
Situație de fapt: Angajații clubului FC Ceahlăul SA au intrat începând de astăzi, 18 mai, în preaviz. Toți cei care au mai rămas în club pe perioada insolvenței au fost înștiințați că în 20 de zile își vor pierde locurile de muncă, deoarece acționarul majoritar va cere intrarea în faliment la începutul lunii viitoare. Cum un necaz nu vine niciodată singur, stadionul municipal „Ceahlăul” a fost decuplat marți, 17 mai, de la rețeaua electrică, astfel că acesta va intra în conservare, până ce municipalitatea va decide rezilerea contractului cu echipa pietreană, care îi oferea gratuitatea folosirii bazei sportive până în anul 2023. Consiliul local va trebui să decidă în grija cui va intra baza sportivă și cine va răspunde pe viitor de administratrea ei. Odată cu echipa de seniori, dispare și Centrul de Copii și Juniori al Ceahlăului. Din acest centru rămâne doar Asociația Ceahlăul 05, care numără în prezent patru antrenori, urmând ca restul grupelor de copii să revină la Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamț.
De ce primăria nu a acționat până acum, să nu lase ditamai baza sportivă pe mâinile unui aventurieri, după ce a acceptat atâta timp să fie administrat de niște hoți, care au avut grijă să facă decontări duble și să-și asigure protecție la toate nivelele? Răspunsul este, de teamă! A mimat, ca și în alte cazuri, respectare legii, cu o timidă încercare de recuperare a unor bani, în condițiile în care stadionul se degradează, fotbalul se mimează, singurii care mai încearcă să țină streagul sus fiind antrenorii și copiii care mai speră să facă sport de performanță.
V.B.
(Foto/Video)/UMB dă ritmul pe Autostrada Moldovei: constructorul român se apropie cu asfaltul de nodul rutier Roman-Sud- Angajări la SJU Bacău: 26 de posturi vacante scoase la concurs pe perioadă nedeterminată. Dosarele se depun până pe 17 noiembrie!
- Bacău/Lista școlilor care primesc finanțarea “PRIMII” pentru reducerea abandonului școlar
- Haos pentru pasagerii DAN AIR după ce NETOPIA a blocat banii de bilete. Cum se pot recupera banii
- Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite
Percheziții la un depozit de lemne din Tazlău- Prinsă cu mâna în contul primăriei! O contabilă din Neamț a furat peste 380.000 de lei folosind semnătura electronică a primarului! A fost trimisă direct în arest!
- Descinderi la Suceava și București – au fost găsite ceasuri și bijuterii de lux de 500.000 de euro
- În atenția conducătorilor auto – acțiune în sistem RELEU pe DN 2
- Cinci minori și un tânăr de 18 ani acuzați că au agresat un bărbat din Târgu Neamț și ar fi furat 600 de euro





