“Afirmam ieri, într-un alt comunicat de presă, că includerea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț printre cele cu probleme în ceea ce privește soluțiile de dezinfecție necesită în primul rând o comunicare transparentă cu cetățenii din partea autorităților nemțene. Acest lucru îl reproșam conducerii Consiliului Județean Neamț: că în situații de criză, datoria autorităților e să comunice cu populația. Mă bucur că acest lucru s-a întâmplat, chiar dacă de abia în urma reacției mele de ieri.
Totodată, pentru că am reușit performanța să fac o autoritate publică să comunice într-o situație de criză, am să trec cu vederea atacul la persoană și jignirile care au venit la pachet din partea conducerii Consiliului Județean Neamț. Există o obișnuință în atacul la persoană în luările de poziție ale celor de la PSD Neamț, iar acest lucru este sesizat de toată lumea. Cred însă că de această dată au căzut în propria plasă. Nerăbdători să-și transmită principalul mesaj, cel de atac la persoană, n-au conștientizat că prin răspunsul pe care mi l-au dat îmi dau și dreptate. Consiliul Județean Neamț n-a avut niciun punct de vedere oficial cu privire la problema dezinfectanților din Spitalul Județean Neamț, deși spitalul este în subordinea acestei instituții, până când nu a răspuns la comunicatul meu de presă prin care sesizam lipsa reacției.
Închei prin a sublinia încă o dată crezul Partidului Național Liberal Neamț cu privire la campania electorală ce se află în curs: dezbatere și prezentare de idei și proiecte, nu jigniri și atacuri la persoană gratuite. Cu toate că adversarii noștri nu se pot debarasa de vechile obiceiuri, lucru demonstrat și cu această ocazie, noi ne vom respecta promisiunea de a face o campanie electorală diferită și decentă”.
Mugur Cozmanciuc, Președinte PNL Neamț, Candidat din partea PNL la președinția Consiliului Județean Neamț

Parteneri
Mesagerul Bacău Motorina se ieftinește de duminică, dar doar până la sfârșitul lunii: acciza scade cu 20%
ZCH Acciza la motorină scade cu 20%, dar numai pentru 16 zile. Reducerea promisă: până la 68 de bani pe litru
NewsEdge Fulham este cel mai vechi club profesionist din Londra, dar încă nu a câștigat niciun trofeu. Antrenor și 2 jucători de la Real Madrid pentru noul sezon
BusinessEdge Producția industrială a scăzut cu 3,5% în primul trimestru. Industria prelucrătoare a înregistrat cel mai mare declin


