În ediția de săptămâna trecută, am publicat un material despre infractorul Bulă, de la Târgu Neamț. Se pare că a inflamat spiritele și autoritățile din oraș. În același timp, gașca lui Bulă s-a inflamat, și ea, și a început cu amenințările. Patronul barului, ale cărui mărturisiri au fost înregistrate cu acordul său, și-a schimbat, brusc, optica, spunând că multe lucruri relatate în material nu ar fi spuse de el. Asta în condițiile în care, repetăm, există înregistrarea audio a discuției. Pe de altă parte, sub protecția anonimatului, o persoană ne-a spus despre un anume Cobuz, un ”locotenent” de-al lui Bulă, care ar fi amenințat pe doi dintre amicii patronului cu care am discutat noi. Ceea ce ar putea explica într-un fel schimbarea de atitudine a acestuia. Pentru că, la Târgu Neamț, la fel ca și în alte orașe din județ și din țară, fenomenul acesta – al infractorilor care încearcă să facă legea, profitând de moliciunea autorităților -, este o realitate, am încercat să aflăm opinii cât mai diverse despre acest fenomen. Îngrijorător este că tot mai mulți cetățeni sau oameni cu funcții fac referire la firme de pază capabile să-i cotonogească pe infractori. În condițiile în care Poliția nu are atribuții sau nu poate sau nu vrea să intervină. În condițiile în care cei păgubiți ezită să facă plângeri, de teamă. Iar fraza ”degeaba fac plângere, că sunt toți înțeleși între ei” a devenit aproape un lait-motiv.
* Daniel Harpa, primarul de Târgu Neamț:
„Să-l aresteze pe Bulă! Dacă e vinovat, să-l aresteze! Eu nu sunt organ de anchetă și nici nu fac justiție. Am înțeles că are mai multe dosare. Legea trebuie să-și spună cuvântul. Legea trebuie să se aplice pentru orice cetățean. Este regretabil ce s-a întâmplat cu patronul de bar care a avut probleme cu acest Bulă. Am în vedere ca, în perioada următoare, să am o mai bună colaborare cu Poliția națională și, totodată, voi reorganiza din temelii și Poliția Locală. Nu voi tolera ca, în orașul nostru, astfel de elemente să disturbe liniștea cetățenilor! Siguranța târgnemțenilor trebuie să fie o prioritate pentru noi toți”.
* Vasile Apopei, viceprimar de Târgu Neamț:
„Am citit și eu despre incident. Nu este normal să se întâmple asemenea lucruri. Din ce știu, acel tânăr este în arest la domiciliu, dar sunt organe competente care își vor face treaba și vor stabili ce măsuri trebuie luate. Eu, personal, îmi doresc o colaborare și mai bună cu Poliția Națională, dar și o reorganizare și o eficientizare a Poliției Locale. Pârghii avem, dar ne mai trebuie implicare și dorință de a elimina aceste persoane, care nu fac cinste orașului nostru”.
* Florin Tofan, șeful Poliției Locale:
„Referitor la incidentul cu acest domn George Aanei, zis Bulă, Poliția Locală a intervenit într-un alt incident cu aceeași persoană menționată mai devreme, când am fost solicitați să intervenim și să aplanăm un conflict. Noi intervenim la orice solicitare, prin patrulele care există în oraș. Acum ceva timp, exista un club, sus, la magazinul Super, și țin minte că, la acel club, am avut mari probleme. Firma de pază scotea afară din club clienții recalcitranți și noi, din stradă, interveneam pentru a lua măsuri. Agenții de pază ai clubului îi scoteau în stradă și noi îi găseam cu mâini rupte sau cu lovituri pe față. Prin patrulele mixte pe care le-am avut cu Poliția Națională, am diminuat aceste incidente, apoi am aflat că acelui club i-a fost retrasă autorizația de funcționare. Noi intervenim doar ca să sprijinim, dar declinăm competența către organele de cercetare. Am intervenit în multe conflicte stradale din barurile din zona centrală, când tineri sub influența alcoolului deranjau liniștea publică. La noi nu a venit nimeni să declare vreo plângere că, în vecinătatea Liceului «Ion Creangă», indivizi din oraș au deranjat elevi care ieșeau de la ore, dar prin surse am aflat că au fost cazuri, mai ales pe timpul iernii, când, după orele 18, unii tineri abordau elevii și le cereau bani. Asemenea incidente au mai avut loc și în Corpul B ce aparține de Colegiul Tehnic «Ion Creangă», mai ales în zona barului de lângă școală. Au mai fost cazuri și la Autogara veche, unde elevii care fac naveta au fost deranjați de unii tineri din oraș. Poliția Locală face mereu patrule în zona liceului «Ion Creangă», a Corpului B din zona Barieră și în zona vechii autogări. Am și discutat cu directorul adjunct al liceului și l-am informat despre aceste probleme. Cu privire la terasele din zonă, fiecare are încheiat un contract cu o firmă de pază și, atunci când nici firma de pază nu poate rezolva problema, ar trebui ca firma de pază să apeleze la Poliția Națională și să colaboreze cu instituțiile locale. Și nouă poate să ne solicite sprijinul”.
* Florin Șoric, patronul hotelului ”Ozana”:
„Acum câțiva ani, am avut și eu mari probleme cu unii indivizi din acest oraș. Am avut probleme și cu Bulă, dar și cu alții. Mulți dintre ei au interdicție să mai intre la mine în local. Făceau scandal, se băteau. Am avut niște pensionari cazați la mine la hotel, veniți într-o excursie ecumenică pe la mănăstirile din zonă, și mi-au mărturisit că nu mai vin în viața lor pe la mine la hotel. Asta din cauza bătăilor și scandalurilor create de acești interlopi din oraș. După ce am făcut contract cu firma de pază RPG, nu mai am probleme. Din păcate, mai există scandaluri în oraș, din cauza acestor indivizi. Și nu e normal să existe. Trebuie să trăim într-un oraș liniștit. Indivizi de această speță trebuie arestați. Mă gândesc la alți patroni de localuri care, poate, nu-și permit financiar să încheie contract cu RPG și sunt nevoiți să suporte șicane din partea acestor indivizi. Mie nu-mi e frică de ei. Pentru liniștea orașului și a locuitorilor, trebuie să se implice și Poliția, și toate instituțiile locale, jandarmii, primăria. Avem copii și vrem să ne plimbăm liniștiți prin oraș sau prin parcuri. Nu e normal și nici nu trebuie să se întâmple să fie opriți copiii noștri pe la colțuri de stradă, de Bulă sau alții, pentru a le lua telefoanele sau banii. Nu e normal să ne fie frică”.
* Gheorghe Apetrei, directorul Colegiului Tehnic ”Ion Creangă”:
„Nu am cunoștință de vreun elev din școala noastră, care să fi fost abordat de indivizi în exteriorul curții și să le fi provocat probleme. Cel puțin la mine nu a ajuns nicio plângere de acest gen. Însă, acum doi ani de zile, unul zis Bulă a intrat în curtea școlii și a provocat ceva frică în rândul elevilor prin simpla prezență. Din fericire, am sunat la Poliție și nu a mai avut timp să creeze probleme. A fost luat de polițiști la timp. Însă nu ar fi rău să eliminăm astfel de specimene și să avem liniște. Chiar m-aș bucura. Și aș fi și mai bucuros dacă aș avea pază militarizată la școală, jandarmi sau polițiști locali. Actualmente, avem pază proprie, dar ineficientă într-un posibil incident neplăcut”.
* Ilie Ciudin, 40 de ani:
„Am citit că acest Bulă are 31 de dosare, dar e încă liber. Dacă eu sau altcineva ar face ce a făcut acest Bulă, cu siguranță eram arestați. Toți cei care sunt arestați trag de fiare în pușcărie și, când sunt eliberați, vin și-și arată mușchii prin oraș și-și fac de cap. Dacă furi o găină, ești arestat, dar, dacă faci ce fac acești rromi, ești lăsat în pace. Păi, unde mai e dreptatea? Aș putea spune că românii sunt discriminați, nu rromii. Dacă le tot dă ajutoare sociale să-i pună și la curățenie prin oraș, să-i pună și la muncă”.
* Ionuț Ungureanu, patronul barului ”XXL”:
„Acum 2-3 ani, am avut mari probleme în barul meu, cu unele persoane care provocau scandaluri. Se luau de angajații mei și multe altele… Când am văzut că nu am liniște în local, am apelat la o firmă de pază din Fălticeni și, de atunci, nu mai am probleme. A fost greu, dar până la urmă am reușit să am liniște în local. Nu vreau să dau nume, pentru că nu mai are rost. A trecut. Privesc prezentul și viitorul”.
* Anonim:
„Probleme există de mult timp în oraș. Înainte de incidentul cu Bulă, un tânăr a fost înjunghiat de un rrom la spălătoria lui Feștilă. Am înțeles că acel tânăr nu a mai făcut plângere, pentru că s-a jurat că se va răzbuna pe acei rromi. După acel incident știu că mai mulți români au vrut să pună la cale o răzbunare împotriva rromilor și să se strângă vreo sută și să-și facă singuri dreptate. Până la urmă, și-au dat seama că tot ei vor avea de pierdut. Poliția din Târgu Neamț nu are interes să se implice, pentru că ar avea mai mult de muncă și ar face teren, investigații, declarații… și ei vor să aibă liniște. Plus că, la Piatra, trebuie să raporteze că la Târgu Neamț este liniște și pace. Referitor la Bulă, chiar mama sa și-a pus firmă de pază, la barul Express pe care-l conduce, de lângă autogara veche, de frica fiului său. Când am avut primele probleme la mine în bar, am fost la primar, să mă ajute. Acesta m-a trimis la comandantul Vlad. Am vorbit cu domnul comandant și a zis că se rezolvă. Nu s-a rezolvat nimic. Atunci am luat decizia să fac contract cu firma de pază de la Fălticeni. Acum nu mai am probleme”.
5 comentarii
Nu e concludent. De ce nu ati luat o parere lui Fanica Poloboc, legenda orasului El ne putea spune cate ceva din culisele ordinii in acest oras. Cat despre saful de la XXL i-a dat de baut lui bula si i-a luat geaca de pe el in schimbul banilor asa ca cine de cine se teme? hai sa mai scriem ceva
Bulă e client fidel la xxl despre ce vorbim :))
…….si daca acest Bula e folosit contracost de firmele de paza ,sa bage frica in patronii barurilor din zona..iar ulterioe acestia s a faca contact cu firma de paza????ATUNCI CUM SE EXPLICA ATATA PROTECTIE PENTRU BULA??
Avem copii de crescut. Ce asteapta autoritatile locale ce se ocupa de sigurantta cetateanului ??? Nu le este inca clar ca acest redus mintal – Bula, din moment ce tot intra si iese din puscarie de ani si ani de zile, are probleme clare ( psihice ) si reprezinta un real pericol pentru targnemteni ??? CHIAR TREBUIE CA ACEST Bula SA NENOROCEASCA O FAMILIE ( SA VIOLEZE UN COPIL, SAU SA OMOARE ) PENTRU A LUA MASURI RADICALE IMPOTRIVA LUI ? ? ?
eu am luat bataie sora cu moartea de la RPG. politia ii tine in spate. asta e reclama pt cei de la falticeni… aia fac treba mai buna decat cei de la 112
pt abuzurile in serviciu si purtarile abuzive a celor de la falticeni, de ce nu se iau masuri? legea 333/2003 nu e respectata de nimeni. cati oameni au fost batuti de ei, si a intors toata lumea spatele? lumea ii vede ca pe niste buni samariteni, dar sunt o mafie