
Mâine, marți, 15 martie, la Consiliul Județean Neamț, se va desfășura încă un episod pe frontul deschis pentru demiterea managerului Spitalui Județean de Urgență Piatra Neamț, dr. Ioan Lazăr.
De data aceasta, pentru a da greutate unei decizii luate de Emilia Arcan, directorii de servicii din Consiliul Județean trebuie să facă un fel de referat prin care să propună (sau să fie de acord cu?) demiterea managerului de spital. După ce vicepreședintele Vasiliu a spus că el nu va semna așa ceva, dacă nu există argumente legale, s-a trecut la eșalonul doi, inferior ierarhic, conform organigramei și statului de funcții din CJ.
Va fi foarte interesant de văzut cum șefii de serviciu vor justifica lucruri care i se impută doctorului Lazăr, în condițiile în care toate situațiile de la spital au trecut deja, de ani buni, prin mâinile lor și s-au materializat în diverse documente. Există rapoarte justificative, situații financiare, bugete, devize, documentații tehnico-economice, care, toate, sunt ”împodobite” cu semnături din Consiliul Județean. Toate la vedere, toate cu justificări că sunt reale și legale.
Acum, chestiunea se pune în felul următor: în condițiile în care unii din cei chemați/ solicitați vor semna respectivul referat, practic își vor semna și propria lor plecare din Consiliul Județean, pentru că vor demonstra că au știut de unele lucruri pe care acum le consideră, prin greutatea semnaturii, ilegale. Ca să nu mai vorbim despre faptul că își vor asigura și câteva drumuri sigure prin săli de judecată, pe persoane fizice care sunt, ca să cităm din clasici în viață.
Este un subiect de urmărit, cu atât mai mult cu cât, pe frontul de la Apa Serv, Consiliul Județean a ieșit din nou ciufulit rău, întrunindu-șe într-o ședință doar pentru a se vedea la ochi și a asista la demisia lui Ioan Păcală.
V. Bălănescu
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro





2 comentarii
Traiasca nomenclatura comunista, forta politica conducatoare in gubernia P. Neamt!
Uitati- va la Dan Constantin și înțelegeți ………..totull!?