Platinum Optic
Platinum Optic
Platinum Optic
Close Menu
Stiri Neamt
    Facebook X (Twitter) Instagram WhatsApp Telegram RSS YouTube
    joi, august 13
    Facebook X (Twitter) YouTube Telegram RSS Instagram
    • Despre noi
    • Contact
    • Arhiva
    Stiri Neamt
    • Actual
    • Analiză
    • Anchetă
    • Economie
    • Politic
    • Social
    • Economie
    • Sport
    Actual >>
    • Peste 20 de posturi pentru medici vor fi scoase la concurs de Spitalul Județean Neamț
    • Piatra-Neamț, „Capitala Tineretului Ortodox din Moldova”, timp de două zile. Finanțare locală de 71.000 de lei
    • ANALIZĂ / D-ale sănătății în Neamț. Când rușinea nu mai intră în vestiar
    • VIDEO. În spatele Pieței Centrale din Piatra Neamț magazinele se închid unul câte unul
    • LPS Piatra-Neamț, campioană națională pentru al doilea an consecutiv la Under 16
    • EDITORIAL / Lumea este bulversată…
    • Aici sunt banii dumneavoastră. Mall Forum Center – investiție inutilă de 7 milioane de euro. Primăria încă mai plătește utilități
    • Neamț. Admiterea la liceu 2026. Etapa a doua a repartizării computerizate: 149 de absolvenți așteaptă, 13 nu au depus dosar de înscriere nicăieri!
    • Video-Foto. Ziua Zimbrului, sărbătorită la Centru de Vizitare de la Parcul Natural Vânători-Neamț
    • Târgu Neamț – centrul unei alte rețele de contrabandă cu țigări
    Stiri Neamt
    Prima pagină » Arhiva » Spitalul Județean Neamț: Adevăruri maxim-invazive despre afacerea ”Laparoscopul”
    laparoscop karl storz 1 - Spitalul Județean Neamț: Adevăruri maxim-invazive despre afacerea ”Laparoscopul”
    Arhiva noiembrie 8, 2016

    Spitalul Județean Neamț: Adevăruri maxim-invazive despre afacerea ”Laparoscopul”

    By MesagerulUpdated:noiembrie 8, 2016Un comentariu7 Mins Read
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email Copy Link
    Fii informat cu Google News
    Adauga-ne ca sursă preferată de știri

    În mod intenționat nu am scris până acum, decât la nivel strict informativ, despre marea șmechereală Emilia Arcan – Dan Vasile Constantin, legată de laparoscopul din Spitalul Județean Neamț. Nu vorbim despre o șmechereală la nivel de principii – este foarte adevărat că nu se poate ține un aparat scump, cu care se pot face intervenții importante, fără să fie folosit -, cât despre șmechereala de imagine și folosirea unui pretext pentru a regla, în stil specific de maidan, răfuieli politice și profesionale din spital.

    Este incredibil câtă nepăsare și câtă siguranță de sine pot avea niște personaje, care cred că pot prosti pe toată lumea, atunci când lansează, în ritm alert, așa-zise știri bombastice. Lăsăm la o parte faptul că știrile sunt plătite pe proiecte cu finanțare nerambursabilă din surse publice, dar cam cât de proști trebuie să-i considere pe cetățenii acestui județ ca să poată crede că Dan Vasile Constantin, PREȘEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE de la spital, și Emilia Arcan, RESPONSABILA DIN CONSILIUL JUDEȚEAN NEAMȚ de Spitalul Județean, nu au știut de linia de laparoscopie neutilizată în spital?

    Dacă n-au știut, atunci s-au comportant ca niște INCOMPETENȚI. Și TREBUIE SĂ DEA SEAMĂ pentru INCOMPETENȚĂ. Dacă au știut și au tăcut până acum, folosind informația doar atunci când aveau de rezolvat interese de cine știe ce tip, nu mai vorbim despre incompetență, vorbim despre ATENTAT LA SĂNĂTATEA CETĂȚEANULUI, MÂNĂ-N MÂNĂ cu cei pe care-i acuză acum. Pentru că nu există decât două explicații: fie nu știau nimic din ce se întâmplă – la spital, în general, și în secția de obstretică ginecologie, în particular, deși tot județul știa că, din 2009 până în 2013, au tot fost lucrări de reabilitare, relocare, etc. -, fie știau, dar nu au considerat oportun să spună sau să întreprindă ceva până nu au fost siguri că le convine.

    Iar momentul când a început să le convină a coincis cu accederea doamnei Arcan pe funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț, când a trebuit să întoarcă favoruri și să ofere răsplăți pentru oameni interesați de spital, cum sunt doamna doctor Rodica Stan – al cărei fiu, dr. Tudor Sălăvăstru, a devenit, brusc, o stea în ascensiune pentru PSD – sau dr. Valeriu Andrița, al cărui ginere ocupa chiar postul de manager al Spitalului Județean, în perioada sosirii liniei de laparoscopie. Nu mai vorbim aici și acum despre concursurile pentru șefii de secție, concursuri anulabile, toate, din motive asupra cărora n-ar trebui să revenim noi, ci organele abilitate, care cunosc în amănunt modul de notare.

    * Scurtă istorie a liniei de laparoscopie

    laparoscop karl storz (1)Linia a fost achiziționată printr-un program al Ministerului Sănătății, în 2011, adică în plin program de lucrări în secție. Pe această linie, nu pot lucra decât medici ginecologi cu competență în chirurgie laparoscopică ginecologică. Această competență se obține prin cursuri speciale, organizate de Ministerul Sănătății. Inițial, trebuie ca un medic să participe la cursuri cu durata de 3 luni, în centre universitare acreditate, și, ulterior finalizării pregătirii teoretice, TREBUIE să aibă, condiție sine qua non, ”un număr de minimum 50 de intevenții chirurgicale laparoscopice, ca prim operator, sub supravegherea unui medic cu competență/ atestat în chirurgie laparoscopică ginecologică”. Asupra acestuia aspect, vom reveni puțin mai încolo.

    Deci, linia a venit în 2011. Secția se afla în proces de reorganizare, proces început în 2009, care a durat până în 2013. Firma care a adus aparatul l-a livrat în două colete și, înainte, a trimis o adresă, standard, dar foarte interesantă, deoarece arată, clar, cât de profesional se fac lucrurile în acest domeniu. (vezi adresa)

    adresa firma livrareCe se spune în adresă? Că recepția coletelor se va face de o persoană autorizată și că acestea se vor deschide numai în prezența inginerului de service al firmei care a livrat echipamentul, la data instalării echipamentelor. Evident că nu se putea vorbi despre o instalare, în condițiile în care nu era spațiul dotat corespunzător. Ce s-a întîmplat cu aparatul în tot acest timp? A fost conservat! Ce au făcut cei răspunzători de dotarea secției respective? Au acceptat lucrări făcute la prețuri astronomice, subcontractate la firme de casă, prost făcute etc. Ce a făcut în acest sens Consiliul de Administrație din 2012, de când Dan Vasile Constantin este președintele acestui for? În afară de ieșiri teatrale, cu iz de partid și de grup, în momentul în care primea ordin să-l atace pe Culită Tărâță? Probabil că a căutat soluții, împreună cu medicii care aveau competențe să utilizeze linia respectivă.

    Întrebarea care frământă pe toată lumea este de ce nu a fost utilizată linia după 2013. De ce, dacă existau medici, nu s-au efectuat intervenții la Piatra Neamț?

    * Adevărul dureros: niciun medic nu a solicitat să folosească aparatul!

    Răspunsul este, deci, simplu și foarte dureros: niciunul din medicii care aveau aceste competențe NU A SOLICITAT SĂ FOLOSEASCĂ APARATUL!

    O să spuneți că nu a fost cazul de așa ceva și că femeile din Neamț sunt, în general, mai sănătoase decât în restul țării. Nici vorbă! Atunci când existau asemenea cazuri, erau, de obicei, direcționate discret spre centrele universitare, la cererea pacientei, sfătuită competent să opteze pentru această soluție.

    Când a izbucnit scandalul, s-au cerut explicații șefei secției OG, dr. Georgeta Vintea. Trecem peste faptul că toată lumea știa despre acest echipament și altele, asemenea lui, nefolosite. Răspunsul acesteia, pus pe hârtie în trei pagini, a ajuns și la Consiliul Județean Neamț. Evident că, pentru a înțelege ceva, mai întâi trebuia să citești, după aceea mai trebuia să și înțelegi, fie și din calitatea oficială de economist. Acest document, neajuns la oamenii de casă pentru a fi publicat în ritm foarte alert, este un rechizitoriu la adresa modului cum se face medicină în România.

    georgeta vinteaCe scrie dr. Georgeta Vintea? În esență, este vorba despre modul cum a fost blocată activitatea chirurgicală a secției de lucrări sau de faptul că se opera doar două zile pe săptămână, când era permis accesul în blocul chirurgical de la etajul 2. ”Întreaga perioadă 2010-2013 a reprezentat pentru secția OG o modalitate foarte dificilă de desfășurare a activității, având în vedere spațiile nefuncționale, existența doar a unui bloc operator și anume cel de la obstetrică, iar activitatea de ginecologie a fost total sistată în momentul în care secția chirurgie nu a mai permis accesul în blocul operator, deoarece li se perturba activitatea proprie și erau interesați în realizarea indicatorilor spitalicești – vă anexăm  în xerocopie adresa nr. 395/4.10.2010, 439/02.11.2012 și 5902/11.07.2013, prin care aduceam la cunoștință Consiliului Județean Neamț și Consiliului de Administrație perturbarea activității, prioritizarea activității de obstetrică în defavoarea celei de ginecologie pentru a putea primi și cazurile de la Spitalul Orășenesc Târgu Neamț și Spitalul Bicaz, desființat în 2011, pentru a ne putea menține nivelul de ierarhizare II stabilit de OMS și implicit de menținere a gradului spitalului”.

    Spusele de atunci ale dr. Vintea s-au reflectat în scăderea numărului de paturi, în acest moment ajungându-se sub nivelul spitalului din Roman!

    Într-o ședință a medicilor din secție, inclusiv a celor care o contestă pe doctorița Vintea, s-au dat cărțile pe față. Puși în fața unor întrebări directe, medicii au recunoscut că nimeni nu le-a dat vreun ordin să nu folosească trusa și că niciun medic nu a solicitat să opereze cu ea. Și-au pus parafa toți medicii, inclusiv tinerii dr. Sălăvăstru și dr. Rugină. Și acest act a ajuns la Consiliul Județean, dar nu a contat, deoarece trebuie să i se facă loc altcuiva în funcția actuală a doamnei Vintea.

    pv semnat de medici 1 - Spitalul Județean Neamț: Adevăruri maxim-invazive despre afacerea ”Laparoscopul”
    pv semnat de medici 2 - Spitalul Județean Neamț: Adevăruri maxim-invazive despre afacerea ”Laparoscopul”

    Nu au contat argumente de niciun fel, s-a preferat – pe canale de influențare media deja uzitate – anatemizarea conducerii secției, fără să se realizeze că, de fapt, în felul acesta se distruge și credibilitatea celor care s-ar fi vrut promovați. Și care au reclamat, dar nu au făcut nimic ca să folosească aparatul. Și, iarăși, nu mai vorbim, acum și aici, despre modalitatea în care unii din ei și-au luat ”competențele” în domeniu, în cursuri de trei luni, fără să lipsească de la serviciu. O altă poveste, alte șmecherii, care ascund un sistem fals de perfecționare, într-o conlucrare mincinoasă a centrelor universitare și medicilor, cu avantaje pentru ambele părți. Mai puțin pentru pacienți.

    alentin BĂLĂNESCU

    COMES – Angajăm

    Parteneri

    Mesagerul Bacău Pompierii de la ISU Bacău, vicecampioni naționali! Performanță istorică și șapte podiumuri cucerite ZCH Cum citești corect detaliile unei polițe și eviți surprizele neplăcute NewsEdge Radu Miruță, ministrul interimar al Apărării, despre imaginile cu drone din zona Vaslui-Bârlad: „E multă dezinformare” BusinessEdge Producția industrială a scăzut cu 3,5% în primul trimestru. Industria prelucrătoare a înregistrat cel mai mare declin
    Consiliul judetean Neamt Dan Vasile Constantin dr cosmin rugina dr. Georgeta Vintea dr. Tudor Sălăvăstru Emilia Arcan ginecologie laparoscop spitalul judetean neamt
    Follow on Google News Follow on Facebook Follow on Instagram Follow on YouTube
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email Copy Link WhatsApp
    Previous ArticleAngajările în Poliție – mulți veniți, puțini aleși
    Next Article PNL a lansat axa Piatra Neamț – Roman – Târgu Neamț
    Mesagerul
    • Website

    Adresa: str. Baltagului, nr. 6, Piatra Neamt telefon: 0233/235.907 fax: 0333/816.194

    Poate te intereseaza si...

    SJU Neamț

    Peste 20 de posturi pentru medici vor fi scoase la concurs de Spitalul Județean Neamț

    august 13, 2026
    WhatsApp Image 2026 08 08 at 09.42.22 - Mănăstirea Nechit este inclusă în programul „Drumuri către spiritualitate și natură”, derulat de Consiliul Județean Neamț

    Mănăstirea Nechit este inclusă în programul „Drumuri către spiritualitate și natură”, derulat de Consiliul Județean Neamț

    august 8, 2026
    meteo 4 august 2026 cod galben de caniculă în Neamț

    Cod galben de caniculă în Neamț. Miercuri, avertizarea urcă la cod portocaliu

    august 4, 2026
    View 1 Comment

    Un comentariu

    1. Vicky on aprilie 19, 2016 8:16 am

      Varianta cj-ului nu se potriveste cu cea reala. Cine plateste pentru imaginea patata? Ori poate e vreunul destul de puternic sa recunoasca greseala si sa-si ceara scuze?

      Reply
    Leave A Reply Cancel Reply

    reclama zerobet.ro
    Reclama Liceu Parhon
    Renault
    Anunturi intrerupere EON
    Program transport public
    Program transport public
    www.asclepion.ro
    reclama publiserv
    Anunt angajare Urban Grup Environment
    reclama gustari spatiale
    reclama stpn
    anunt angajare
    reclama econeamt
    reclama Drupo
    reclama soundservice
    reclama
    reclama trustccdp
    vremea papagalilor
    reclama Bratner
    reclama Fiscal Service
    reclama Danirom
    reclama Danlin
    Facebook X (Twitter) Instagram Pinterest YouTube
    • Politica prelucrare date personale
    mesagerulneamt.ro © 2026

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.