Printr-o adresă transmisă strategic, pe 29 martie 2016, în ziua controlul vijelios al doamnei Emilia Arcan și cu două zile înainte de ședința Consiliului de Administrație condus de consilierul județean PSD Dan Vasile Constantin, X Med Center, societatea care administrează computerul tomograf particular, care a funcționat în spital, cere să se revină asupra acțiunii de evacuare din sediu.
Sub semnătura administratorului societății, dl. Gabriel Valet, se încearcă o argumentație în sensul dorit de societate, deși există o hotărâre definitivă de evacuare care trebuia executată.
În adresa către Președintele Consiliului de Administrație, ca argument, administratorul vorbește și despre faptul că ”articole dintr-o publicație locală sunt dirijate și înfățișează trunchiat activitatea firmei noastre, chiar și activitatea financiară, care este prezentată parțial, incomplet și numai într-o anumită direcție”. Cu mirarea firească, dată de faptul că un președinte al consiliului de administrație nu știe exact care este situația financiară în privința unei firme atât de culante, vă spicuim din adresa depusă atunci și prezentăm argumentele domnului Valet:
”Totodată, vă rog să aveți în vedere și buna colaborare pe care am avut-o în perioada celor aproximativ 5 ani de contract precum și următoarele argumente:
- Asigurare de servicii de tomografie computerizate în regim de permanență (24 din 24 de ore, 7 zile pe săptămână) pentru pacienții internați și cei din Unitatea de Primiri Urgențe
- Răspuns rapid, în timp util al rezolvării cazurilor medicale atât din punct de vedere al efectuării investigațiilor de tomografie computerizată cât și al rezultatelor corespunzătoare.
- Menționez că, în mare parte din perioadă, spitalul nu a avut un echipament de tomografie computerizată, contractele de servicii încheiate cu firma noastră fiind necesare la menținerea titulaturii de Spital de URGENȚĂ.
- Discounturi importante pentru investigațiile acordate personalului medical și familiile lor.
- Din cauza lipsei temporare de medici am colaborat la asigurarea permanenței în 3 schimburi în Secția de Radiologie, pe perioada verii anului 2012, cu ajutorul personalului nostru medical, fără de care activitatea Laboratorului de Radiologie ar fi fost afectată.
- Specificăm că am fost singura societate privată care am răspuns solicitărilor în acest sens.
- sponsorizări prin servicii medicale de aproximativ 45.000 de lei, în anii 2014 și 2015.
- sponsorizări pentru secțiile de Oncologie și Unitatea de Primiri Urgențe.
- contribuție la amenajarea sălii de așteptare a compartimentului de radiologie și imagistică medicală în comuna înțelegere și cu acordul verbal al conducerii spitalului în urma informării prealabile.
- plata unei chirii de 529 de Euro/lună (6348 Euro/an), ce constituie venit suplimentar pentru Spitalul Județean.”
Partea privind creșterea serviciilor medicale am tăiat-o, fiind vorba despre politica firmei, nu despre facilități făcute Spitalului Județean de Urgență. Cu multă înțelegere pentru acționarii firmei, credem că, deocamdată, mai trebuie adăugată o cifră în acest pomelnic: 5.383.882 lei, suma încasată de X Med Center pe perioada cât a funcționat în spital. Adică, în bani vechi, 53,8 miliarde. Cât despre restul amănuntelor, nesemnificative, privind prezentarea activității societății, ne rezervăm dreptul să revenim. Până atunci, vă prezentăm care este, de fapt, adevărata problemă:
”Ținând cont de cele prezentate mai sus, vă rugăm să prioritizați solicitarea noastră, care are în vedere renunțarea sau suspendarea executării silite pornită în dosarul de executare nr. 31/2016 al BEJ Cotoi Cornel, dvs. Având această posibilitate în conformitate cu prevederile art.701 alin. 2 și/sau art.703 alin. 1 pct. 3 din noul Cod de procedură civilă, până la clarificarea situației spațiului în discuție, raportat la prevederile HCA nr. 27/20.11.2014 al SJU Neamț.”
Fraza cheie trimisă este, în final, ca un mic avertisment sau imbold pentru discuții: ”În cazul unui răspuns pozitiv, înțelegem să ne retragem acțiunile judecătorești înaintate de firma noastră ca întâmpinare a celor ale SJU Neamț și să renunțăm la orice pretenții referitoare la cheltuile de judecată și de executare efectuate”.
Traducerea se poate face și așa: ”lăsați-ne să rămânem, faceți o licitație cu noi înăuntru, în caietul de sarcini se prevede acest fapt, greu de crezut că se prezintă altcineva în aceste condiții și noi, așa cum am făcut și până acum ajutăm spitalul, colegiul medicilor etc.”
În timpul acesta, computerul tomograf al spitalului funcționează alături, iar medicii vor trage cu ochiul la statul de plată, spre locul unde serviciile pretate pot fi remunerate, interesat sau nu, mult mai generos.
Valentin Bălănescu
Un comentariu
X MED afacerea lui (…),săi fie rușine!