Săptămâna trecută Școala Gimnazială „Gheorghe Nicolau” Români a găzduit lucrările a celei de a o sută cincea ediții a Cenaclului literar „Noi raze de lumină”, un cenaclu literar ce se desfășoară lunar la Structura Siliștea Nr. 1 și care este dedicat elevilor școlii, activitățile desfășurându-se sub atenta coordonare a profesoarei de limba și literatura română, Chelariu Irina-Marina.
Nimic inedit în asta, o să spuneți, și probabil că aveți dreptate. Însă activitatea desfășurată în săptămâna precedentă a avut ca scop evaluarea a peste 600 de lucrări literare și de artă plastică sosite din școlile din țară, din peste 33 de județe, în cadrul a două proiecte educaționale: „Tradiții și obiceiuri la… Români” și „Natura prin ochi de copil”. Proiectele menționate, desfășurate sub coordonarea doamnei profesoare Mihaela Aldea – directorul școlii -, a doamnei profesoare Mariana Cozma – consilier educativ-, a prof. Irina-Marina Chelariu – profesoară de limba și literatura română – precum și sub coordonarea profesorului pentru învățământul primar, Maria Poenaru au avut drept scop dezvoltarea în rândul elevilor a competențelor de relaționare intra și interpersonale prin intermediul artei, dezvoltarea creativității, a simțului estetic și a celui critic.
Proiectele ale căror activități s-au desfășurat pe parcursul anului școlar prin realizarea de lucrări plastice și literare pe temele propuse de acestea (tradiții românești și natura prin ochi de copil), prin prezentarea și dezbaterea lucrărilor primite din țară la fiecare ediție lunară a cenalului literar și jurizarea acestora de către elevi, au fost -în final evaluate- în cadrul unei ultime activități ample, ce a presupus existența unui juriu de specialitate, al cărui președinte onorific a fost doamna profesoară Violeta Lăcătușu, membră a Uniunii Scriitorilor din România. Această ultimă activitate din cadrul celor două proiecte a constat în prezentarea lucrărilor rămase în concurs după o preliminară selecție, jurizarea acestora de către specialiști (profesori de limba și literatura română, profesori de educație plastică și consilierul educativ, coordonați de președintele juriului în persoana prof. Aldea Mihaela și a președintelui de onoare, prof. Violeta Lăcătușu) și stabilirea premiilor, conform regulamentului concursului, premii acordate pe secțiuni și subsecțiuni: lucrări literare (poezie, eseu, proză scurtă), lucrări plastice, reviste școlare, tehnică mixtă etc.
De menționat că, așa cum îi stă bine unui cenaclu literar, și lucrările acestui cenaclu au găzduit momente de artă dramatică și momente muzicale care au alternat cu lectura textelor literare primite în concurs și cu prezentarea revistelor școlare jurizate, inclusiv a revistei de tip puzzle a școlii Siliștea Nr. 1: „Noi-raze de lumină”.
Cele două proiecte educaționale: proiectul regional (poziția 1279 în CAER): „Tradiții și obiceiuri la… Români” și proiectul județean (poziția 8 în CAEJ) s-au bucurat de un adevărat succes în rândul elevilor din țară, succes măsurabil prin cele peste 600 de lucrări primite din cele 33 de județe participante. Astfel, este un bun motiv ca profesorii coordonatori de proiect să fie încurajați să le continue și anul viitor.
Mult succes! (Prof. I. CHELARIU)
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital
- Neamț. Tânăr de 23 de ani, fără permis, rănit în urma unui accident rutier. Dosar penal pentru mai multe infracțiuni









