Gard în gard cu muzeul memorial funcționează, de câțiva ani, afacerea familiei Gîrneț, un loc unde poveștile lui Creangă prind viață și ”se vând ca pâinea caldă”. Copiii se uită fascinați la ursul păcălit de vulpe, ascultă pupăza din tei, își fac poze cu fata babei și fata moșneagului și sar peste sfoara care delimitează spațiul de vizitare, ca să examineze, de aproape, căsuța caprei cu trei iezi.
Una din cele mai impresionante părți ale ansamblului este căsuța care, până acum vreo doi ani, a fost un restaurant. Ideea Niculinei Gîrneț era de cârciumioară rustică, tradițională, cu ștergare, oale vechi și tot felul de obiecte care să amintească de satul de altădată. Numai că n-a avut noroc, clienții nu erau deloc pe măsura așteptărilor și nici a locului. Când s-au încăierat și au făcut „victime” printre vasele de ceramică adunate cu atâta trudă, patroana a renunțat la restaurant și a amenajat un spațiu în care să expună toate obiectele pe care a reușit să le adune din zona Humuleștiului și a comunelor învecinate. Se mândrește cel mai mult cu strungul de lemn, vechi de peste 100 de ani, cumpărat de la o familie din Vânători. Utilajul se acționează cu piciorul și „scoate” de la roți din lemn până la tot felul de componente de tâmplărie.
După modelul întregului ansamblu, lângă strung este un manechin îmbrăcat în țăran, care pare că, dintr-o clipă în alta, se apucă de lucru. Vizavi, este un alt țăran, care „muncește” la o râșniță de cereale, clasică, cu roți din piatră, și ea foarte veche. Alături sunt căzile din lemn în care se păstrau boabele (foarte greu de găsit astăzi prin satele Moldovei), lăzi de zestre, niște cămăși de noapte țărănești (de la un bătrân din Răucești, care le păstra din noaptea nunții), o stână autentică, dotată cu tot ce trebuie (până și cu ceaunul cu lapte pus la fiert), o șezătoare, colecția de fiare de călcat cu jăratec și un pat din fier, datat 1900.
”Când mi-a venit ideea să colecționez obiecte vechi, am început să caut din casă în casă, mai întâi în Humulești, apoi în satele din împrejurimi”, spune Niculina Gîrneț. „Apoi, după ce s-a aflat, au început oamenii să vină spre mine și să-mi aducă tot felul de lucruri. Așa am adunat lămpi cu gaz, vârtelnițe, roți de tors, războaie de țesut, costume populare, vase tradiționale, putini, putinei pentru făcut unt. Nu le-am numărat niciodată, nu știu câte obiecte am, dar cred că deja mi-ar trebui un spațiu mai mare, să le pot expune în condiții bune pe toate. Oamenii care vin aici sunt atrași de trecut și se uită cu nostalgie la fiecare lucru în parte, amintindu-și de casele părinților sau ale bunicilor lor. La rândul meu, îmi amintesc de casa bunicii, care avea toate obiectele pe care le am și eu în colecție. Cea mai pregnantă imagine din copilărie este, culmea, când a venit Ceaușescu la Casa Creangă. Satul era în sărbătoare, toată lumea își pusese covoare pe garduri, iar șoseaua era plină de flori. Bunica mi-a dat o floare, să arunc și eu în fața mașinii, dar nu asta m-a impresionat cel mai mult, ci gardurile împodobite. Astăzi nu cred că mai este cineva care să țeasă la război în zona noastră”.
Chiar dacă nu știe exact câte lămpi și câte linguri din lemn are în colecție, Niculina Gîrneț știe povestea fiecărui obiect care i s-a „lipit” de suflet. Cel mai ușor le-a obținut pe cele de la o familie care a vândut casa părintească și a păstrat doar o parte din lucruri. Restul – mai ales covoare și lăicere țesute și vopsite natural – au ajuns în micul muzeu de lângă Casa Creangă.
Și pentru „micile scenete” din curte, Niculina Gîrneț a investit suflet, nu doar bani. Teiul din care cântă pupăza era o nuia când l-a răsădit și, în 5 ani, s-a făcut copac serios. Pe mătușa Mărioara i-a făcut-o cineva de la un teatru din Brașov, animalele au fost prelucrate și împăiate de specialiști și, așa, încet-încet, locul care, în 2004, era o grădină de legume, a devenit acum un parc tematic, care atrage foarte multă lume. I-au trecut pragul Corneliu Vadim Tudor, care a felicitat gazdele, dar și Gică Hagi cu soția și copiii, Nae Lăzărescu și Vasile Muraru, Adriana Trandafir, Niculina Stoican și Petrică Mâțu Stoian, dar și Daniel Buzdugan, care vine în fiecare vară. Plus o sumedenie de copii, care fac excursii organizate, cu clasa, la sfârșitul anului școlar sau cu părinții în vacanță. Ei fac cel mai bine legătura între ceea ce li se spune la Casa Creangă despre copilăria și viața scriitorului și ceea ce văd dincolo de gardul de nuiele, unde întâlnesc personajele din povestirile pe care le cunosc foarte bine. Chiar în ziua documentării, câteva grupuri mari au „invadat” parcul și, dincolo de faptul că nu prea au respectat limitele de vizitare, copiii impresionau prin amănuntele pe care le știau despre viața și povestirile lui Ion Creangă. Și impresionau, de asemenea, prin naturalețea cu care puneau întrebări învățătoarelor despre obiectele pe care nu le cunoșteau și nu aveau idee la ce pot folosi într-o casă de om, pentru că bunicii lor (unii locuind, de-o viață, la bloc) nu au așa ceva.
În jurul parcului tematic Creangă s-au iscat, de-a lungul anilor, tot felul de discuții. Niculina Gîrneț spune că a investit peste 20.000 de lei doar în partea de expoziție în aer liber, iar cu taxa de intrare, de 1 leu de persoană, două luni pline pe an (iulie și august), nu poate spune că a făcut o mare afacere. În plus, la fiecare doi ani, manechinele și animalele împăiate care stau în aer liber trebuie recondiționate sau chiar schimbate. Chiar dacă în fiecare seară le învelește cu folie de plastic, protecția nu e suficientă pentru umezeală și nici pentru temperaturile reduse. Manechinele din căruță sunt cel mai bun exemplu de „efect” al climei asupra exponatelor: arată ca și cum ar fi trebuit înlocuite deja. Una peste alta, dincolo de câștiguri și de investiții, Niculina Gârneț spune că-i place foarte mult ceea ce face și i se potrivește o astfel de activitate, mult mai mult decât munca la bancă, pe care a făcut-o înainte de a se apuca de afaceri. Nu i-a fost ușor, pentru că inițiativa ei n-a fost privită cu ochi buni, iar ”relația” dintre Complexul Muzeal Județean Neamț, care deține Casa Creangă, adevărata casă a scriitorului, și familia Gârneț, care administrează parcul tematic inspirat de poveștile scriitorului, a fost departe de a fi armonioasă. Și foarte aproape de a fi păguboasă.
Cristina MIRCEA