, cinci diplome, aranjate frumos, satisfacția în ochii copiilor și poze. Multe poze.

Pe la ora 21, eram în autocar cu gândul la casă, dulce casă, și somn. Dar, după o așa performanță – toți copiii de la club au avut rezultate deosebite -, pentru că așa este tradiția, am făcut o oprire la un restaurant, unde copiii, alături de părinți, au servit cina. La 2 jumate noaptea am ajuns, în sfârșit, acasă.

Asta e aventura unei competiții, așa cum o trăim noi, părinții: cu multă emoție, bucurie, dar și oboseală și agitație; cu multe poze, medalii și diplome, dar și dureri de picioare și uneori nervi; cu felicitări pentru victorii și încurajări și susținere la înfrângeri.

Și un sfat pentru toți părinții: încurajați-vă copiii să facă sport! Orice sport: fotbal, handbal, tenis, ju jutsu, criket, scrima, înot, atletism. Sportul înseamnă mai mult decât sănătate și dezvoltare armonioasă. Înseamnă joc, înseamnă toleranță, fair-play, înseamnă competitivitate, dar și echipă, înseamnă comunicare și sociabilitate. Sportul îi pregătește pentru viață, dar nu oricum: îi disciplinează, îi învață să joace după reguli și să respecte regulile, îi învață să-și respecte adversarii și să-i înfrunte corect. Aud de părinți care aduc adeverințe medicale pentru a-i scuti pe copii de orele de sport. Nu faceți asta! Crezând că le faceți un bine, de fapt îi privați de o oră de sănătate, de relaxare a minții (după multe ore de română și matematică).

Și un lucru pentru politicieni, administrații locale și orice alt factor de decizie care se mai simte responsabil: sprijiniți sportul de masă! Îndreptați-vă privirea către copii, către sporturile din cartier! Încercați să alocați fonduri echilibrat: e important sportul de performanță, dar, dacă nu alocați fonduri și sprijiniți sportul de masă, nu veți mai avea sport de performanță (ceea ce deja vedem și în Piatra Neamț). S-au investit bani în stadioane performante cu mii de locuri, dar am văzut, în ultima perioadă, mai mulți oameni înghesuiți în sălile de sport ale liceelor la competiții de karate decât la partidele de fotbal. Sportul de masă trăiește acum din banii părinților și printr-un bun management al cluburilor, ceea ce e bine, dar nu suficient. Pentru că infrastructura de bază nu există, pentru că baza materială care să permită un nivel competițional este insuficientă. Și, dacă nici argumentele raționale nu vă pot convinge, vă ofer un argument la care probabil veți reacționa imediat, mai ales în această perioadă: imaginați-vă că MUSASHI JU JUTSU, clubul la care merg copiii mei, are peste 100 de sportivi, majoritatea copii, copii care au în spate părinți și familii ce-i sprijină necondiționat, care merg cu ei la competiții, care suferă și se bucură alături de ei și care investesc, suflet și bani, în viitorul lor. Câte voturi or fi?

* Caseta sportivă

Sâmbătă, 20 februarie, s-a desfășurat în județul Brașov, municipiul Săcele, a VIII-a ediție a Cupei României de Autoapărare. La evenimentul organizat de Clubul Sportiv Shin-Do Brașov sub umbrela World Self Defense Association, au participat sportivi din peste 20 de cluburi din Brașov, Prahova, Covasna, București, Bacău, Cluj, Piatra Neamț, Vaslui, Târgu Mureș, Argeș, Bârlad. Competiția, care se regăsește și în calendarul Federației Române de Arte Marțiale, a fost destinată mai multor categorii de combatanți sportivi: karate, ju jitsu, full contact, autoapărare, kobudo, iar între sesiunile de concurs nu au lipsit exercițiile demonstrative.

Orașul nostru a fost reprezentat cu succes la această competiție de Clubul MUSASHI JU JUTSU Piatra Neamț. Rezultatele lotului, format din 47 de sportivi din cadrul clubului nemțean, la cele trei probe de concurs (kobudo, autoapărare, kumite) sunt: 26 medalii aur, 22 medalii argint și 18 medalii bronz. Totodată, pentru rezultatele deosebite obținute de sportivi, clubul MUSASHI JU JUTSU Piatra Neamț a primit din partea organizatorilor trofeul ”Cupa României de Autoapărare 2016”, cel mai important trofeu al competiției brașovene.

Un tătic