Ședința ordinară de Consiliu Local Piatra Neamț din această lună este programată pentru 26 mai. Primele două proiecte de pe ordinea de zi se referă la validarea mandatului a doi consilieri locali – Olga Nistor și Mihai Robert Iftode.
În urmă cu o lună, PSD Neamț a cerut Prefecturii Neamț retragerea sprijinului politic pentru Aurelia Simionică și Silvia Baidan, consilieri locali la Piatra Neamț, după ce acestea și-au anunțat demisia din partid. Pe 15 aprilie, prefectul de Neamț, Niculina Dobrilă, a emis și ordinele privind încetarea de drept a mandatelor celor doi consilieri locali.
Supleanții de pe lista PSD, în ordinea în care aceștia ar trebui să ocupe locurile de consilieri locali, sunt: Olga Nistor, Mihai Robert Iftode, Mihai Oancea, Valerica Croitoru, Carmen Elena Nastasă, Mihaela Budacă, Mihaela Alupulesei, Cristian Mihalcea și Dumitru Anton.
Conform ordinii de zi a ședinței din 26 mai, dacă primele două proiecte vor primi aprobarea în plen, Olga Nistor și Mihai Robert Iftode vor fi consilierii cu cel mai scurt mandat de pe plan local, având în vedere faptul că, în urma alegerilor din 5 iunie, componența Consiliului Local Piatra Neamț va fi oricum schimbată. (Andreea AMARIEI)