ÎPS TEOFAN, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei: Împreună cu Hristos de la moarte la viață

Hristos a înviat!

Iată-ne din nou în noaptea plină de lumină a Învierii Domnului. Suntem mai mulți la biserică acum decât în orice moment al anului. Ceva tainic, ceva uimitor, Cineva ne cheamă. Tainica lumină, uimitoarea stare de har, Hristos ne cheamă. „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi.”1 Suntem osteniți, mai ales în sufletul nostru; suntem împovărați, mai ales în mintea și în inima noastră. În același timp, simțim, intuim, nădăjduim că Lumina de Paști poartă în taina ei ceva odihnitor, care ne despovărează, ne însuflețește, ne reașază pe cale.

Oboseala minții, povara din suflete, fricile, temerile, tristețea și confuzia, nemulțumirile și neîmplinirile arată că în noi se află adesea o stare de iad și multă moarte. „Unda întunericului și a neființei, spune Părintele Dumitru Stăniloae, duhurile rele fac din noi iaduri în care ardem și ne zvârcolim dureros.”2 Într-o asemenea stare fiind, ni se spune că undeva, cândva, Cineva a înviat din moarte, un mormânt a devenit loc de lumină. În întunericul și moartea care ne cuprind, în disperarea și lipsa de sens în care adesea suntem, înțelegem că Hristos, după Înviere, a coborât la iad pentru ca pe cei ce erau ținuți în latura și umbra morții să-i aducă la lumină și viață veșnică3. Dacă atunci a coborât în cele mai din adânc ale pământului, adică în iad, se naște în noi nădejdea că se va coborî și în cele mai din adânc ale noastre. Undeva, în adâncul ființei noastre, strigăm cu durere și nădejde și spunem: „Doamne, înviază cu noi și ne miluiește!”, sau rostim, împreună cu Părintele Dumitru Stăniloae: „De s-ar fi coborât și în noi Domnul murind, ca să germineze în inimile noastre viața cea primenită, luminoasă, curată și bună! De-ar fi spart și întunecimile din noi, de-ar fi împrăștiat cugetele rele ce ne chinuie, de-ar fi spart plafonul ce ascunde privirii sufletului nostru cerul cu frumusețea lui! De-am înflori și noi cu Învierea Domnului, în lumina soarelui dumnezeiesc, la o viață nouă!”4.

În strigătul de durere și nădejde al teologului Învierii, Dumitru Stăniloae, ne regăsim și noi, cei de azi, tineri și mai puțin tineri. Umbre întunecoase de îndoieli și ceață deasă de confuzii înconjură inima noastră și-i întunecă văzduhul. În spaime adânci și deznădejdi zdrobitoare devenim adesea pradă ușoară cântecelor de sirenă care încearcă să ne abată de la drumul cel bun. Într-o atare situație se aude sau se intuiește strigătul unui tânăr din vremea noastră: „Dacă Biserica nu vine către noi, suntem o generație care moare înainte de a se naște”5. În cuvântul acestui tânăr descoperim setea omului aflat, pe de o parte, într-o criză adâncă, iar pe de altă parte, într-o căutare vie, puternică, după adevăratul sens al vieții.

Uneori noi toți, ca membri ai Bisericii lui Hristos, prin viața și nelucrarea noastră, am îndepărtat pe tânărul amintit, înmulțit în atâtea chipuri, din spațiul legăturii cu Dumnezeu. Alteori, în pofida eforturilor noastre, criza profundă în care se află omenirea l-a orientat pe om spre alte tărâmuri decât cel al Bisericii. Și într-o situație, și în cealaltă, omul, din adâncul ființei sale, strigă după ajutor. Este cineva care îi intuiește strigarea? Este cineva care îl aude? Este cineva care îl primește așa cum este? Este cineva care să-l ierte, să-l îmbrățișeze, să-l iubească? Este cineva care să-l scoată din iadul și moartea în care se află?

Iubiți credincioși,

La întrebarea dacă este cineva care să-l ridice pe om din căderea lui, din deznădejdea lui, din deruta lui lăuntrică și a lipsei de sens, nu există decât un singur răspuns: Hristos-Dumnezeu.

După Învierea Sa din morți, Hristos S-a coborât în cele mai de jos ale pământului, la iad, ca pe toți cei aflați acolo să-i elibereze de moarte6. Din acest motiv, pentru drept-slăvitorii creștini, icoana adevărată a Învierii Domnului este chiar coborârea Sa la iad. Astfel, putem zice: „Prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți, veșnice”7. Învierea Domnului arătată în coborârea Sa la iad cuprinde și adevărul coborârii Sale în iadul în care trăim și din care, conștient sau nu, dorim să ieșim.

Noaptea Sfintelor Paști este momentul cel mai potrivit pentru a înțelege două lucruri: că există multă moarte și iad în noi și că numai Hristos ne poate învia și ridica de acolo.

Moartea din noi poartă mai multe nume: tristețe, deznădejde, sclavie, ură, minciună, plictiseală, desfrâu ș.a. Din această moarte, omul nădăjduiește să fie eliberat. Își ridică mâinile sale și așteaptă izbăvire. Multe idolatrii, ideologii și sisteme de gândire sau credințe religioase i se oferă drept alternativă și sprijin. În pofida unui sentiment de eliberare pe care acestea îl oferă temporar, iadul devine tot mai adânc și moartea tot mai acaparatoare.

De aceea, nu există decât o singură izbăvire: Hristos-Dumnezeu, Cel care, odinioară S-a adresat tânărului din Nain și, prin el, nouă tuturor, și a zis: „Tinere, ție îți zic: scoală-te!”8. Același Hristos îi întărește pe toți cei cuprinși de temeri și frământări lăuntrice și care au sentimentul că totul ar fi pierdut, spunându-le: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!”9. Și iarăși cuvântul lui Hristos răsună la poarta inimii celor cuprinși de întunericul cel dens al necredinței, zicând: „Eu sunt lumina lumii!”10 și „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”11.

Prin puterea Crucii și a Învierii Sale, prin cuvintele Sale, prezente în Scripturi și în mărturia Părinților sfinți de altădată sau din vremea noastră, Hristos coboară în noi, în mormântul nostru și ne ridică sufletul din moarte la înviere și viață adevărată. Ne face, astfel, părtași la taina bucuriei, libertății, iubirii, adevărului, credinței și nădejdii, împărtășindu-ne aceste daruri dumnezeiești în familiile noastre, în obștile monahale, în comunitățile creștine, în Biserică, în plinătatea ei. Iată taina sfântă la care ne cheamă Hristos-Domnul să participăm, să ne ridicăm și să ne îmbogățim în ziua cea mare a Praznicului Învierii.

Drept-slăvitori creștini,

În această noapte de Înviere, se cuvine să medităm la starea noastră lăuntrică, la starea lumii din jurul nostru. Există multă moarte în noi și în lume, dar există și oameni ai învierii și ai vieții celei adevărate. În ciuda crizei adânci prin care trece omenirea, sunt foarte multe spații de libertate și adevăr, de bucurie și pace lăuntrică. Și aceasta nu departe de noi. Uneori chiar lângă noi există oameni care nu și-au plecat genunchii în fața mulțimii de idoli așezați peste tot. Sunt oameni care și-au păstrat neprihănirea, cât este posibil omenește. Sunt, de asemenea, oameni care au căzut adânc și rău, dar și-au venit în fire și au fost ridicați din întunericul patimilor la lumina unei vieți frumoase. Dacă privim cu atenție și onestitate în jurul nostru, descoperim că, pe lângă oameni triști și abătuți, sunt și persoane pline de viață, entuziasm și bucurie. Dacă insistăm în această analiză și mai adânc, constatăm că valorile care îi animă pe acești oameni care trăiesc din plin bucuria vieții sunt credința în Dumnezeu, o familie frumoasă și atașamentul față de neamul din care fac parte. Aceștia nu sunt lipsiți de ispite și încercări. Uneori au parte și de căderi dureroase. Însă legătura lor cu Dumnezeu, cu familia și valorile neamului de care se simt atașați îi ajută să se ridice mai ușor și să devină mai puțin vulnerabili în fața unor viitoare încercări. Apartenența la o parohie, jertfa și, deopotrivă, bucuria prezenței copiilor în viața lor, precum și atașamentul față de istoria, limba, pământul și eroii neamului îi fac mai puternici, mai optimiști, mai plini de viață.

Iubiți fii duhovnicești,

În aceste zile de Paști este bine să ne lăsăm pătrunși de gânduri adevărate și să împlinim astfel chemarea noastră de a trăi taina morții și Învierii Domnului Hristos, ca temelie a morții și învierii noastre împreună cu El. Pe El Îl rugăm să ne fie mereu aproape. În El ne punem nădejdea ca în momente de cumpănă sau de cădere, mâna Lui să ne ridice din moartea și iadul ce se află în noi sau în lume. Pe El să-L rugăm să ne facă fii ai Învierii și ai Vieții veșnice.

În duhul acestei nădejdi, vă încredințez pe toți laolaltă și pe fiecare în parte ocrotirii Maicii Domnului și rugăciunii tuturor sfinților. Să aveți parte de bucurii adânci împreună cu cei dragi! Să se împlinească în viața tuturor gândurile cele bune și frumoase! Învierea lui Hristos să se prelungească tainic și real în existența noastră și a lumii.

Hristos a înviat!

Adevărat a înviat Hristos!

Al vostru părinte rugător și frate împreună lucrător în via Bisericii și a Neamului,

† TEOFAN

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

(SURSA: www.doxologia.ro)