”Paștele ne vorbește despre frumusețe, despre rara frumusețe a unei noi vieți”, spunea S.D. Gordon. Sărbătorile Pascale din urmă cu șapte-opt decenii erau la fel de așteptate ca și astăzi. Poate chiar mai mult, în ciuda faptului că, ”stihiile economice care guvernează lumea s-au schimbat și dau lovituri din plin celor curbați sub diverse curbe de sacrificii”, după cum afirma, în ziarul Avântul, remarcabilul profesor de istorie de la ”Petru Rareș”, A.A. Rotundu.
* Paștile fudulul…
”De Paști, – pe lângă mielul sacrificat fraged și în afară de cozonacii de culoarea șofranului, de pasca subțire-n cunună dar groasă-n brânză și bogată-n stafide dulci și de ouăle roșii încondeiate, – avea obiceiu creștinul să-și ticluească și un rând de strae noi, ca semn a înoirii primăvăratice. Și avea atunci, omul, cu ce se fuduli: în zi cu soare dulce ieșea pe uliță, mergând înfipt, ca orice om ce se simte încorsetat într-o croială nouă, într-o stofă ce n-a apucat să arunce pete și nici să se vălurească de creți pela genunchi și pela coate. Era Paștile fudulul! Cum va fi în anul acesta Paștile n-am putea spune de mai înainte. Sigur că fiecare creștin și-a făcut o rezervă de gologani pentru a întâmpina, cuviincios, niște sărbători așa de mari. Totuși, se poate bănui că mergem din ce în ce mai greu, mai spre de chin. Căci forfotul obișnuit pe vremuri în pravăliile de tot felul, înaintea sărbătorilor, a fost mult mai redus, iar pachetele de cumpărături minuscule, purtate cu grijă în degetul cel mic. Croitorii au stat în ușa pravăliei, mai mult decât la masa de croit. Iar mieii cei devremi s-au arătat puțini pe uliți și băcăniile au desfăcut puțină făină de grâu, amestecată cu orz și fasole. Și pentru că tocmai atunci când trebuia, s-a ridicat și prețul zahărului, – așa de miraculoasă urcare, – omul și-a cumpărat mai puțin pentru îndulcirea aluatului. Era o vreme când, în preajma sărbătorilor se ieftiniau lucrurile, pentru ca iefteșugul să desfacă multă marfă. Azi se vede că stihiile economice care guvernează lumea s-au schimbat și dau lovituri din plin celor curbați sub diverse curbe de sacrificii. De aceia mergând într-o zi pe uliță și privind pravăliile pustii, mi-am adus aminte de vorbele unui amic bun din vremea milităriei, care, sătul de anume mâncări de varză acră, frequente atunci, obișnuia să exclame, când apăreau fasolele, – în hexametru antic: Felix qui pofuit mațum implore fasolis…” (A. A. Rotundu, Avântul, 8 aprilie 1934)
* Speculă și scumpete
Specula cu făină de grâu, pe care o făceau profitorii în preajma Învierii Domnului, era de neiertat și se dorea aspru pedepsită de Dimitrie Hogea, fostul primar al orașului, din perioada 1914-1918. În acest sens, ex-edilul a scris un articol acid în care a prezentat ”cum nerușinarea speculanților a atins culmea”.
”În vederea Sărbătorilor Paștilor, orașul a fost aprovizionat cu enorme cantități de făină de grâu, provenită, atât dela morile din localitate, cât și dela alte mori din țară. Sute de prăvălii sunt pline de acest aliment de primă necesitate. Prețul de vânzare este însă de 9-10 și chiar 13 lei kgr.
Populația orașului și a satelor, revoltată și nedumerită, se întreabă cu drept cuvânt: cum este cu putință să se îngăduie o asemenea scumpete și speculă? Se știe doar de toată lumea, că prețul cel mai urcat al grâului este de 3 lei kgr., ba încă țăranii, în mare parte, l-au vândut cu un preț și mai scăzut. Spre a înșela populația naivă, unele mori au recurs la o ingenioasă manoperă: au tipărit, pe fiecare sac, etichete-reclamă, arătătoare că este făină de lux, calitate superioară, purtând numărul 00000 – cinci nule!! Ne întrebăm atunci dacă marea cantitate de făină, care a inundat orașul, este numai de lux, cât mai rămâne din făina de calitatea I, II și III, care și aceasta se vinde cu 7-8 lei kgr.?
Nerușinarea speculanților a atins culmea. Au transformat hrana zilnică în articol de lux. Sărbătorile Paștilor bat la ușă; populația orașului și a satelor, săracă și numeroasă, care ține să-și aibă tradiționala ei pasca, trebue a fi ocrotită și apărată de orice speculă neomenoasă!”. (Dimitrie Hogea, Avântul, 8 aprilie 1934)
* Icre de Manciuria, știucă și crap
Chiar dacă foiala dinaintea Sărbătorilor Pascale nu mai era cea așteptată, bodegile, restaurantele, magazine alimentare și saloanele de coafură își făceau totuși cunoscute produsele și serviciile în ziarele care apăreau atunci la Piatra Neamț:
”Vizitați marele magazin de coloniale și delicatese și tot felul de băuturi spirtoase – Vasile Coman – din strada Alexandru cel Bun, nr. 15.
În vederea sărbătorilor, mi-au sosit icre negre de Manciuria, știucă și crap. Am adus un mare transport de mărfuri: făină de grâu, drojdie de Bragadiru, zahăr, brânză, vanilie, scorțișoară, nucușoare, stafide fără sâmburi, portocale, lămâi, untdelemn, lumânări de ceară curată de la fabrica «Lumina», smirnă, tămâie, etc. pe care la pun în vânzare cu prețurile cele mai convenabile. Țin la dispoziția clienților, pentru reclamă, un vas cu vin cu prețul de 28 lei litru”.
”Bodega și cofetăria C. Mihalache anunță onorata clientelă că în vederea Sărbătorilor de Paști execută orice comandă de cozonaci, pască, cornuri și tot felul de patisserie”.
”Salonul de coafură și frizerie Burduja din Piața Cogălniceanu face cunoscut onor clientele că de Sfintele Sărbători și-a complectat personalul necesar cu specialiști. Prețurile cele mai reduse”.
* Procesiunea stâlpărilor
În Duminica Floriilor, la Piatra Neamț, pe 1 aprilie 1934, a avut loc procesiunea stâlpărilor, în amintirea intrării lui Iisus Hristos în Ierusalim. Stâlparea este ramura înfrunzită de salcie, care se împarte ortodocșilor la biserică, în această zi de mare sărbătoare care vestește Paștele.
”Din inițiativa unui comitet, în frunte cu domnul primar al orașului Alexandru Gheorghiu, toate școlile din oraș, primare și secundare, încadrate de cercetași, formând o procesiune lungă, au parcurs străzile orașului dela Biserica Sfântul Ioan din Mărăței până la Catedrala orașului, purtând în mână ramuri de salcie. A fost o zi cu soare de primăvară, caldă, această zi a Floriilor. Pe tot parcursul cercetașii au făcut gardă procesiunii, iar la biserică tot prin îngrijirea cercetașilor s-a format cercul ocupat de preoți și autorități. Stâlpările au fost culese și adunate tot de cercetași, din lunca Bistriței, în după amiaza zilei de vineri, 30 martie”. (Avântul, 8 aprilie 1934)
* Festivalul studenților
În a ”tria” zi de Paști, a avut loc festivalul organizat de asociațiile studenților pietreni. La manifestarea culturală, a venit ”un mare număr de persoane distinse și familii onorabile din oraș”:
”Domnul avocat V.C. Șoarec a ținut o interesantă conferință, tratând, cu multă competență și documentare subiectul: «Sufletul tinerei generații în raport cu probleme actuale de existență ale neamului nostru». Corul Catedralei, condus de domnul T.V. Ungureanu, a executat mai multe bucăți populare, foarte potrivit alese. Studentul Stan Laurențiu a recitat poezia «Nunta Zamfirei» de George Cojbuc. Domnișoara Aurora Capșa – studentă, cu minunate resurse vocale, a cântat serenada «Berceuse» a lui Gounod. Câteva minute, publicul din întreaga sală a fost stăpânit de acea puternică emoție estetică, produsă de interpretarea, de pătrunderea clară și precizia frazei muzicale, de nuanțarea cristalină în care domnișoara Capșa a știut să execute serenada lui Gounod. După terminarea ropotului de aplauze, efluviile de ritm ale melodiei și vocei d-sale, își urmau încă în noi cântecul armonios ca o undă de înseninare. Studentul Ionel Mâță a recitat «Revolta» de H. Lecca. Domnul Klapony, un tânăr și talentat tenor, a interpretat excelent o melodie din Rigoletto. Aplauzele publicului l-au rechemat pe scenă și d-sa le-a răsplătit cântând cu mult sentiment «Pescuitorii de perle». Domnul Mănciulescu – student la conservator, este un admirabil mânuitor al orașului (domnia sa cântă cu mâna stângă, considerent care-i mărește admirația). A executat cum nu se poate mai bine două bucăți din Hubay și Kreisler. Domnul N. Dandescu, un tânăr și sârguitor avocat din localitate, a cărui voce naturală și armonioasă este mult cunoscută publicului pietrean, a cântat, cu multă stăpânire de sine o bucată din «Contesa Marița» a lui Kalman. Studentul C. Vrânceanu, cu o rară vioiciune, vrednică de toată admirația – a recitat ireproșabil o poezie plină de haz, de pățanii și învățăminte. După terminarea programului artistic, a urmat dans până la ziuă. Publicul a plecat pe deplin mulțumit”. (Avântul, 1934)
Ana MOISE
