Liderul PMP Neamț, Laurențiu Dulamă, ales consilier local pe listele partidului ca urmare a alegerilor locale din 5 iunie, și ajuns consilier județean de pe lista de supleanți după ce deputatul Ștefan Burlacu s-a retras din funcție, a anunțat că va depune jurământul la ambele consilii în ziua validării.
„Toți consilierii vom depune jurământul pe 24 iunie. Eu voi depune jurământul și la Consiliul Județean Neamț și la Consiliul Local Piatra Neamț”, a declarat Laurențiu Dulamă.
Atâta timp cât legea îi permite să facă acest lucru, iar ședințele de validare sunt programate la ore diferite – 10.00 la Consiliul Local Piatra Neamț și 14.00 la Consiliul Județean Neamț, Laurențiu Dulamă nu are nici un motiv să nu devină și consilier local și consilier județean pe 24 iunie. După aceea, conform legii, are 15 zile la dispoziție pentru a renunța la una dintre funcții astfel încât să nu fie în situația de incompatibilitate.
Un alt ales local care a anunțat că va depune jurământul „în proporție de 90%” este deputatul Cătălin Drăgușanu, ales consilier local la Piatra Neamț.
„Recunosc că îmi doresc funcția de viceprimar și că aștept să port negocieri cu celelalte partide care au câștigat mandate. În proporție de 90%, voi depune jurământul în ziua validării”, a spus Cătălin Drăgușanu.
Și acesta va avea la dispoziție tot 15 zile pentru a se decide, după aceea, dacă rămâne în Consiliul Local Piatra Neamț sau deputat.
Andreea AMARIEI
Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
- Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș
- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
Ce riscă un elev care se comportă violent în școală. Poate pierde bursa, nota la purtare și chiar un an de exmatriculare- Șofer de microbuz școlar, prins cu alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Târgu-Neamț
- Zece tramvaie noi pentru Iași: 30,7 milioane de euro, fonduri europene. Cine intră în licitație
- Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână
- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”






Un comentariu
Putea sa opteze pentru un post de consilier pentru a da posibilitatea unei alte persoane sa descifreze itele administratiei locale .