Soția unui om de afaceri din apropierea muncipiului Piatra Neamț este căutată de scafandrii de la ISU Neamț în canalul de fugă al râului Bistrița, în zona regiment, la ieșirea din Piatra-Neamț. Femeia a fost dată dispărută de ieri, 12 aprilie, când nu s-a dus la serviciu și nici n-a răspuns la telefon. Autoturismul ei, marca Ford, a fost găsit astăzi (13 aprilie) după-amiază, parcat în apropierea drumului care duce spre adăpostul de câini. În interior erau actele și poșeta, dar niciun bilet. Mașina a fost ridicată pentru a fi examinată de criminaliștii poliției. Imediat ce s-a dat alarma, scafandrii de la ISU Neamț și o ambulanță SMURD s-au dus în zonă. „Cei de la Hidroelectrica ne-au anunțat că nu pot opri uzinarea decât mâine dimineață, timp de câteva ore, așa încât astăzi vom face doar căutări de suprafață cu sonarul, până se întunecă”, a declarat colonelul Cătălin Leonte, șeful Detașamentului de pompieri Piatra-Neamț. (Mesagerul de Neamț)
Dimineți și seri polare, cu brumă în județul Bacău- Moșii de toamnă: ziua în care îi pomenim pe cei adormiți. Tradiția, simbolurile și ce se pune în coșul de pomană
- Liga 3, Seria 1. Etapa a XII-a: Aerostar a învins Adjudul, FC Bacău II a pierdut la Pașcani, iar azi Viitorul Onești joacă la Piatra Neamț
- Regal sportiv la Onești: cei mai buni luptători ai României se bat pentru titlurile naționale U23 la Sala Polivalentă „Nadia Comăneci”
- (Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud






