Niculina Dobrilă a fost învestită oficial în funcția de prefect al județului Neamț vineri, 4 martie, la ora 13. Oficiile au fost făcute de directorul general al Direcției Generale pentru Îndrumarea și Controlul Instituției Prefectului, Constantin Mihart. Noul prefect și-a exprimat bucuria de a reveni într-o instituție ”în care lucrez de la terminarea facultății, din 1993, în care am lucrat până în 2009”:
”Cunosc mecanismele de funcționare, cunosc cadrul legislativ, îmi cunosc colegii și toate acestea consider că reprezintă un atu și că mă vor ajuta în îndeplinirea atribuțiilor pe care le am conform legii. Știu că revin într-o instituție consolidată, care, între timp, are parte de un management modern, bazat pe proceduri, și asta se datorează muncii în echipă a colegilor pe care i-am lăsat aici și și a fostei conduceri”.
„Obiectivul prioritar este respectarea legii și intenționez să îl am în vedere pe perioada cât îmi voi îndeplini această atribuție. Știm că acest an este cu două categorii de alegeri, deci, din acest punct de vedere, va fi un alt obiectiv specific, respectiv organizarea impecabilă a alegerilor, operațiuni care sunt în sarcina instituției prefectului. (…) Voi avea întotdeauna ușa deschisă!”, a adăugat prefectul Niculina Dobrilă.
Andreea AMARIEI
Un comentariu
ALTA MARIE CU ACEEASI P A L A R I E !!!!!!!!!!!!!!!!!