Școala Gimnazială ”Elena Cuza” din Piatra-Neamț și Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” din Pângărați au câștigat locul I la Competiția națională ”O activitate de succes în Săptămâna Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!” – ediția 2016, la domeniul cultural. Cele două școli au reușit să strângă suficiente voturi cât să se detașeze de alte unități de învățământ și, astfel, acestea vor avea ocazia să fie premiate de reprezentanții Ministerului Educației. Proiectul cu care au impresionat la această etapă a competiției se numește ”Evul Mediu Recompus – ediția a II-a”, care a fost prezentat în perioada 18-22 aprilie. Desemnarea câștigătorilor fiecărei secțiuni s-a făcut ținându-se cont de voturile exprimate on-line pe o platformă creată de Ministerul Educației și de votul comisiei ministerului.
Din descrierea proiectului aflăm că „în cadrul proiectului Evul Mediu Recompus – editia a II-a, asemeni copiștilor medievali, menestrelilor și comedianților, îndrumați de profesorii coordonatori și de muzeograful Lucian Uță, elevii au derulat pe parcursul întregii săptămâni „Școala altfel – Să știi mai multe, să fii mai bun!” activități prin care au reprodus un EV MEDIU plin de farmec și culoare. În parteneriat cu Teatrul Tineretului, Complexul Muzeal Județean Neamț, ISJ Neamț, elevii școlilor participante au realizat activități cu un amplu caracter interdisciplinar, precum: ateliere de lucru în școlile participante, prezentări de proiecte și dezbateri despre aspecte ale vieții în Evul mediu; o expoziție cu peste 100 de lucrări plastice (reproduceri după manuscrise medievale și blazoane creații proprii) în cadrul Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț; două spectacole cu teme medievale (dans, cântece medievale și trei piese de teatru medieval atât în limba română cât și în limba engleză)”.
Un merit indiscutabil în această reușită îl au profesoarele îndrumătoare Doina Bârleanu și Nicoleta Lămâița Hasna.
(Marian TEODOROF)