Sâmbătă, 23 aprilie, de la ora 12:00, la Târgu-Neamț, a avut loc o procesiune de Florii, la care s-au adunat mai mulți politicieni decât enoriași.
Practic, această manifestare religioasă a fost confiscată de politicieni, fie ei din oraș sau de la județ.
Procesiunea a început de la Biserica „Sf. Ilie”, s-a deplasat pe bd. Ștefan cel Mare și s-a oprit în fața Catedralei „Adormirea Maicii Domnului”.
FOTOGRAFII:
La procesiune și-au făcut apariția numeroși lideri de partide din județ, printre care Mugur Cozmanciuc, șeful PNL Neamț, însoțit de noua sa achiziție, Vlad Marcoci, dar și de liberalii din urbea de sub Cetate, în frunte cu Traian Humulescu și consilierii locali PNL.
Nici PSD-ul nu s-a lăsat mai prejos și a vrut să profite de această procesiune prin prezența șefului PSD Târgu-Neamț, Daniel Harpa și o parte dintre consilierii social-democrați.
La procesiune și-au mai făcut prezența și alți lideri locali de partide, dar și inspectorul general adjunct Elena Laiu, cât și directori de societăți subordonate Consiliului Local cu carnete de partid. (C.T. STURZU)
2 comentarii
rasu-plansu , pai daca este o procesiune religioasa , ce sa amestecat cu politicul? isus nu a intrat in ierusalim cu trupele romane ci cu oamenii din poporul lui israel , ma rog toate caile sunt incurcate dar rau de tot !!!!!
Cine se aseamana , se aduna.Popii si politicienii sunt la fel.Experti in minciuni.