O activitate neobișnuită a fost resimțită la nivelul instituției numită Primăria Târgu-Neamț. Au reînceput să fie folosite barierele din zona clădirii, angajaților li s-a transmis să nu părăsească birourile și să nu folosească telefonul decât pentru convorbiri. Misterul s-a lămurit parțial în momentul în care au sosit primele persoane așteptate. Este vorba despre Raed Arafat, șeful DSU, Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava, Adrian Bourceanu, prefectul județului Neamț. Raportat la nivelul de reprezentare putem presupune că în clădire, pe post de gazdă se află fostul primar al orașului, Daniel Harpa, acum președinte al Consiliului Județean Neamț. Gurile rele vorbeau de ieri despre o vizită a premierului Ilie Bolojan, aflat în trecere, care se dorește a fi una foarte scurtă și de lucru.
Ce se va discuta vom afla probabil pe canale feibucistice, știută fiind fobia premierului de a împărtăși lucruri cu presa care nu se ridică la nivelul celei centrale, atât prin competență cât și prin nivelul de înțelegere. În definitiv, nemțenii curioși pot urmări activitatea Guvernului și, mai ales, pot plăti TVA mărit, impozite mai mari, taxe mărite, toate comunicate cu maximă deschidere, când s-au luat deja deciziile.
Valentin Bălănescu
Foto/Locuitorii din Moinești devin arhitecții propriului oraș: cum va arăta noul Parc Central creat după ideile comunității- Performanță de aur pentru boxul băcăuan: Vasile Scalco (CSM Bacău) este noul campion național U23 la categoria 60 kg
- Seria 1, Liga 3: Bacăul iese bine din etapa 10 – victorie pentru FC Bacău 2, egal spectaculos pentru Aerostar. Urmează derby-ul local
- Reformă administrativă în Bacău: două comune din județ, luate în vizor pentru comasare. Vezi dacă e și comuna ta pe listă
- Când trecem la ora de iarnă: la noapte ora 04:00 devine ora 03:00






