Șeful Jandarmeriei Neamț și telefonul zilnic de la ora 8

De o lună de zile, colonelul Ioan Eugen Todoruț a preluat șefia Jandarmeriei Neamț, după pensionarea colonelului Sorin Gherman. A spus și atunci, la conferința de presă de prezentare, spune și acum, după câteva săptămâni, că se va decide „în cel mai scurt timp” dacă se va înscrie la concurs sau se va rezuma la împuternicirea de 6 luni. Deocamdată, și-a luat apartament cu chirie la Piatra-Neamț și „fuge” la Toplița când reușește, să-și vadă soția și copilul. E foarte bucuros că a putut ajunge acasă, de ziua lui, pe 31 ianuarie, să sufle în tort.

* „Dacă era de urcat într-un copac, eu eram primul”

Eugen Todoruț s-a născut în 1970, la Dej, județul Cluj, într-o familie de oameni muncitori, care n-au avut nicio legătură cu uniformele. Cu toate acestea, și el, și singurul lui frate au optat pentru cariere militare (fratele fiind ofițer MApN).

„Nu știu de unde am luat «microbul». Bunicul meu a făcut războiul până în Rusia și mi-a povestit foarte multe lucruri. Și ambii străbunici au făcut războiul, probabil pe linia asta să se fi transmis ceva. E genul de carieră în care ai nevoie de multă energie, iar eu, de mic copil, nu stăteam o clipă locului. Dacă era de urcat într-un copac, eu eram primul care se urca, dacă era de alergat, alergam mai repede decât toți. Biserica era singurul loc unde stăteam liniștit. Am copilărit la Băbdiu, comuna Bobâlna, la bunici. Și acum când mă duc în bisericuța aceea mică, mă încarc, ca niciunde altundeva. Mă înțeleg foarte bine cu preotul și-mi place să-l aud vorbind”.

Colonelul Todoruț ajunge, însă, destul de rar în satul copilăriei sale, unde nu mai are pe nimeni. A plecat din Cluj imediat după ce-a absolvit liceul și s-a dus în armată. A fost repartizat la Gheorghieni, Harghita. Pe urmă, s-a dus la facultatea de drept și a dat licența la Academia de poliție, după care a făcut și studii postuniversitare. Când a absolvit, erau doar 4 posturi de ofițeri și, pe 15 decembrie 1991, debarca din nou la Gheorghieni. Nu de Cluj, cum a crezut inițial, ci de… Harghita. A optat să locuiască în Toplița și a făcut tot timpul naveta. În carieră, n-a „ars” etapele, ci le-a urmat pas cu pas, de la comandant de pluton și apoi de companie, până la ofițer de stat major. În ultimii 6-7 ani, a fost șeful catedrei de Ordine și Siguranță Publică, la Centrul de pregătire profesională a cadrelor jandarmi, iar prin mâinile lui au trecut între 800 și 1000 de oameni anual . Când a venit la Neamț, avea impresia că nu cunoaște pe nimeni, dar, pe măsură ce a vizitat toate subunitățile, a întâlnit mulți din foștii săi „elevi”.

„N-am fost niciodată un profesor dur. Tot timpul am insistat pe partea de practică, pentru că, atunci când formezi un om de la A la Z, realizezi că teoria nu înseamnă mai mult de 30% din întreg, iar tacticile și tehnicile de intervenție sunt esențiale”.

Colonelul Todoruț nu doar a format și a perfecționat jandarmii la centrul din Gheorghieni, ci a și scris un ghid de intervenție profesională, care a fost publicat de editura Ministerului de Interne, sub semnătura unui colectiv de autori, în care l-a cooptat și pe colonelul francez Philippe Thiriot.

* „Jandarmeria are și atribuții pe care nu le vede cetățeanul”

Deși a lucrat „o viață” în Harghita, colonelul Todoruț nu știe mai mult de câteva expresii uzuale în limba maghiară. În schimb, vorbește fluent franceza, pe care a învățat-o în doar 6 luni, în timpul misiunilor europene de pregătire la care a participat. Este foarte mândru de statutul Jandarmeriei, prima instituție a Statului Român care face parte din FIEP – asociație a jandarmeriilor și polițiilor europene. Dar are și argumente „naționale”: sondajele de opinie, făcute de institute serioase, care plasează, constant, Jandarmeria Română printre instituțiile în care populația are cea mai mare încredere. Deși nu vrea să dezvolte subiectul, spune că nu e de acord cu cei – puțini, e adevărat – care spun că jandarmii sunt un fel de polițiști locali care patrulează pe străzi. „Nu se pot compara. Jandarmeria are o mulțime de atribuții, iar pe unele nu le vede cetățeanul, cum sunt paza obiectivelor sau transporturile de bunuri și valori. Cele care se întâmplă în public au, la rândul lor, trei mari paliere: menținerea ordinii împreună cu poliția, asigurarea ordinii publice și restabilirea ordinii publice care este atributul exclusiv al Jandarmeriei. Iar jandarmul trebuie să aibă o mulțime de calități. În primul rând, să fie învățat, să-i placă să fie militar, să-și dorească o carieră, dar nu la modul de a călca peste cadavre ca s-o obțină, și să dezvolte niște abilități de a ajuta oamenii și de a lucra cu ei. Forța unei cetăți nu se măsoară prin grosimea zidurilor sale, ci prin voința cetățenilor săi. Eu țin la ideea de colectiv. E ca atunci când cineva sădește un pom și, dacă fiecare din cei din jur are grijă, în fiecare zi, să-i pună un pahar cu apă, pomul va crește și va rodi. Dacă îl uită, se va usca. Mi-am iubit foarte mult subordonații din centrul de la Gheorghieni și-mi place când mă sună și mă întreabă cum sunt și ce fac. Le doresc mult succes și le transmit că-mi lipsesc și că mi-a fost greu să mă despart de ei. Dar îmi place și ce-am găsit la Neamț și cred că, împreună, putem face pomul să crească mai frumos și să rodească mai mult. Asta le-am spus tuturor de la început: imaginea Jandarmeriei Neamț n-o face purtătorul de cuvânt, ci fiecare acolo unde muncește. Și, dacă fiecare lucrează cu onestitate și cu demnitate, atunci și imaginea instituției este pe măsură”.

Bineînțeles că, de-a lungul unei cariere militare, care are și părțile ei dure sau neplăcute, colonelului Todoruț i s-au întâmplat o mulțime de lucruri pe care le ține minte. Cel mai bine s-a simțit când s-a „răzbunat”, în felul lui, pe un superior care „avea ceva” cu el. Când era toată lumea aliniată și șeful i-a ordonat „În fața formației!”, Eugen Todoruț a rămas nemișcat, în rând cu ceilalți. Din ce în ce mai nervos, superiorul a repetat de câteva ori comanda, dar n-a obținut nicio reacție. Până la urmă, s-a enervat de tot și l-a întrebat pe militarul „indisciplinat” de ce nu execută ce i se ordonă. „Uitase să dea comanda săvârșitoare, care este «Marș!» și așa i-am demonstrat că problema este la el, nu la mine”.

* „Când se năștea copilul meu, se prăbușeau turnurile gemene”

Cea mai importantă zi din viața colonelului Todoruț a fost, indiscutabil 11 septembrie 2001: „Când se năștea copilul meu, se prăbușeau turnurile gemene”. George Andrei are acum 14 ani și ar vrea să meargă la un liceu militar, deși tatăl chiar n-a vrut să-l influențeze în niciun fel în alegerea carierei. „E un copil foarte bun, foarte cuminte și foarte studios. Recunosc că, în educația și în formarea lui, 80% este meritul soției, care lucrează ca învățător-institutor la un liceu din Toplița. George este lumina ochilor mei. Îmi place că este foarte bine organizat, nu trebuie să-l trimită nimeni vreodată să-și facă temele. Vine de la școală, stă o oră și pe urmă își împarte timpul să-i ajungă pentru tot ce are de făcut. Și are! De la înot și tenis de câmp, până la cursuri de calculator sau de engleză. Dacă el rămâne la ideea de a urma un liceu militar, eu nu pot decât să-i respect dorința. Dar chiar n-am avut nicio intenție în privința asta și am evitat să vorbesc acasă despre ceea ce fac la serviciu, pentru că timpul petrecut cu familia era oricum limitat. Când i-am spus că vin la Piatra-Neamț, George m-a încurajat. Mi s-a părut fantastic să-mi spună el că 6 luni vor trece repede. Nu e foarte ușor să iau decizia de a mă înscrie la concurs și de a rămâne aici, cel puțin pentru o vreme. Ține de mulți factori. Orașul îmi place. Mi-a plăcut de când am ajuns. Are multe lucruri bune și oameni șlefuiți. Însă o hotărâre nu pot lua decât după consultări cu familia, care este cea mai importantă pentru mine. Când am plecat de acasă, am stabilit cu George să mă sune în fiecare seară la ora 8. Dacă se face 8 și un minut, nu mai am răbdare și-l sun eu”.

Cristina MIRCEA